Actualitate

”O casă în mâna ta. Crosul Elenei”, cros caritabil organizat de OM și Leoni

Îți amintești cum se desenează o casă fără să ridici creionul de pe hârtie? În 7 octombrie poți „desena” o casă reală. Casa Elenei și a familiei ei. Participă sâmbătă 7 octombrie, ora 10.00, la Crosul Elenei (cros caritabil cu premii) organizat de Asociația OM în parteneriat cu Leoni Bistrita în Parcul Schulerwald. 

Elena lucrează la Leoni, este o femeie puternică, harnică și extrem de optimistă. Împreună cu soțul ei au cinci copii și doi părinți nerăbdători să se mute înapoi „la deal”, acolo unde au locuit cu toții până în luna iulie a acestui an când casa lor a fost mistuită în întregime de foc, din pricina unui scurt circuit.

„Eram la muncă când m-a sunat mama să-mi spună că ne arde casa. Nu-mi amintesc cum am ajuns la autogară să iau autobuzul spre Dipșa, dar îmi amintesc că nu m-am putut opri din plâns tot drumul, n-am putut coborî din autobuz din pricina plânsului și a gândului a ceea ce voi găsi acasă. Și am mai găsit doar un perete verde. De atunci, locuim în vechea grădință din sat și tot de atunci ne-am apucat să ne reconstruim casa, merge greu, vine și iarna… la grădiniță nu avem căldură, dacă am reuși să finalizăm măcar două camere până vine frigul…”

Animalele le sunt la deal: vacă, vițelușe, cal, iepuri… sunt oameni gospodari. I-am cunoscut pe toți. La rândul lor, suntem siguri, vor ajuta și ei când și unde va fi nevoie, se arată pe pagina de Facebook a Leoni.

Vor fi probe potrivite pentru toată lumea: 2,2 km, 4,4 km, ștafetă, cursa copiilor. Toți participanții vor merge acasă cu medalie. Taxa de înscriere este de 25 lei (donație minimă sugerată) la probele individuale și 40 lei (donație minimă sugerată) la ștafetă. 

Toți banii adunați vor fi dăruiți familiei Elenei Belei pentru a-și finaliza casa. Cei care nu doresc să alerge, dar doresc să doneze o pot face în contul Asociației RO73BTRLRONCRT0388310101 (RON)
RO23BTRLEURCRT0388310101 (EUR) cu precizarea pentru campania O casă în mâna ta.

https://docs.google.com/…/1FAIpQLSfUP84GKT0d9OhU90…/viewform

Echipa de handbal CSM Bistrița sprijină campania. Jucătoarele și stafful vor achiziționa biletele de participare la cros, deși în aceeași zi vor avea meci oficial în Liga Națională, în deplasare.

ORGANIZATOR ”O casă în mâna ta. Crosul Elenei” este organizat de Asociația OM (Orașul Mariei) în parteneriat cu Leoni Bistrița. Are ca scop principal strângerea de fonduri pentru familia Belei din localitatea Dipșa. Ca obiective sunt propuse coalizarea comunității în scop caritabil și promovarea unei activități extrem de sănătoasă: alergarea în aer liber. Competiția este destinată amatorilor.

TRASEU ”O casă în mâna ta. Crosul Elenei” are loc în Bistrița și constă în parcurgerea traseului stabilit de organizatori. Crosul se va desfășura în întregime în Pădurea Schulerwald și va avea 4 probe: tura scurtă: 2,2 km (o tură de pădure); 4,4 km (2 ture de pădure); proba de ștafetă 4×2,2 km (ștafetă compusă din minim 2 persoane, fiecare ștafetă va trebui să străbată 4 ture de pădure). A 4-a probă va fi cursa copiilor. Crosul va avea punctele de Start și Sosire la intrarea în Pădurea Schulerwald.

ÎNSCRIERE Prin înscrierea în concurs, concurenții acceptă și își asumă integral prezentul regulament. Pentru a putea lua startul, trebuie completat formularul de înscriere și semnată declarația pe proprie răsundere că este apt din punct de vedere fizic (medical) pentru efort fizic. Înscrierea se va face la fața locului sau online. 

TAXE ÎNSCRIERE Taxa de înscriere este de 25 lei (donație minimă sugerată), iar pentru ștafetă 40 lei (donație minimă sugerată). În această taxă se include medalia de finisher, numărul de concurs, acces la punctul de hidratare și la masa de la final. Pentru cursa copiilor nu există taxă.

CATEGORII • Feminin 2,2 km • Masculin 2,2 km • Feminin 4,4 km • Masculin 4,4 km • Ștafetă (4×2,2 km)

DOCUMENTE DE ÎNSCRIERE • Formular de înscriere completat și transmis online sau semnat înainte de start. • Declarație pe proprie răspundere (se vor găsi la masa înscrierilor, în ziua concursului)

ECHIPAMENT OBLIGATORIU • Încălțăminte sport • Număr de concurs ridicat de la organizator, în ziua concursului.

CRONOMETRARE Cronometrarea se face la secundă, câștigător fiind declarat concurentul care ajunge primul la linia de sosire după parcurgerea integrală a traseului și cu respectarea prevederilor prezentului regulament.

PREMII Premiile vor fi în produse, vouchere.

NOTĂ: Pentru angajații Leoni se va face un clasament separat. Pentru cursa copiilor nu se va face clasament.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS