Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud va avea, de luni, alt director general, astăzi fiind ultima zi din mandatul lui Szekely Vilhem, care nu a mai fost prelungit de conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
”Mandatul meu se încheie în data de 18 mai 2025. Nu am mai primit mandat de director interimar fiindcă nu a mai dorit președintele CNAS. A fost decizia domnului președinte, avea tot dreptul să o ia. Nu contest decizia aceasta sub nicio formă, chiar e binevenită pentru mine. De luni, instituția va fi condusă de doamna doctor Adela Cârcu, medic șef, care va avea calitatea de director general”, a declarat Szekely Vilhem pentru Timp Online.
Szekely Vilhem este singurul dintre cei cinci directori generali de CJAS din țară – Maramureș, Cluj, Tulcea, Bistrița-Năsăud și Iași – care au ocupat posturile prin concurs în 2021 și căruia nu i-a fost prelungit mandatul.
”Nu mi s-a spus de ce, dar am avut un audit în toamna anului trecut, un control în martie și altul în aprilie. Au venit țintit ca să aibă motiv să nu mai continui eu ca director general. Toate acestea pentru că nu am pus în aplicare Decizia nr. 91/2024 apărută în Monitorul Oficial în data de 29 ianuarie a.c. a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru că nu aveam cui preda activitățile (de la cei care ar fi urmat să se pensioneze către alți angajați – n.r.) fiindcă doamnele respective erau în spital. Cei care cădeau sub incidența acelui articol, adică cei care aveau o decizie de pensionare, de pensionare anticipată, etc., ar fi trebuit să plece din instituție. Am primit decizia unui domn funcționar public de execuție care are 66 de ani și avea prelungire cu un an și mai erau două doamne despre care nu am avut informații de la Casa Județeană de Pensii că au sau nu au decizie. Cineva din instituție a făcut reclamație la Prefectură, de acolo s-a trimis la CNAS și, pe acest motiv, au venit în control”, a precizat Szekely.
Motivul pentru care, de acum, fostul director general al CJAS Bistrița-Năsăud a fost demis ar fi acela că nu a pus imediat în aplicare Decizia nr. 91 explicația lui fiind aceea că nu avea cui încredința responsabilități importante din instituție.
”CJAS gestionează un buget 160 de milioane de euro. Eu sunt un om responsabil. Cei care ar fi trebuit să plece din instituție nu au plecat fiindcă persoana care trebuia să preia responsabilitățile era în spital. Sute de dosare și mii de documente trebuiau predate. Cui? Nu poți preda activitatea unui director la un funcționar public care nu a condus în viața lui niciodată nimic. Erau documente, contracte, sume fiindcă aici nu se plătesc toate facturile când sosesc fiindcă nu sunt bani, se plătesc parțial și trebuie explicat celui ce preia ce s-a plătit și ce mai e de plătit. Este o activitate complexă, nu ne jucăm. Am fost 48 de angajați, am rămas 46, iar toate cele 3 persoane care au căzut sub incidența acelei Decizii nr. 91 au primit decizii de încetare a raportului de muncă. Trei au părăsit instituția, iar una a fost repusă în funcție de Tribunal”, a spus Szekely Vilhem.
De luni încolo, Szekely Vilhem va fi director executiv al Direcției relații contractuale din cadrul CJAS Bistrița-Năsăud, mai precis revine în funcția deținută înainte de a deveni director general, în 2021.
Dr. Adela Cârcu este absolventă a Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și a unui Master în business și administrație la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Între 2009 și 2016 a activat în cadrul Fundației Inocenți unde a avut responsabilități de management, resurse umane și a coordonat proiecte cu un puternic impact social.
Szekely este printre primii directori ai CJAS din țară care a confundat instituția cu propria moșie, angajații și furnizorii cu niște bieți iobagi, care nu contează. Dumnezeu să îl ierte după faptele lui!
+ Desconsiderarea Medicilor de Familie, + + + alte acuze, jigniri, publicarea de date confidențiale contractuale, discreditarea importanței actului medical al Medicilor de Familie.
Onorabil din partea sus numitului ar fi să iasă la pensie dacă are vârsta.
Nu rămâne o experiență, amintire plăcută din timpul directoratului de care a avut parte.
Sunt mai multe motive pe care nu este cazul să le facem publice care au determinat conducerea Casei să-l înlocuiască la terminarea mandatului.
Vremea abuzurilor a trecut, după cum vedem în ultimele zile!
Felul urât în care se purta și vorbea cu subalternii și cu furnizorii acest “director”, este binecunoscut în tot orașul!
Să vedem dacă va pieri CJAS BN fără el!