Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a prezentat într-o conferință de presă stadiul implementării proiectului de modernizare a DJ 172 D ”Poarta Transilvaniei” (Mureșenii Bârgăului (DN 17) – Lac Colibița – Colibița – Bistrița Bârgăului (DN 17) – (DN 17) Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică (DN 17 D) – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei).
”Spre bucuria mea, în momentul de față avem asigurată finanțare integrală. Pentru Loturile 2, 3 și 4 am fost în fericita situație ca după ce am semnat contractul de finanțare am putut să dăm drumul și la derularea efectivă cu proiectele tehnice, acum în avizare. După ce primim avizarea de la ADR Nord-Vest se poate da ordinul de începere a lucrărilor de execuție. Depinde cum arată și iarna, dacă va fi mai ușoară se pot face unele lucrări și la temperaturi cu minus. Se va face ceea ce anotimpul va permite. Tronsonul 1 din Lotul 1 a fost deja recepționat, iar luni 18 decembrie voi fi la Guvern, unde în prezența comisarului european Corina Crețu vom semna contractul de finanțare pentru Tronsonul 2 din Lotul 1, Colibița – Mița. Săptămâna trecută am semnat contractul de 22 de milioane de euro pentru Lotul 5. Sunt convins că undeva pe finalul anului viitor, cel târziu în 2019, vom avea aceste tronsoane de drum modernizate. Avem deci șanse ca anul viitor lucruri importante să fie din nou rezolvate pentru cetățeni și dezvoltarea județului, de care eu vă mărturisesc că mă declar mulțumit. 60 de milioane de euro pentru 85 de km din DJ 172 D, “Poarta Transilvaniei”! Astăzi pot veni cu o veste extraordinară ce care o așteptăm cu toții de foarte mult timp: finanțare integrală pentru proiectul meu de suflet”, a spus Radu Moldovan.
Proiectele tehnice pentru Loturile 2, 3, 4 sunt în curs de verificare de către ADR Nord-Vest, cel mai probabil în februarie urmând să înceapă lucrările de amenajare a terenului și organizarea de șantier. În iulie, la Consiliul Județean s-au semnat contractele de lucrări pentru Loturile 2, 3 și 4 din proiectul modernizării DJ 172 D. Investiția, în urma licitațiilor publice, se ridică la 110,4 milioane lei bani europeni prin POR (24,2 milioane euro).
Loturile 2, 3 și 4 se întind pe o lungime de 49,9 km, pe ruta Colibița – Bistrița Bârgăului – Prundu Bârgăului (DN 17) – Josenii Bârgăului (DN 17) – Strâmba – Ilva Mică – Măgura Ilvei.
Pe Lotul 2 (lac Colibița – Bistrița Bârgăului – Prundu Bârgăului/int. cu DN 17, 17,1 km) va lucra asocierea Dimex Company – Explan SRL + Viakon Drum SRL (37,3 milioane lei, adică 8,2 milioane euro, termen de execuție 2 ani și 2 luni).
Pe Lotul 3 (Int. DN 17/Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică, 14,2 km) va lucra asocierea Dimex Company – Star Comexim SRL Cluj (34,3 milioane lei, adică 7,5 milioane euro, termen de execuție 1 an și 9 luni).
Pe Lotul 4 (Ilva Mică/int cu DN 17 D – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei, 18,8 km) va lucra asocierea Autotehnorom – Opr Asfalt SRL (38,8 milioane lei, adică 8,5 milioane euro, termen de execuție 2 ani).
Se vor face și 42 de stații pentru transport public (alveole), 8,3 km de trotuare, piste de bicicliști cu două sensuri de circulație pe 12,8 km, ziduri de sprijin pe 16 km, consolidări de versanți pe 742 m, semnalistică luminoasă pe verticală cu alimentare fotovoltaică la trecerile de pietoni. Se estimează o creștere a vitezei de deplasare cu peste 30%
Tronsonul 1 din Lotul 1, Mureșenii Bârgăului (DN 17) – Lac Colibița – Colibița, a fost modernizat în acest an de Dimex Company cu 18,2 milioane lei (4 milioane euro).
Tronsonul 2 din Lotul 1, între Colibița și Mița, va fi modernizat tot pe bani europeni, prin POR. Valoarea proiectului este de 60,2 milioane lei, din care contribuția CJ – 1,6 milioane lei.
Pentru Lotul 5 (Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei) s-au alocat bani prin PNDL, mai exact 65,5 milioane lei.
Faceti cum stiti dar sa nu-i dati bani la LABA de la BISTRITA BARGAULUI ca asta-i mare smecher. Se jura ca nu fura si la prins cu 400 mc.de lemn din CORCA. Dar a scapat aruncând pisica la Primăria Prund lăsând doi oameni necăjiți cu imputari de 800000 și 120000 de lei, oameni nevinovati. Asa săi ajuta Dumnezeu.
Scuze e vorba de 80000de lei.
Pentru apa si canal la Colibita pentru cand avem speranta??
Să termine LABA a două vila la coada lacului si pe urma dacă? ca pe el nu-l mai interesează.
Sincer când a vorbit prima data despre acest proiect l-am catalogat ca o gogoașă electorală.Acum văd că mai sunt și unele promisiuni transpuse in fapte,felicitări si doamne ajută si la alte realizari.Acestea chiar sunt lucruri cu care te poți lauda,rămân iar peste ani și ani îti poti plimba nepoții și le poti spune ca ai si tu un merit.
PĂREREA MEA!
Pe cand se va realiza canalizarea la. ICociu avand in vedere ca apa curenta este rezolvata si nu m aleai vorbesc de asfaltarea drumurilor in comparatie cu cele executate in celelalte sate ale comunei Sintereag doar aveti un primar aici al PSD _Ioan Bob .