Actualitate

Când vor fi gata străzile Gen. Grigore Bălan și Gh. Șincai. Unde se va face o parcare generoasă

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a declarat că tronsonul 2 al str. General Grigore Bălan și str. Gheorghe Șincai, aflate pe traseul Liniei Verzi, s-au deschis ”cu eforturi mari”, în condițiile în care au fost schimbate și conductele de apă, ”un demers deloc simplu”.

”Nu am acceptat ca străzile să fie refăcute fără să fie schimbate conductele pentru că, după ce realizezi ample și extrem de costisitoare, este inacceptabil să spargi după un anumit timp ca să intervii la conducte. Totul a costat, valoarea pe care Primăria Bistrița a suportat-o pentru schimbarea conductelor nu este mică, discutăm de peste 600.000 de lei, ca și majorare a capitalului social la Aquabis”, a spus Ioan Turc într-o conferință de presă.


Pentru Linia Verde, revizia proiectului este aproape finalizată, după care urmează licitația pentru piatră și pavaj. ”Pe toată zona dintre str. Bistricioarei și până după Muzeul Județean vom merge cu piatră naturală. Pavajul va face și el obiectul unei licitații, la fel ca și piatra. Vom merge cu piatră naturală și pe bd. Independenței până după fostul spital”, a spus primarul.

În luna noiembrie, atât tronsonul 3 al str. General Grigore Bălan, acolo unde acum se lucrează, cât și restul străzii, precum și str. Gheorghe Șincai, vor fi finalizate. ”Vom trage stratul de uzură și vom marca aceste străzi, așa că circulația auto se va desfășura în cele mai bune condiții”, a anunțat Ioan Turc.

”Am o veste bună pentru bistrițeni și în mod special pentru comercianții din zona str. Gheorghe Șincai, acolo unde dispar foarte multe locuri de parcare”, a mai spus primarul: ”Lucrăm în momentul de față la un parteneriat public-privat în urma căruia vom realiza o parcare generoasă pe terenul Bisericii Romano-Catolice. Intrarea se va face de pe str. Lupeni, iar parcarea va fi dotată inclusiv cu sistem de gestiune electronic, care va afișa numărul de locuri libere. Același sistem va fi extins și pentru actuala parcare de pe str. Lupeni. Imediat ce contractul va fi semnat, vom da drumul la studiul de fezabilitate, proiect tehnic și imediat ce vremea va permite vom da drumul la lucrări. Dacă ne va permite timpul, lucrările pot începe și în ianuarie sau februarie, depinde de starea vremii. Concret, cele 86 de locuri de parcare care se pierd pe str. Gheorghe Șincai vor fi compensate cu circa 100 de locuri de parcare pe terenul Bisericii Romano-Catolice. Amenajarea va fi doar la sol, punem pavaj, tragem rețea de iluminat, nu facem un lucru de mântuială, amenajăm o parcare după toate standardele. Îi mulțumesc preotului paroh Gered Peter pentru receptivitate, pentru că a pledat pentru o asociere între Primărie și Biserică. Există inclusiv avizul Episcopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia pentru acest parteneriat”.

Parcarea va fi cu plată, ”dar cu un tarif cât se poate de rezonabil, nu ca la Cluj 10 lei ora, ci ca la Bistrița”. ”Parteneriatul cu Biserica va fi pe minim 10 ani. Principiul va fi următorul: Biserica vine cu terenul, noi facem investiția, tot noi ne ocupăm de gestionarea ei, iar beneficiul va fi împărțit în mod egal”.

Ioan Turc a precizat că pe marginea str. Gheorghe Șincai nu se va mai putea parca, având în vedere că autobuzele electrice vor circula în ambele sensuri. ”Mi-aș fi dorit ca Linia Verde să meargă pe bd. Republicii, dar din păcate în etapa din care puteam eu să intervin nu s-a mai putut face nimic, am avut multe discuții dar n-am mai putut modifica proiectul. Asta este situația, dar din fericire am identificat acel teren proprietate a Bisericii Romano-Catolice”.

Primarul Bistriței a adăugat că parcările subterane sunt foarte scumpe: ”Ca să vă faceți o idee, parcarea din Piața Mihai Eminescu, gândită acum 7-8 ani, a fost evaluată la peste 10 milioane de euro iar acum este undeva către 20 de milioane de euro. Nu ne permitem astăzi, când dispar circa 3.800 de locuri de parcare din oraș, să facem o singură parcare, noi trebuie să facem parcări în cât mai multe locuri”.

Pe lângă crearea rutei noi de transport public (Unirea – Calea Moldovei – General Grigore Bălan – Bistricioarei – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Dornei – Gheorghe Șincai – Independenței – Libertății – Viișoara) operat cu vehicule electrice, în proiectul cu bani europeni ”Linia Verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric sau hibrid cu normă de poluare redusă” (aproape 69 milioane de lei, circa 14 milioane de euro) se prevede modernizarea părții carosabile pe anumite tronsoane şi a zonelor adiacente, prin remodelarea parcărilor, trotuarelor, spațiilor verzi și a pistelor de cicliști. Proiectul cu bani europeni implică, de asemenea, amenajarea a 42 de stații de autobuz curente și două stații terminale. Constructor este M.I.S. Grup.

14 comentarii

  • FELICITARI multe lui IOAN TURC insa era frumos si bine daca in acest articol domnul Primar amintea putin de nimeni altul de cel care este facut praf aici pe comentarii.Sa se auda din gura dansului cum un om din soc. civila nu baga bete-n roate ci sprijina real cu idei proprii administratia.
    O sa va surprind ca acel civic este subsemnatul Marius Balan care in urma cu patru-cinci luni a mers singur la parintele Paroh , am fost cel dintai care a avansat ideea am primit de la parinte un biletel cu numarul de telefon, i l-am dus secretarei domnului Primar si iata ca a iesit ceva grozav.
    In mod special de frica distrugerii parcului M. Eminescu am intrat cu curaj la Parohia ROMANO-CATOLICA gandindu-ma de marea oprtunitate unde si biserica si primaria dar mai ales bistritenii au de castigat.
    Si acuma nu am nevoie de nici o multumire , asta este rolul Bistritei -Civice asa se implica un bistritean care isi iubeste locul.
    Sa vina munusurile !

    19
    33
    • Felicitări Marius Bălan pentru idee, pentru implicare. Bistrițenii trebuie să știe că tu ai identificat și promovat această idee.

      13
      20
    • Padlamentarii vor sa si mareasca salariile cu 25 la suta dar si primarilor si tot ce e politic jn tara asta…
      NOI DACA VREM SA AVEM MAJ MULT TREBUIE SA MERGEN IN RUSIA SA PROTESTAM CA

      ..PUTIN E DE VINA…..
      HHHHOOOOTIIIIII
      JOS CH EI

    • Noi 50 bani la litru la unii si 25 euro la ceilati
      SUNTEM O TARA DE HOTI CARE NE FURA PE FATA
      JOSSSS CIUMA LOR

      11
    • Grandomanie obsesiva cu accente halucinante de persecutie .Iti facem statuie aici in curte.

      6
      2
  • In legatura cu Linia Verde de transport public intre Viişoara si Unirea, cu mijloace de transport în comun cu motor electric, hibrid sau cu normă de poluare redusă, este evident că traseul trebuia reconsiderat in sensul evitării centrului istoric al orasului, unde străzile Gh. Sincai si Dornei sunt prea inguste si nu permit amenajarea unor benzi dedicate transportului public prevăzute cu alveole pentru statiile de autobuz. Prin definitie, conceptul de „Linie Verde” presupune inafara mijloacelor de transport public ecologic si implementarea unor masuri de separare a benzilor de rulare a vehiculelor de transport public in scopul cresterii vitezei de deplasare si diminuarii duratei calatoriei. Ori in situatia actuala, pe strada Gh. Sincai doar banda de pe sensul dinspre Posta veche spre Piata Centrala poate fi dedicata transportului public de calatori, in timp ce banda de pe sensul opus este comuna cu circulatia celorlalte mijloace auto, ceea ce creaza inevitabil o serie de perturbatii soldate cu prelungirea duratei de deplasare a mijloacelor de transport public. De aceea, de la Poșta veche traseul ar fi trebuit să fie deviat pe strada Gării până la bulevardul Republicii unde ar putea fi amenajate fără probleme benzi pentru Linia Verde de transport public, inclusiv statii de autobuz moderne de unde pasagerii pot ajunge usor in centru pe traseul pasajelor recent amenajate cu bani europeni. De asemenea din bulevardul Republicii traseul Liniei Verzi poate fi continuat in linie dreaptă pe strada 1 Decembrie si pe Calea Moldovei spre Unirea fără alte devieri . In felul acesta, pe strazile Gh. Sincai si Dornei ar putea să rămană doar pistele de biciclete cu dublu sens, asemanatoare cu cele existente pe Bul. Independentei, care sa permita trecerea bicicletelor prin centrul vechi pâna la Piata Petru Rares. De altfel, reconsiderarea traseului „Linia Verde” poate fi făcută si ulterior după finalizarea lucrărilor si darea in folosintă ,dacă vor apărea probleme in exploatare.
    Oricum ar mai trebui reconfigurate si sensurile giratorii de pe traseul Liniei Verzi, astfel incât sa poata fi acordata prioritate biciclistilor si pietonilor , prin configurarea unui inel interior pentru masini , altul exterior pentru biciclisti si de asemenea treceri de pietoni cu zebra la toate iesirile din sensul giratoriu:
    Vezi: https://www.bbc.com/news/uk-england-cambridgeshire-53769480

    12
    4
    • Daca cineva poate gandi reconfigurarea traseului, de la primaria care tine la loc cald o gramada de trantori, amarnic se insala.
      Daca exista o minte sclipitoare, un traseu bine gandit s-ar fi facut din start.
      Din cate cunosc, in-afara de Cretu care din start era un senil, cine mai avea vreun cuvant de spus? Lacusta cu puiul ei, ala de 1 tona? Sau afro de la tehnic?
      Pacat ca primaru nu a schimbat nimic la vechea cloaca, care, oricum in 2-3 ami ies la pensie, multi dintre ei.

      14
      1
  • Valoarea schimbării conductelor pe Grigore Bălan și Șincai a fost jumătate din costul Galei Uniter. Asta ca să știm despre ce vorbim. Eu zic că, în comparație cu defilarea politrucilor pe covorul roșu, s-a meritat. Totuși nu mi-e clar deloc de ce a trebuit să plătească primăria din banii mei și nu au suportat costurile super profitabilele companii de utilități care sunt și proprietarele infrastructurii. Poate ne explică domnul primar la următoarea gală.

    14
    1
  • Vasile . Legile de mediu legea 24 spatii Verzi obliga administratia sa nu le distruga.
    Acuma nu se justifica distrugerea parcului, eu am numarat 104 locuri aflate in zona cu asfalt si sunt marcate iar dupa ora 16 sunt goale cand pleaca angajatii de la Politie, Policlinica. Astfel cu inca 100 locuri de la Biserica cu inca un spatiu liber care poate fi cumparat si amenajata parcare supraterana in fata Trezoreriei putem avea acolo in final 250 de locuri.
    Fara sa distreugem un Parc gata amenajat cu bunavointa se pot rezolva toate.

    8
    11
  • Boss! De sa se facă o parcare la mama dracului? Eu am parcat pana acum si o sa mai parchez numai pe trotuar pe Republicii ca barosanii.

    6
    2
    • Turc ăsta nu este sănătos la cap după ce că distruge și îngustează o grămadă de străzi cu bazaconile de Linie Verde și îngustarea străzilor Gării-…- Năsăudului, ar fi vrut să distrugă și bulevardul Republici. Linia Verde este potrivită în Centru Vechi decât să distrugă și altă zonă din oraș oricum în Centru Vechi nu mai merge nimeni decât la parangeliile organizate ” gratis ” ( adică pe bani noștri ) de Primărie.

      5
      1
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius -Horea Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS