Social

Cantina socială din Bistrița se va închide. Cum vor fi ajutați beneficiarii

Cantina socială din Bistrița urmează să fie desființată, însă persoanele vulnerabile care beneficiază în prezent de acest serviciu nu vor rămâne fără sprijin, ci vor primi tichete sociale de masă.

Potrivit proiectului de hotărâre pregătit de municipalitate și care va fi dezbătut în ședința Consiliului Local din 14 septembrie a.c., fiecare tichet va fi încărcat cu 360 de lei pe lună, iar numărul maxim de beneficiari va fi de 150.

Tichetele vor fi acordate lunar, începând cu data de 16.09.2026, în limita unui număr de 150 de beneficiari/lună. Astfel, valoarea totală a sprijinului acordat de municipalitate poate ajunge la 54.000 de lei lunar.

Pot beneficia de Programul social ”Tichet pentru sprijin alimentar” următoarele categorii de persoane:

  • persoanele vârstnice cu vârsta de peste 65 de ani, fără venituri, care au domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bistrița;
  • familiile cu copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 19 ani, înscriși în sistemul de învățământ, beneficiare de venit minim de incluziune, care îndeplinesc criteriile stabilite prin Metodologie și care au domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bistrița;
  • persoanele adulte fără adăpost, rezidente ale Centrului de noapte și cazare pentru persoanele fără adăpost Bistrița.

Prezentă într-o emisiune la AS TV, Ștefania Stere, viceprimar, a explicat că atunci când actuala administrație a preluat conducerea Primăriei Bistrița, cantina avea 41 de beneficiari, însă costurile de funcționare erau foarte ridicate. Cu suma cheltuită pentru ei, pot fi ajutați acum de circa patru ori mai mulți oameni sărmani. Cu tichetele primite, ei își vor putea cumpăra alimente de bază sau chiar o masă caldă oferită de restaurante și magazine cu care Primăria Bistrița va stabili relații de colaborare.

Pentru familiile cu copii vor exista și condiții suplimentare. Vor putea primi tichete doar în condițiile în care copiii frecventează școala și dacă nu au datorii la plata taxelor, impozitelor și amenzilor.

Potrivit viceprimarului, și cei care ajung în centrul de noapte și cazare pentru persoane fără adăpost – care are 33 de locuri – vor putea primi tichete pentru alimente sau o masă caldă, iar în felul acesta ar exista o motivație în plus pentru ele să meargă la centrul de noapte, în special în perioadele cu temperaturi foarte scăzute.

Conform proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi a Consiliului Local, pentru perioada septembrie-decembrie 2026, municipalitatea estimează un impact bugetar maxim de 216.000 de lei, în cazul în care vor fi acordate câte 150 de tichete în fiecare dintre cele patru luni.

Tichetele vor fi acordate pe suport electronic vârstnicilor și familiilor cu copii și pe suport de hârtie persoanelor fără adăpost.

8 comentarii

  • Eu cred ca fiecare om are dreptul la o masa calda,
    Dacă ne întrebăm oare de ce oamenii ajung în aceasta situație și în multe situație nu e ca ca le lipsesc câteva sute de lei, ci ceva mai profund, dragostea cuiva cineva care sa să poarte de grija, cineva sa plegateasca o masa calda.
    Acel loc poate ca era un loc unde simțeau ca sunt acasă.

    Desigur dacă gândești da un manager nu vezi aceste aspecte, vezi niște cheltuieli sau o clădire care sta degeaba.

    E trist ce se întâmplă, un atribut al civilizației e sa ai grija de cei sărmani.

    75
    6
  • Bun, acum hai cu pasul 2, daca tot exista spatiul, renovat sa arate decent si curat si deschisa Cantina Primariei, un spatiu tip restaurant unde sa poata sa manance oricine meniul zilei la un pret cinstit. Fara adaos pentru profit, doar sa acopere cheltuielile de functionare. Primaria din Cluj-Napoca are 4 astfel de spatii, toate merg de rup, mancare buna, preturi oneste, coada de 10 metri la pranz.

    Asa pastrezi si locurile de munca ale doamnelor de acolo, oferi si un serviciu comunitatii. Hai sa vedem!

    81
    5
  • Mihai.
    Tu te mai uiti la stirile nationale din cand in cand ?
    Cauta putin stirile pe AI si vezi cam cum se traieste si in Neapole (Italia) si multe alte orase si orasele din SUA si vei afla cam cati amarati din marele Occident traiesc si mai rau ca in Romania si vei afla de cozile pentru un blid de zama pe care le asteapta din mila societatii extrem de multa lume.
    Situatia este identica mai peste tot pe Planeta asta.
    Noi insa avem prostul obicei sa ne victimizam tot timpul la toate aspectele si din cauza necititului pe astfel de subiecte aruncam mereu vina pe tara asta si credem gresit ca doar la noi este cel mai rau.

    21
    53
  • Bine că se găsesc bani pentru tot felul de festivaluri si de borduri, dar nu si pentru o masa caldă pentru niste oameni defavorizati. Ce sa faci cu 360 de lei, ca sa manance cineva pranzul in oras timp de o luna ar trebui sa il gaseasca la 12 lei/zi!

    51
    6
  • “Tichetele vor fi acordate pe suport electronic vârstnicilor”. Desigur ca trebuie sa fim complet digitalizati. Of, ce gluma proasta si sinstra a primariei. Cati vor sti sa le foloseasca?Cati amarati isi permit si un telefon? Voi de la primarie traiti in alta lume. probabil ca va desgustau acesti oameni care au nevoie de ajutor. Acum ati scapat de ei. Puteti varui, dezinfecta si transforma in ceva de lux,comform standardelor europene…Va puteti mari si lefurile sau da prime de mare competenta. felicitari. Acum sunteti mai aproape de capitalismul animalic si lacom. Hai europa,hai US…Succes

    34
    4
  • Un exemplu bun era Franța care oferea 2 mese calde pe zi,plus micul dejun gratis.Și mergea oricine să mănânce.Acum la noi totul se închide,ar trebui și primăria închisă,fiindcă și acolo se mănâncă bani degeaba.

    12
    2
  • Atata timp cat primaria da fara sa ma intrebe pe mine contribuabil milioane de euro anual la hanbal, consider ca poate da sute de mii din bani mei pentru cei sarmani.
    A dat cineva Clujul drept exemplu, dar Clujul nu avut niciodat primar PSD.
    Adica de la partidul socilal democrat ,partidul celor sarmani,partidul care da pomeni la fiecare alegeri dupa care uita de alegatori, aspect tocmai demostrat .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.