Actualitate

Căpșunile importate din Grecia, mai ieftine decât cele românești. Cât costă kilogramul de cireșe

Căpșunile importate din Grecia sunt mai ieftine cu 4 lei pe kilogram față de cele românești, produse la Satu Mare. În schimb, kilogramul de cireșe bate iar toate recordurile. Costă 50 de lei, echivalentul a peste 10 euro. În aceste condiții, pensionarii mai ales preferă să-și cumpere câteva bucăți.

În Piața Decebal din Bistrița au apărut căpșunile românești. Costă 20 de lei kilogramul, dar se vând mai bine decât cele grecești pe care costă 16 lei. Din patriotism sau pur și simplu pentru că știu din alți ani că ale noastre sunt mai bune, oamenii cumpără din cele românești.

”Deocamdată, ne cumpărăm câteva să vedem cum sunt. Dacă scade prețul, vom cumpăra cantități mai mari să facem dulceață. Eu aș zice că un preț rezonabil ar fi undeva la 10 lei”, ne-a declarat o doamnă.

O pensionară (foto principal) care și-a cumpărat căpșuni de 5 lei ne-a spus: ”Toate-s scumpe, mai ales pentru noi, pensionarii cu pensii de 500 de lei. Am cumpărat câteva pentru nepoțel, nu pentru mine. Dacă luam un kilogram, nu-mi ajungeau banii de facturi, de pâine, de lapte”.

Comercianții din Piața Decebal ne-au spus că întotdeauna au fost scumpe căpșunile și cireșele la început de sezon.

”Căpșunii românești sunt plantați în pământ, iar fructele au minerale, vitamine, tot ce trebuie. În străinătate, totul se produce în alveole, cu substanțe chimice. Ce alegem să mâncăm: produs chimic sau natural? Și căpșunile românești vor fi mai ieftine când va fi o producție mai mare. Prima recoltă e mai scumpă pentru că trebuie acoperiți căpșunii, folia e scumpă, se depune mai mult efort. Așteptăm vreme bună și recoltă bogată și prețurile vor scădea. Și anul trecut, la început a costat kilogramul 20 de lei, apoi 15, apoi 12 și s-a fixat la 8-10 lei. În luna iunie va fi cald și atunci vor fi prețuri convenabile pentru toată lumea. Acum lumea cantități mai mici”, a spus o comerciantă din Piața Decebal.

Chiar dacă costă 50 de lei kilogramul de cireșe, tot se găsesc cumpărători și pentru ele. Dacă nu s-ar vinde, nu le-ar aduce nimeni la tabară, ne-a spus, pe bună dreptate, alt comerciant.

7 comentarii

  • Ar fi foarte bine să cumpărăm și mai mult de 50 %, dar așa cum zic țăranii că au cheltuieli mari și munca la fel ( chiar așa și este), dar și majoritatea cumpărătorilor muncesc foarte mult pentru salariul minim. Atunci nu ar trebui să ne gândim toți unii la alții? Eu știu cât de greu este să muncești pământul, dar oricum preturile sunt uneori foarte mari. Eu le doresc să aibă mulți clienți. O zi frumoasă vă doresc.

  • Am cumparat capsune roanesti si grecesti. Cele grecesti sunt mai dulci si mai aromate decat cele care spun ca sunt de la Satu Mare. Deci cumparati produse ramanesti.

    • EU NU CUMPĂR DE LA BIŞNIȚARI, CARE ÎŞI ADUC VÂNZĂTORI ÎMBRĂCAȚI ÎN ȚĂRANI, CI ÎI CAUT PE PRODUCĂTORI ACOLO MAI IZOLAȚI UNDE MAI GĂSESC SĂRACII LOC, DAR MAI TÂRZIU CÂND SE IEFTINESC PRODUSELE.

  • Scuzați-mă pentru insolență, am cumpărat de la un producător autohton roșii bio, se lăuda cât de bine le-a crescut și numai cu substanțe naturale. Adevărul este că roșiile arătau în regulă, păreau a fi acele roșii de pe vremuri luate din grădină, dar după ce am ajuns acasă și m-am pus să le degust cu mare poftă, ce să vezi, niciun gust, exact ca cele de prin aprozare sau mai știu eu. Unde mai pui că au fost și destul de scumpe, cu vreo patru lei peste prețul pieței. Ce mi-am zis, haide să mănânc și eu o roșie ca la bunici. Doar aspectul ei era precum cel al roșiilor crescute în grădina bunicilor/părinților, gustul era identic cu toate putregaiurile găsite la foarte multi comercianți care pretind că produsele lor sunt bio. Și minciuna este vorbă, nu-i așa? De atunci nici că am mai călcat în respectivul aprozar, poate spune nenicul că sunt crescute și coapte sub lumina Lunii, nu mă mai pasionează. De regulă, nu este fală, ci o realitate, legumele, fructele și zarzavaturile le cumpăr de la aprozar sau din piață, dar din păcate rareori se deosebesc de cele de pe rafturile magazinelor, deși toți pretind că sunt produse bio, măcar dacă ar fi bune… De foarte multe ori dai banii pe ele, și nu mulți deloc, iar calitatea lor lasă mult de dorit. Acuma nu săriți pe mine, nu mă refer la toată lumea care cultivă și comercializează legume, fructe etc., dar o bună parte din ea este falsă, produce și comercializează exact ca producătorii și comercianții pe care-i arată cu degetul. Jos pălăria pentru cei care produc și comercializează legume și fructe de calitate, chit că prețul este un pic mai piperat, rușine celor care pretind că vând produse bio și naturale, deși sunt niște bombe pentru sănătatea oamenilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.