Actualitate

Când va primi Colibiţa statutul de staţiune. Ce spune şeful CJ despre zona de camping

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va intra într-un parteneriat public – privat cu un cetăţean care deţine teren în apropierea lacului de acumulare de la Colibiţa unde va amenaja un loc de camping şi unde va exista şi un debarcader. Se va întâmpla însă după alegerile locale din iunie, declară preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

Întrucât Colibiţa a fost un laitmotiv al guvernării locale din ultimii patru ani, l-am întrebat pe preşedintele CJ, Radu Moldovan, dacă e mulţumit de ce s-a făcut la Colibiţa în timpul mandatului său.

„Colibiţa are rezolvate în prezent cele două probleme majore: drumul şi infrastructura de apă şi canal. Avem prinşi Radu Moldovan interviubani din fonduri europene – milioane de euro pentru că sunt lucrări de artă acolo să împingi canalizarea din josul drumului şi să o duci într-o staţiede epurare – şi apa. De asemenea, împreună cu Primăria Bistriţa Bârgăului, am reuşit să facem ceea ce unii discută de 150 de ani: documentele necesare pentru ca să fie declarată staţiune turistică. Din noiembrie anul trecut aşteptăm ca Guvernul să ne dea acel aviz, lucru care se va întâmpla până la finalul lunii mai a.c.. Ne ajută foarte tare acest statut fiindcă nu se finanţează proiecte pentru dezvoltarea turismului decât în staţiuni turistice. Aşa scrie Ghidul. Dacă nu e staţiune, nu putem depune niciun proiect că nu suntem eligibili pentru nicio resursă financiară europeană pentru dezvoltarea zonei. Au fost foarte multe lucruri de făcut, PUG, PUZ-urti, lucrări care costă foarte mult. De aceea nu a fost uşor de întocmit documentaţia”, a spus Radu Moldovan.

Întrebat dacă este mulţumit de felul în care arată acum drumul de acces spre Colibiţa, preşedintele CJ a răspuns: „Drumul de acces spre Colibiţa e mult mai circulabil decât era în 2012 şi el va fi modernizat. Vă rog să faceţi comparaţiile necesare. Sigur că nu e îndestulător ceea ce este. Sigur că se va da drumul finanţărilor şi situaţia se va schimba. Vă asigur că, dacă cetăţenii judeţului Bistriţa-Năsăud vor da PSD majoritatea necesară să conducă CJ încă patru ani, în următorul mandat, la următorul interviu de final de mandat 2016-2020, vom putea vorbi şi despre faptul că avem şi apă, şi canal, şi garduri date jos şi camping. Din păcate, CJ nu are atribuţii în privinţa gardurilor care au fost construite până la lac. Aici sunt alte două entităţi: Prefectura şi Primăria Bistriţa Bârgăului. Împreună cu domnul fost prefect Ioan Ţintean, mi-am asumat antipatia necesară şi am constituit o comisie care a făcut verificări, care era condusă de actualul prefect Ovidiu Frenţ, la vreme aceea subprefect. Eu personal m-am rugat de zece ori de Direcţia de Ape Someş-Tisa să facă un cadastru la acel lac să ştim foarte clar până unde e limita de inundare. Avem acel cadastru acum, iar instituţiile statului trebuie să îşi facă datoria. Ele nu sunt în subordinea mea pentru că, dacă erau în subordinea mea, nu mai era niciun gard. Acum însă nu mai poţi face nimic pentru treci într-o altă zonă, cea a abuzului în funcţie”.

În ce priveşte amenajarea campingului despre care se vorbeşte la fel de mai mulţi ani, şeful CJ a spus: „De patru ani vreau să cumpăr, cu acordul CJ, un teren pe care cetăţenii care nu au resursele financiare să stea într-un resort să aibă posibilitatea să meargă cu cortul, să închirieze un cort în mod civilizat, un grătar. Din păcate, nu sunt terenuri de vânzare la preţurile pe care ni le permitem noi. Sunt unii care vor să vândă cu sume de cinci ori mai mari ca piaţa, dar eu nu îmi permit să cumpăr terenuri decât la preţul stabilit de evaluatori. Nu cumpăr eu, este o comisie formată din angajaţi ai CJ şi consilieri judeţeni. Această comisie a discutat cu un cetăţean care deţine trei hectare de teren, dar omul a spus că nu vrea să facă acum înţelegeri cu noi că poate nu mai ieşim. După alegeri, vom sta de vorbă. El nu vrea să cândă, dar vrea să intre într-un parteneriat public-privat. Încercăm să facem acest parteneriat cu omul respectiv ca să putem amenaja loc de picnic, un duş civilizat, o toaletă unde să se ducă, un debarcader de unde să închirieze o hidrobicicletă, o ambarcaţiune cu vele, o barcă. Trebuie să respectăm şi legislaţia care protejează lacul, dar şi să le dăm ocazia acestor oameni să beneficieze de acest loc minunat lăsat de Dumnezeu. Eu nu pot face însă în patru ani ce nu au făcut alţii în 100”.

 

15 comentarii

  • Romania nu mai este de mult ‘plai cu flori’. Facem fantani arteziene dar mergem pe drum prin gropi. Asa si cu Colibita. Nu zice nimeni ca n-ar fi bine ca ea sa aibe un statut de statiune, dar cum naiba s-a ajuns ca de acolo de unde orasul bistrita se alimenteaza cu apa,barajul a fost costruit cu un scop,acum sa permiti construirea unei statiuni! Va rog,dati-mi exemple de nebuni si idioti mai mari ca noi!

  • Localitatea Colibita va avea titulatura de statiune montana…. doar daca ma veti vota inca patru ani! (PS . Acest raspuns este valabil odata la patru ani!)

  • Singura șansă e să fie expropriați toți din jurul lacului, băgat buldozerul, ras tot, regândit și reconstruit totul de la zero, ca un tot unitar, nu țigăneala aia oribilă care e acum. Lacul acum aste al câtorva zeci de persoane care au blocat COMPLET accesul către lac, turiștii nu au ce face la Colibița, doar să-și facă selfie de pe baraj. Când se va reconstrui totul ca o stațiune, atunci va fi stațiune Colibița. Adică niciodată. Caz închis.

  • Și culmea nesimțirii și nimeni nu ia măsuri, câțiva proprietari nu numai că au închis ILEGAL accesul la lac și au intrat cu gardurile până în apă, dar au ridicat și garduri pline de 3 metri lângă drum, ca nu cumva să zărească bietul turist lacul. Mergi pe drum și în dreapta ta în loc de lac, vezi un zid. Niște zăbăloși. În asemenea condiții nu se poate discuta de turism, absolut deloc.

    • daca ar fi zabalosi atunci ar fi avut zabala in gura cu care ar fi usor manevrati!
      sunt ravratiti!

    • Cum să declari stațiune un sat izolat de munte, construit kitchos și haotic, cu drumuri rupte, fără apă, fără canalizare, fără nici măcar o farmacie, să nu spunem de spital sau cabinete medicale, fără nicio plajă amenajată, fără o bancă sau măcar un bancomat, cu posibilități de distracție 0, cazare în câteva pensiuni cu capacitate foarte mică, restaurante la fel, puține, mici și proaste.

  • Colibita este o zona frumoasa dar pacat ca este in Romania… daca era in alta tara totul se construia dupa legi si reguli….. cei care au gardul pana la lac au impresia ca lacul este al lor???? Eu ca turist unde pot sa-mi pun cortul si sa fac o baie daca peste tot sunt garduri si tot felul de cotete??? In Ucraina tot asa au facut smekerii dar puterea barosului si furia oamenilor de rand au demolat gardurile….. la noi legea are diaree???? Fosele septice unde se golesc???? In lac ???? Canalizare nu este….. dar diareea ajunge in lac prin panza freatica si poate direct in lac prin teava de 110 mmm

  • Asa fac si Tinu Hangan , si corutiu, care au închis pana la lac, deşi intre proprietăţile lor şi lac ar trebuie să existe o zonă de protecţie. cat despre evaziunea facută de acesti intreprinzători, antifrauda ar face bine să vina mai des pe aici.

  • Sunt foarte curios unde se poate vedea PUG-ul si PUZ-ul de care vorbeste dl.
    Nu stiu cum se va putea declara statiune pe un singur mal al lacului. Pe malul sting nu este curent electric, nu este facut drumul de centura a lacului, apa, canalizare etc….
    Daca stie cineva unde poate fi vazut PUG-ul si PUZ-ul il rog sa ne spuna si noua.

  • Au fost la dispozitie patru ani in care sa facut doar abureala si nimic concret , aici la Colibita , ei nu au fost in stare sa repare soseaua asfaltata de Rusu ,fostul presedinte al CJ .
    Unde sunt proiectel de la Colibita ?
    Daca sunteti o sursa de informare corecta , a populatiei ,atunci aratati in facsimile prima sau ultima pagina a proiectelor de care se discuta de atatia ani !!! daca nu……….nici o credibilitate ,din partea ambelor parti !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS