Actualitate

Când va fi reabilitată clădirea CNLR. Ce funcţie şi-ar dori Victor Ponta să deţină Rareş Buhai

După ce primarul Ovidiu Creţu a spus că pentru reabilitarea clădirii vechi a Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu” se va depune proiect pe POR 2014-2020, iar directorul CNLR Constantin Rus şi-a exprimat speranţa că lucrarea va fi finalizată peste maxim şase ani, vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat că nu vrea să aştepte atât. Victor Ponta: ”CNLR trebuie să fie nou şi primitor”.

Primarul Ovidiu Creţu: ”Vom depune pe POR 2014-2020 un proiect de reabilitare a clădirii Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”.

Directorul Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”, Constantin Rus: ”Sper ca peste patru ani, maxim şase ani, să fie reabilitată această clădire, care este o donaţie a Bisericii Evanghelice. Comunitatea săsească din Bistriţa a donat-o CNLR şi comunităţii bistriţene pe 99 de ani cu două condiţii: să existe învăţământ în limba germană cât timp ea va exista şi să se reabiliteze această clădire. Din 2007 până acum încă nu s-a realizat”.

Vicepremierul Liviu Dragnea: ”În ceea ce priveşte acest proiect, am avut o discuţie cu domnul primar. Proiectul de finanţare este finalizat, eu nu vreau să aşteptăm patru ani sau şase ani. Imediat cum primim de la Bruxelles aprobarea proiectului pentru POR, proiectul poate fi depus, şi eu sunt sigur că, aşa cum îi cunosc pe domnii Ovidiu Creţu şi Radu Moldovan, că vin mai des la mine la minister decât stau la instituţiile lor şi cunosc mai bine funcţionarii mei decât pe cei din Bistriţa, că va fi printre primele aprobate la finanţare. Cred că anul viitor lucrările vor începe, după ce se termină procedura de achiziţie, şi cred că în 2016 putem fi prezenţi împreună cu, sper, viitorul preşedinte al României ca să vedem încă un proiect finalizat, iar cei 1.700 de elevi care frecventează şcoala în această clădire frumoasă şi veche să poată avea condiţii aşa cum trebuie”.

Premierul Victor Ponta: ”Confirm că imediat ce, din punct de vedere tehnic, puteţi să vă apucaţi şi de clădirea aceasta, vom asigura finanţarea pentru ca întregul colegiu să arate aşa cum arăta acum 100 şi ceva de ani, adică nou şi primitor. Am aflat că Rareş Buhai, olimpicul dvs., când a fost la Bucureşti s-a aşezat chiar pe scaunul de prim-ministru. Eu sper la un moment dat să vrea să fie prim-ministru în România”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS