Social

Când vor începe lucrările la rețeaua de gaz în Sărata și Slătinița

Locuitorii din cele două localități aparținătoare Bistriței, Sărata și Slătinița, pot spera că vor începe lucrările de racordare la rețeaua de gaz undeva spre finalul acestui an, a anunțat primarul Ioan Turc la AS-TV.

”Am depus un proiect pentru extinderea rețelei de gaze naturale atât în Sărata, cât și în Slătinița, va fi finanțat prin Programul Anghel Saligy. Eu am așteptări ca lucrările să înceapă efectiv către finalul acestui an. Sunt cât se poate de îndreptățite așteptările oamenilor din localitățile aparținătoare pentru că se uită la ceea ce se întâmplă în jurul lor și, pe bună dreptate, așteaptă ca anumite nevoi de bază – discutăm despre o infrastructură elementară – să fie satisfăcute. Mă refer la cadrul edilitar”, a spus Turc.

În Slătinița, vor beneficia de extinderea rețelei de gaz 220 de gospodării, 6 instituții publice și 2 agenți economici, iar la Sărata, 390 de gospodării, 4 instituții publice și 34 de agenți economici din intravilanul și extravilanul localității componente a municipiului Bistrița.

Investiția se ridică la peste 17 milioane de lei.

1 comentariu

  • Pana vor incepe si pana se vor finaliza lucrarile , utilizarea combustibililor fosili pentru sisteme de incalzire vor fi interzise ! Apoi daca se va introduce taxa pe noxe iar gazul nu va fi subventionat , cine isi va permite utilizarea gazului metan la icalzire ?

    7
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS