Actualitate

Ministrul Doina Pană: Ar fi păcat ca un drept câştigat după tergiversări să nu fie folosit

Au mai rămas doar câteva zile pentru depunerea cererilor în vederea obținerii compensațiilor financiare acordate proprietarilor privați de pădure situată în zone protejate, unde există restricții în recoltarea lemnului, se arată într-un comunicat al Ministerului Apelor şi Pădurilor.

Ministrul Doina Pană face un apel către potențialii beneficiari să își folosescă dreptul pe care îl au în premieră în România din acest an și să solicite banii ce li se acordă ca justă compensare pentru că nu se pot bucura de uzufructul proprietății lor.

Conform unei hotărâri adoptate de Guvernul României la 30 iunie a.c., proprietarii privați, persoane fizice și juridice (societăți comerciale, asociații de proprietari de pădure, composesorate, obști, biserici, școli etc.), care au în proprietate păduri pe ale căror terenuri forestiere există restricții de mediu aplicabile activităților forestiere, pot beneficia de compensații bănești din partea statului.

Pentru anul 2017, cererile pentru obținerea compensațiilor financiare se depun – de proprietarii de păduri din zone protejate – împreună cu toată documentația solicitată, la sediul Gărzii Forestiere de care aparțin, până la data de 30 septembrie.

„Ar fi păcat ca un drept câștigat acum, după ani de tergiversări și indecizii, să nu fie folosit. Îi îndemn pe toți cei care au dreptul, potrivit hotărârii Guvernului României, să primească bani pentru că sunt privați de dreptul de a-și valorifica resursele de pe propriile proprietăți, să nu stea pe gânduri și să acționeze. Mai au la dispoziție doar câteva zile în care pot solicita banii pentru anul 2017. Îmi doresc ca toți cei care au acest drept să se bucure de el!”,  declară Adriana-Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor.

Lista documentelor necesare pentru întocmirea dosarului se regăsește la Articolul 7 din Hotărârea de Guvern.

2 comentarii

  • Doresc privatizarea pazei pentru paduri.
    Platesc ,dar sa pot trage la raspunderea pe cei pe care-i platesc.
    Pentru d-na Pana , cum s-a ajuns sa nu mai putem valorifica proprietatile?
    Doar de „bunul mers al padurilor” s-au ocupat in ultimi 27 de ani aceleasi institutii ca si azi.

  • Dascalii au obtinut in instanta dreptul de a primi banii pe hotararile judecatoresti si va faceti ca ploua .Ce e ciudat ca dascalii sin guvern si parlament nu apara drepturile dascalilor din scoli.Cand e campanie electorala mai deschideti robinetul cate un pic.Pacat ca aveti dublu limbaj si doar interese personale si de grup.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS