Actualitate

Carantină pentru sute de conjudețeni veniți din țări care s-au făcut brusc roșii. Șefa DSP: Nu sunt vaccinați

Dintre cei peste o mie de conjudețeni care sunt în această perioadă în carantină, 900 au venit din străinătate să-și petreacă acasă concediul. Cum țările din care veneau au trecut repede din scenariul verde, în cel galben și roșu, acasă i-a așteptat restricția de a ieși din casă timp de 14 zile.

”Valul 4 a venit, dovadă că în fiecare zi avem cazuri noi de infecție. Am avut o perioadă foarte bună la sfârșitul lui iunie, început de iulie, când era câte o săptămână întreagă fără niciun caz nou, dar, din păcate, au început să apară și, în mare parte, acest lucru coincide cu faptul că e perioada concediilor, vin foarte multe persoane din străinătate și asistăm la trecerea țărilor din scenariul verde, în galben și roșu care s-a făcut cumva brusc. Avem 1.005 persoane carantinate dintre care 900 și ceva sunt doar cei veniți din străinătate din țările aflate în scenariul roșu. Cei care vin din Marea Britanie, spre exemplu, nici nu au voie să iasă din carantină. Excepție fac vaccinații, copiii sub 6 ani și cei care au trecut prin boală. Nu au voie nici să facă test în ziua a opta, cum au ceilalți, ca să iasă mai repede. Avem câteva sute veniți din Marea Britanie. Vor sta în carantină 14 zile. Nu le convine acest lucru fiindcă mulți au venit în concediu și nu au decât 14-20 de zile să stea în țară și ar fi vrut să își rezolve unele probleme, dar aceasta este regula și nu putem face excepții. Am avut și surpriza ca cei care au dorit să plece înapoi imediat după carantină să fie găsiți pozitivi. Nu suntem încă la nivelul vreunei perioade de vârf din anul trecut, dar ușor crește incidența de la o zi la alta. de exemplu, ieri am avut 14 cazuri noi”, a declarat miercuri, pentru Timp Online, medicul Anca Andrițoiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.

Cei care au venit din străinătate și au intrat în carantină nu sunt vaccinați

”Dacă erau, nu se lua această măsură. Am înțeles, în special de la medicii de familie, că foarte multe persoane venite din străinătate apelează la dânșii să se vaccineze cu Johnson ca să se poată întoarce înapoi în țările în care lucrează.

Am observat în acest val 4 că sunt afectate mai mult persoane tinere nevaccinate, mai puțin vârstnicii, poate pentru că ei sunt în mare parte vaccinați, chiar și copiii, am avut copil de 2 ani, de 6 luni. La început, majoritatea au stat la domiciliu, dar în ultimele zile s-au și internat nu neapărat că ar fi cazuri foarte grave, mai mult ca să-și facă o evaluare. Avem și la ATI o femeie de 38 de ani, nu este intubată, dar este un caz mai grav”.

Cele mai multe cazuri noi, în localitățile cu puțini vaccinați

”Deocamdată suntem cu până în 1 incidență, nu putem spune că stăm foarte rău, dar e îngrijorătoare rapiditatea cu care crește numărul de cazuri. O să se ia măsuri dacă va crește incidența, aceleași, cu caractinarea localităților dacă va fi nevoie, dar, de data aceasta, cred că se va lua în considerare și acoperirea vaccinală din fiecare localitate. Eu m-am uitat puțin la acele localități unde sunt mai multe cazuri și am vrut să văd cam cum stau cu vaccinarea și aproape toate sunt în jur de 10 acoperirea vaccinală, deci nu stau foarte bine. Dacă până acum cele mai multe cazuri erau în Bistrița – și acum sunt, dar raportat la populație e o nimica toată – acum văd că apar în localitățile rurale multe cazuri. Sigur că sunt localități unde se știe că sunt multe persoane care locuiesc în străinătate și vin vara – Căianu Mic, Nimigea, Dumitra – dar acoperirea la ei nu e foarte bună, unde la 10, maxim 12”.

Primul caz de infectare cu Delta a trecut razant pe lângă noi

”În ce privește tulpina Delta, oficial nu avem cazuri. Ea se determină printr-o analiză de laborator suplimentară, o secvențiere a virusului, și asta se face doar la Cluj. În metodologia de recoltare, există niște suspiciuni după care se identifică Delta și în acele cazuri laboratoarele noastre trimit probe și la Cluj. Până acum nu am avut asemenea suspiciuni. Un singur caz a fost, o familie cu domiciliul în Republica Moldova, care venea din Marea Britanie și a ajuns în Bistrița, s-a oprit la noi la spital fiindcă fetița se simțea rău. Pentru aceia s-a recoltat pentru că, în final, a ajuns la Cluj, dar colegii noștri de acolo nu ne-au semnalat că ar fi vorba de tulpina Delta”.

Despre evenimentele cu mulți participanți

”Organizatorii de nunți și alte reuniuni știu regulile pe care trebuie să le respecte fiindcă le-au fost explicate de mai multe ori. Noi avem 11 oameni la Inspecție. Încercăm să acoperim, dar nu sunt numai nunțile, sunt și alte evenimente, festivaluri, competiții. Oricum, noi, singuri, nu putem merge la o nuntă. Trebuie să avem alături de noi organele de ordine și am făcut acțiuni cu Jandarmeria, cu Poliția. Ei au oameni în fiecare localitate și știu ce se întâmplă. Au fost situații în care ei au constatat că nu e în regulă și imediat s-au dus colegii și au verificat și au luat măsuri. S-au mai dat și amenzi. Acum s-a dat la Spermezeu pentru ce a fost în week-end, deși și acolo oamenii aceia au fost risipiți pe vreo 20 de hectare și au fost acolo jandarmii și polițiștii, iar lumea era destul de distanțată. Am înțeles că a fost un conflict la finalul competiției și de acolo au pornit toate. Au mers colegii mei de la Inspecție și, pentru faptul că primarul nu avea lista cu cine trebuia, că nu a delimitat un pic spațiul, i s-a dat o amendă. A recunoscut, mai ales că, la un campionat pe care l-a organizat, și-a luat toate măsurile după ce ne-a consultat. Primarii sunt președinții comisiilor care avizează, președinții comitetelor locale pentru situații de urgență și ar trebui să știe legislația și să o aplice”.

Referitor la pelerinaje

”Nu ar trebui să intre și să-i lase fără mască. Sunt niște reguli care trebuie păstrate peste tot. Și la Uriu este ceva evanghelizare în week-end, aceia ne-au anunțat, se va duce un coleg să discute cu ei înainte. Toți spun că știu și cunosc regulile, dar acolo, la fața locului nu le mai respectă. Nu e bine să fie aglomerație mai ales acum când au reapărut cazurile. Din păcate, lumea a lăsat garda jos pentru că am avut perioada aceea de liniște. Toată lumea a zis că nu se mai întâmplă nimic, se încheie pandemia, s-au relaxat și restricțiile de la granițe, nu peste tot s-a cerut vaccinare și atunci, din păcate, a lăsat lumea garda jos.

Județul Bistrița-Năsăud are o rată de de acoperire a vaccinării de peste 20%, ceea ce, în opinia directorului DSP, ”nu e foarte bine”.

Cel mai bine stă Bistrița cu peste 30% rată de vaccinare, iar din mediul rural comunele Braniștea, Ciceu Giurgești și Chiuza.

”Când oamenii văd că cei vaccinați pot merge unde vor ei ei nu înțeleg de ce nu se vaccinează. Chiar nu înțeleg”, a conchis dr. Andrițoiu.

7 comentarii

  • Din glume de felul celei facute de au fost dusi in eroare oameni care au platit cu viata.Se pare ca n-am inteles nimic din milioanele de jertfe pe care le-a dat omenorea.Haideti sa ne trezim!

    • Lasa medesi, ca traiesti cat vrea cel de Sus cu sau fara vaccin. Probabil ca tu vei muri de frica nu de vreo boala anume. Halal barbat!

    • Știți vorba aia,Dumnezeu, dă, dar nu bagă în traistă?Vaccinati-va oameni buni,lăsați teoria conspirației,dacă vreți să invingeti boala.

  • Din glume de felul celei facute de au fost dusi in eroare oameni care au platit cu viata.Se pare ca n-am inteles nimic din milioanele de jertfe pe care le-a dat omenirea.Haideti sa ne trezim!

  • Băi fraiere bou mai mare că tine nu există. Europa are rata de vaccinare de 70% pe când Romania doar 30%. De aia suntem la coada Europei. Acum va-ti dat examenul mulți dintre voi. 4 cu felicitări. Va fac rușii cum vor ei. Puterea informației este supremă. De la solzi la 5 G, la cipuri, la cancer, la infertilitate. Vi se arată baubaul și botaniști musca momeala. Ce simplu este sa controlezi masele. Dacă ați studia măcar puțin ce înseamnă bolile imfectiose. Ebola, sida, diferența dintre aceste boli și covid este că nu sunt așa contagioase, că dacă erau era prăpăd. Pt covid avem șansa să avem vaccinuri dar bombalaii refuză pt că cip, dâng dâng. Nație de tembeli.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS