Actualitate Recomandări

Cântăreaţa Roberta Opre şi soţul ei, bătuţi într-un local din Cluj-Napoca

Cântăreața de muzică populară Roberta Opre din Dumitra, și soțul ei, Ionuț Miclăuș, au ajuns la spital după ce au fost bătuți de cinci luptători de MMA (Mixed Martial Arts). Totul s-a întâmplat joi seară într-un pub din campusul studențesc Hașdeu din Cluj-Napoca, informează ziarele tabloide. 

Potrivit sursei citate, cei doi au ieșit pentru câteva minute din local, iar când s-au întors, la masa lor se aflau cei cinci luptători MMA, printre care se aflau și frații Prian. Deși ar fi încercat să le explice acestora că masa era rezervată, bărbații au început să îi amenințe pe cântăreață și pe soțul ei.

Roberta Opre s-a ales cu capul spart, după ce George Prian a lovit-o cu un pahar în cap, iar polițistul Tudor Prian i-ar fi aplicat un pumn cântăreței și a lăsat-o inconștientă. Soțul ei a suferit răni grave.

„Din fericire starea lor se sănătate e foarte bună, putea fi mult mai rău. Roberta şi-a însoţit prietenii afară, la locul de fumat şi în momentul în care s-au întors, masa lor era ocupată, chiar dacă pe masă erau lucrurile lor, când le-au spus tinerii au devenit recalcitranţi şi au început să înjure. Paznicii localului i-au scos pe toţi afară. Roberta a fost lovită în zona tâmplei şi a fost cusută. Am discutat cu ei dimineaţă, sunt amândoi în stare de şoc, au stat toată noaptea la spital şi la poliţie, nu au dormit şi astăzi toată lumea îi sună. Roberta e fată foarte liniştită şi nu a avut parte niciodată de astfel de momente. Eu nu ştiut dacă agresorii i-ar fi sunat pe Roberta şi pe Ionuţ. Ei au făcut plângere la poliţie şi Roberta nu este deloc ok, plângea şi era speriată. Ea nu vrea să ceară daune pentru că nu-i lipseşte nimic, dar au fost momente de groază. Nu cred că cariera Robertei va fi afectată, ba chiar cred că mai multă lume o să o cunoască, dar nu acesta este interesul ei. Roberta are două concerte private, dar cel de săptămâna aceasta sigur va trebui să-l amâne”, a spus impresarul artistei la Antena Stars.

Poliţistul Tudor Prian lucrează la o secţie rurală din Cluj, însă superiorii lui spun că acesta ar fi încercat să aplaneze conflictul: „Într-un local din Cluj-Napoca a avut loc în cursul nopţii de joi spre vineri un conflict între doi bărbaţi care a degenerat, cei doi aplicându-şi reciproc lovituri. Ar fi intervenit o femeie care, la rândul său ar fi fost lovită. Pentru aplanarea conflictului şi a-i despărţi pe cei doi bărbaţi a intervenit un poliţist de la o secţie rurală. Au fost dispuse verificări de către conducerea IPJ Cluj pentru stabilirea exactă a stării de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun. Conform primelor informaţii, poliţistul, aflat în timpul liber, ar fi intervenit pentru aplanarea conflictului produs, fără a agresa vreo persoană. Pentru a stabili cu exactitate participaţia acestuia la incidentul menţionat, s-a dispus efectuarea unor cercetări interne, în funcţie de rezultatul acestora urmând a fi luate măsuri”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan.

Tânăra interpretă Roberta Opre, care s-a căsătorit anul trecut (detalii aici), este absolventă a Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” (canto popular) și în prezent studiază la Cluj-Napoca la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”. Debutul oficial al Robertei Opre în lumea muzicii a avut loc în anul 2012, când și-a lansat primul album, colaborând de atunci cu interpreți precum Ghiță Munteanu, Mirela Petruș sau Văru Săndel.

Reamintim că tatăl Robertei este omul de afaceri Ion Opre care deţine o importantă fermă în comuna Dumitra pentru care a accesat şi bani europeni. El a fost implicat într-un scandal cercetat de DIICOT, aşa cum Timp Online a scris AICI. 

Sursa foto: Facebook

23 comentarii

  • Nu incurajam violenta dar cand vezi ca altii au tupeu sa faca scandal iti iei boarfele si pleci nu te iei cu ei la cearta ca nu sti cine sunt si mai bine eviti. Poate tanti roberta s-a crezut in dumitra si no… a iesit putin sifonata. Atentie pe viitor tanti roberta.

    • Nu-i de încurajat violența, clar , dar nici ,,fraier” nu poți rămâne. Mai ales atunci când ești cu iubita, concubina, amanta, sau cu vreo doamnă de vârsta a IV -a , etc. S-au așezat morolăii la masa ta, nepoftiți , rupi masa cu ei. Și gata.

    • Or venit toate viniturile pli l cluj sa faca valuri suntem satui de burnieli noastre care se cred urzici mai mereti in pla me bine le o facut

  • Când provoci pe cineva trebuie să te gândești dacă ești în stare, dacă nu îți vezi de treaba ta. Cu siguranță că de acum înainte tanti va fi mai atentă la comportamentul său.

  • La bază, e noțiunea de ordine publică.
    Nu poți avea o societate normală, una în care dreptul la integritate fizică nu e respectat.
    În cazul de față, e inacceptabil că au fost violențe fizice.
    Inacceptabil e comportamentul celor care au lovit pe ceilalți.
    Oriunde în lumea asta se lasă cu acuzații grave și cazier.
    Sper ca și în România.
    Da, se pot argumenta verbal diferențele, se pot apela pentru reglarea situației cel care răspunde legal de loc, proprietarul sau angajații lui..și se poate apela Poliția să intervină, dar nu e normal ca lumea să se bată pentru o masă.

    Nu e legea celui mai tare.
    Sau este?
    Ce urmează? Pistoalele? Apelul la contracte pe capul unor persoane?
    Eu am mai spus, polițiștii, persoanele din sistemul de ordine ar trebui să ia o anumită distanță față de lumea cu proximități în ilegal. Iar anumite personaje din MMA poate fi inclusă în acea categorie, se pot face pariuri, bani ilegali, consum de droguri. Violența rămâne în cadrul sportiv, în ring, cu reguli clare , cu arbitrii , cu doctori…nu se transportă în stradă pumnul la purtător doar în cazuri în care viața unui sportiv ar fi în pericol.
    Ori din ceea ce relatat în situație nu e cazul.
    Au fost doar ego-uri umflate de consumație și statut.
    E un caz destul de sensibil, pe linia întăririi disciplinei și autorității în rândul forțelor de ordine.
    Dar nu m-ar mira ca după ce anul trecut un alt polițist a fost decorat pentru că încălcând toate procedurile de intervenție în vigoare…și în cazul acesta nu se va face lumină deplină.
    Deja…patronul nu face publicității imaginile din clubul respectiv.
    Dacă nu le face patronul, ar trebui Poliția să existe transparență totală asupra incidentului și să nu ofere impresia că anchetează de ochii lumii. E o problemă faptul că un polițist se află la o anumită oră în anumit local în compania anumitor persoane,un minim de etică la oamenii legii presupun un comportament familial mai degrabă, alături de soție și copii la ora respectivă.
    Nu discutăm despre cine e tatăl sau soțul victimei.
    Discutăm că o femeie (indiferent a cui soție, mamă sau fică ar putea fi) s-a ales cu capul spart și răni ce necesită îngrijiri medicale.
    Următoarea victimă ar putea fi soția, mama sau fica ta..(vă aduceți aminte interlopul de la cabană anul trecut?)
    Nu trebuie tolerate asemenea comportamente.
    Și evident o concluzie clară nu poate fi trasă decât cu vizionarea imaginilor și audierea martorilor oculari.

    • In momentul in care unii care fac legi considera ca 200000 de euro sunt un mizilic, infractiunile sunt la ordinea zilei.

    • Da uite ca cineva gindeste bn. Adevărat indiferent cine ieste persoana sau a cui ie locul de la masa trebuie sa ne comportam omeneste nu dobitoceste ca deaia avem cap pe umeri si rațiune ..Urit din partea celor de la MMA. Indiferent cine ai fi nu-ti dă dreptul sa să te comporti asa.

    • Esti un dobitoc!Iti doresc ca si ma-ta, proasta de nevasta-ta sau aia cu care ti-o tragi, fiica-ta, sora-ta, sau oricare femeie la care tii sa isi ia bataie!Nu de alta, dar sa vezi cum e!

  • Gresesti.oare noua oamenilor de rand trebuie sa n e frica de smecheri inculti, doar plini de muschi?Acesti smecherasi trebuie sa invete ca traiesc intr o tara cu legi care sunt valabile si pentru ei

  • Ia uite prefecții româniei cei mai mândri și frumoși dintre traci isi dau seama pe fata de revelion viol acum bătaie, pai nu erați prefecții romaniei bai lentilor ?

  • În ziua de azi nu trebuie sa te lași călcat în picioare oricine și orice tiar face legea e lege ca ești angajat al statului român sau ca ești unul dintre luptătorii MMA. Nu trebuia sa se bage, părerea mea este ca domnisoara agresat trebuia sa meargă la unul din angajații localului în care se aflau și trebuia sa anunțe ca masa care au rezervato era ocupata. Dacă te pui cu lupii nu mai scapi doar printr-un proces

    • MMA în opinia distinșilor consumatori de Naposim înseamnă multă mămăligă , probabil , pentru că ei nu au nici o legătură cu sportul. Așa cum nici milițianul acela , în caz că a lovit cu pumnul , nu are a a face cu ordinea publică și apărararea integrității cetățeanului care îi plătește salariul.

  • Deja nu mai dureaza mult si se va ajunge la asasinate platite, mai adaugam si invazia musulmana, si pe politicieni nu intereseaza

  • Bag de samă că cei mai mulți dintre comentatori sun prost educați; dacă iei apărarea unor humanoizi care au doar mușchi te descalifici, nu ești om, nici măcar maimuță.

    • Nu ia nimeni apararea unor golani dar daca vezi ca personajele s-au pus la o masa unde sunt lucruri ale altor persoane este clar ca iese cu scandal. Decat sa te trezesti cu vreu pumn in fata sau cutit in spate mai bine pleci linistit. Daca stai sa protestezi in fata unor golani atunci trebuie sa-ti asumi riscul. Tanti roberta a facut pe justitiara probabil si a iesit cu capul spart. Era mai elegant sa fi luat poseta si haina si pleca dar ea a ramas la proteste. Invatatura de minte … Intotdeauna cel mai destept renunta… poate ea nu a fost la fel de desteapta

    • Nu sunt prost educați, sunt doar creația regimului de sinistră amintire, ,,OMUL NOU” devenit între timp ,,OMUL BALEGĂ” , căruia nu-i pasă că niște tâlhari de la conducerea țării îi fură până și pita de pe masă, fac legi care să înlesnească ciordeala, etc. Drept urmare, de ce le-ar păsa că niște pârțari ,,umflați” cu steroizi și pastile de uz veterinar le bat nevestele, prietenele, surorile?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS