Actualitate

Care vor fi taxele și impozitele locale în 2022 și cât vom plăti pentru salubrizare, la Bistrița

Cele două proiecte de hotărâre privind stabilirea impozitelor, taxelor locale și a celor speciale pentru anul 2022, care vor fi supuse aprobării Consiliului Local Bistrița până la sfârșitul anului în curs, se află în consultare publică. Ele sunt disponibile atât la sediul Primăriei, cât și pe site-ul instituției, secțiunea Monitorul Oficial (https://www.primariabistrita.ro/…/proiecte-cu-caracter…/).

Primarul Ioan Turc precizează:

”Taxele și impozitele locale rămân la același nivel!

Nevoia de dezvoltare a orașului prin investiții de anvergură, chiar și în cazul celor finanțate din fonduri europene, presupune alocarea unor sume din bugetul local, ceea ce creează o presiune foarte mare asupra fondurilor de dezvoltare. Cu toate acestea, consider că bistrițenii nu trebuie să resimtă acest lucru prin majorări ale contribuțiilor, motiv pentru care propun Consiliului Local menținerea taxelor și impozitelor pentru anul viitor la același nivel cu cele din acest an.

Singura modificare care va apărea este o corectare a unei măsuri luate de fosta administrație înainte de campania electorală a anului trecut, cu un impact negativ considerabil asupra bugetului local. Este vorba despre serviciul de salubrizare, al cărui cost real este de circa 18 lei/persoană/lună. Toți bistrițenii vor plăti o taxă de 11,5 lei/persoană/lună, diferența fiind subvenționată în continuare din bugetul local, iar pentru cei care sunt în evidența serviciului de specialitate ca beneficiari ai Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie taxa va rămâne la 6,6 lei/persoană/lună.

Este primul an în care vor fi scutite de la plată persoanele cu handicap grav/accentuat sau în gradul I de invaliditate, iar în cazul minorilor reprezentantul legal al acestora.

În ultimii ani, de acest ajutor, acordat tot din contribuțiile bistrițenilor, am beneficiat cu toții, indiferent de nevoia reală a fiecăruia. Consider că soluția corectă nu este majorarea taxelor și impozitelor locale pentru continuarea subvenționării acestui serviciu și în cazul celor care nu au nevoie de această protecție, ci stimularea unui comportament mai responsabil în privința deșeurilor. Sumele care vor rămâne în buget vor fi alocate pentru investiții în modernizarea sistemului de colectare a deșeurilor, a promovării și susținerii colectării selective, precum și a implementării principiului „plătești cât arunci”, spune primarul.

Conform proiectului de hotărâre, executivul propune pentru anul 2022 indexarea impozitelor şi taxelor locale datorate de persoanele fizice şi juridice cu rata inflaţiei pentru anul 2020, comunicată pe site-ul oficial al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (http://www.dpfbl.mdrap.ro/documents/Rata_inflatiei_2020.pdf) şi pe site-ul oficial al Ministerului Finanţelor Publice (https://mfinante.gov.ro/noutati1), care este de 2,6%. Aplicarea indexării impozitelor şi taxelor locale determină o creştere a veniturilor bugetului local al municipiului Bistriţa de aproximativ 663.000 de lei. De asemenea, se propune majorarea cu până la 500%, începând cu al treilea an, a impozitului pentru terenurile agricole nelucrate timp de 2 ani consecutiv şi majorarea cu până la 500% a impozitului pentru clădirile şi terenurile neîngrijite situate în intravilanul municipiului Bistriţa. 

Rămâne prevederea privind acordarea unei bonificaţii de 10% pentru plata cu anticipaţie a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei  pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport datorate pentru întregul an de către persoanele fizice şi juridice, până la data de 31 martie 2022.

Taxa specială de salubrizare

Proiectul prevede:

”Pentru anul 2021, cuantumul taxei de salubrizare pentru utilizatorii casnici a fost stabilit la 6,6 lei/pers./lună, diferența dintre costul serviciului de salubrizare pentru utilizatorii casnici persoane fizice şi nivelul taxei speciale de 6,6 lei/persoana/luna, fiind subvenţionată din bugetul local. Analizând situaţia facturilor emise de către operatorul de salubrizare în perioada 01.01.2021-31.08.2021 s-a constatat că municipalitatea achită pe lună în medie 1.000.000 lei privind serviciile de gestionare a deseurilor reziduale şi reciclabile în cazul utilizatorii casnici. Media pe lună a utilizatorilor casnici persoane fizice înregistraţi în evidenţele fiscale este de 55.000 persoane. Aşadar, cei aproximativ 55.000 de utilizatori datorează o taxă de salubrizare de 363.000 lei/lună (55.000 x 6,6 lei/pers/lună), diferenţa până la 1.000.000 lei, respectiv 637.000 lei/lună (aprox. 11,5 lei/pers/luna) fiind suportată din bugetul local, ca subvenţie. În urma acestei analize, pentru a echilibra efortul financiar suportat de bugetul local prin subvenţionarea diferenţei dintre costul serviciului de salubrizare pentru utilizatorii casnici persoane fizice şi nivelul taxei speciale, s-a decis modificarea taxei de salubrizare pentru utilizatorii casnici după cum urmează:

  • taxă utilizatori casnici  – persoane fizice: 11,5 lei/pers/lună;
  • taxă utilizatori casnici  – persoane fizice care la data de 31.12.2021 sunt în evidenţa serviciului de specialitate ca beneficiari ai Legii nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie: 6,6 lei/pers/lună;
  • taxă utilizatori casnici – persoane juridice (operatori economici, instituţii publice, asociaţii non-profit altele decât asociaţiile de proprietari/locatari, etc), profesii liberale (cabinete de avocatură, birouri de expertiză, birouri notariale, birourile executorilor judecătorești, cabinete medicale, etc.): 11,5 lei/pers/luna;

Totodată, potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022, executivul propune acordarea scutirii de la plata taxei de salubrizare pentru următoarele categorii de persoane fizice:          

a) veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război;

b) persoanele prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;

c) persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate.

După cum se poate observa în cele arătate mai sus, executivul are în vedere măsuri prin care se încearcă diminuarea impactulului majorării taxei de salubrizare asupra bugetului cetăţenilor şi anume:

  • stabilirea diferenţiată a taxei de salubrizare pentru anul 2022, prin menţinerea cuantumului taxei de salubrizare la 6,6 lei/pers./lună în cazul perspersoanelor încadrate în categoria consumatorilor vulnerabili;
  • introducerea pentru anul 2022 a unei noi categorii de scutire, respectiv persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate;

În concluzie, veniturile estimate a se încasa la bugetul local al municipiului Bistriţa din taxa specială de salubrizare este de aproximativ 2.486.400 lei, rezultate din:

– majorarea cuantumului taxei pentru aprox. 46.500 de utilizatori de la 6,6 lei/pers./lună la 11,5 lei/pers/lună: + 2.763.600 lei;

– acordarea scutirii taxei de salubrizare pentru aprox. 3.500 de persoane – 277.200 lei”.

4 comentarii

  • Domnule primar, vă rugăm nu mai mințiți! Taxa de salubrizare pentru anul 2020 a fost stabilită de vechea administrație. Noul consiliu local la propunerea dumneavoastră anul trecut în noiembrie, a votat taxa de salubrizare pentru anul 2021, tot la nivelul se 6,6 lei / persoană / lună.
    De ce nu ați corectat atunci ” greșeala” vechii administrații? Minciuna are picioare scurte. Se poate verifica.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS