Economie

Casele din centrul istoric pot fi cel mult spoite, dar nu reabilitate. Eroarea municipalității

Una dintre cele mai mari erori pe care le-a făcut municipalitatea este să vândă casele din centrul istoric, potrivit primarului Gabriel Lazany, în opinia căruia va fi foarte greu, dacă nu imposibil ca acestea să fie reabilitate în condițiile în care unele au și câte șapte proprietari.

”Eu cred că Primăria Bistrița a făcut una dintre cele mai mari erori să vândă proprietățile din centrul istoric. Fiecare imobil acum are 2, 5, 7 proprietari, iar ca să reabilitezi o casă de aici trebuie să ai acceptul tuturor proprietarilor și fiecare să vină cu partea lui de cofinanțare. Primăria poate că mai e proprietar pe o parte dintr-o casă unde mai sunt 5 proprietari. Probabil că, în prima fază, se vor face fațadele, dar e numai o spoială, nu o reabilitare. Dau ca exemplu o casă de pe Nicolae Titulescu unde reabilitarea costă peste 1 milion de euro. Acolo sunt 5 proprietari și fiecare trebuie să vină cu 200.000 de euro”, a spus primarul într-o emisiune la AS TV.

În mandatul fostului primar Ioan Turc, în Bistrița existau 54 de imobile înscrise ca spații comerciale și de prestări servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Consiliului Local. Un număr de 30 de spații au fost scoase la licitație.

a întocmit proiectul ”Regenerare urbană a imobilelor din Centrul istoric” pentru care a cerut bani europeni pe componenta Regenerare urbană din Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 ca să reabiliteze imobilele din Piața Centrală la nr. 7-24, în zona de rezervație istorică.

Primăria Bistrița a semnat un contract cu compania clujeană K&K Studio de Proiectare pentru realizarea documentațiilor obiectivului ”Regenerare urbană a imobilelor din Centrul istoric”.

13 comentarii

  • Lucrurile acestea se fac prin creditare și prin planificarea reparațiilor!
    Nu le faci pe toate odată ci etapizat:
    Exemplu:
    În 2028 acoperișul
    În 2032 ferestrele
    În 2037 fațadă
    În 2042 liftul

    Credit pe 30 de ani !
    Hai ca nu e așa de mult sa faci doar o etapa , nu toată casa odată și sa ai credit de 50.000 euro pe 30 de ani. Rata la banca e de doar 138 euro/ luna + dobânda .

    Asa se face!
    Se știe până și în ce an se va asfalta între clădirile din complex, în ce an vor fi schimbate frigiderele.

    Dacă Primăria Bistrița mărește impozitele pe locuințe, în acea zonă vor locui doar oameni care își permit să renoveze casele!
    Cei care nu își permit vor fi nevoiți să vândă și să se mute în altă parte.
    Asta este, nu îți permiți să restaurezi casa, mută-te.

    37
    25
    • …cu vrei 5 case pe centru atunci primaria ar fi facut reabilitatea caselor de pe centru!!!
      Pana atunci….trebuie sa ne uitam pe sus…sa nu ne cada in cap vreo caramida !!!

      17
      22
    • …daca erau pj si nu pf…!
      Daca primaria/statul are in cap sa pastreze aceste case ATUNCI SA DEA BANI!
      Daca are alte interese atunci sa le lase sa le pice in cap pana ne mutam toti cu centru in Viisoara sau poate…..PE CENTURA!

      7
      23
  • Domnule primar, este mai grea vechea moștenire ca cea foarte veche, a lui Ceaușescu. Acele care s-au vândut în baza unei legi adoptate de guvernarea Năstase ( fostul președinte al partidului d v.). Nu era discriminatoriu ca pentru cei din centru – spre a ușura munca viitorilor primari – să nu se vândă casele? Văd că mai mult vă văicăriți decât faceți, spunând : ce bine era să nu trebuiască !

    33
    12
    • Din centru Sibiului:
      „In cadrul controalelor s-a stabilit că unii locuitori, despre care conducătorul DJC Sibiu spune că au efectuat intervenții ilegale la casă – în cele mai multe cazuri fiind vorba despre schimbarea acoperișului -, nu cunosc căror reglementări trebuie să le facă față. –-🏤🏠🏘️Fie din lipsă de interes, fie din slaba comunicare a autorităților.🏡🛖–– În cadrul controalelor s-a vorbit mult despre „zona de protecție” și „zona construită protejată”, precum și despre materialele de construcție pe care oamenii au dreptul să le utilizeze și care sunt interzise în lucrările de reparații sau recondiționări.

      –Iată un exemplu de dialog între un locuitor al Sibiului și directorul DJC Sibiu, care a avut loc în luna octombrie 2022(…)
      Sursă:
      https://www.turnulsfatului.ro/2022/12/16/locuiesc-in-centrul-sibiului-si-am-fost-anuntat-ca-am-incalcat-legea-cand-am-reparat-casa-ce-materiale-sunt-permise-si-care-sunt-interzise-199005 –Locuiesc în centrul Sibiului și am fost anunțat că am încălcat legea când am reparat casa. Ce materiale sunt permise și care sunt interzise?

  • E problematic ca proprietarii sunt persoane private!
    Casele ar fi mult mai ușor de restaurat dacă proprietarul era persoana juridică, asociația transportatorilor, asociația avocaților etc, branșe care îi reprezintă pe cei care au profesii bănoase .

    Să știți ca în capitalele europene clădiri întregi sunt cumpărate de către dezvoltatori imobiliari.
    Iau ei credite, le restaurează și le închiriază , firmelor! Pentru ca privatii nu își permit să plătească chiria.
    În centru sunt doar birouri!

    Gucci la parter, stomatolog la 1, arhitect la 2, Amnesty International la 3.

    Moncler la parter, Salvați Urangutanul la 1, consulatul Franței la 2, Fondul Prințesei Mary, avocat la etajul 4,
    Ăștia își permit să plătească chiria! Muritorii de rând, pe la marginea orașului sau pe la 40 km de capitala , navetiști.

    17
    27
  • Eu i-am spus la fostul primar:
    Acuma nu-i vremea de pârtii!
    El mi-a răspuns din îndrumar
    Și-mi arăta – tot felul de hârtii.

    Eu i-am spus la fostul primar:
    Așa mult bănet nu v-apasă!?
    El mi-a răspuns foarte sumar
    Că nu-s banii lui și nu-i pasă.

    Eu i-am spus la fostul primar:
    Domnule, întoarceți-vă vesta,
    Nu dorim să trăim un coșmar,
    Bistrița — nu-i orașul acesta!

    19
    31
    • Eu i-am spus la fostul primar:
      Eu cred că părerea contează!
      El mi-a răspuns, nu-i necesar
      S-asculte de cei ce-l votează.

      11
      20
  • Analfabetilor functionali.
    Niciodata la un poet chiar si anonim nu se dau minusuri.
    Daca nu intelegeti subtilitatile versurilor stati naibii cu degetutele in nas si mai bine sforaiti.

    19
    41
  • Am mai spus si cu alte ocazii că nu trebuie de fiecare dată să reinventăm apa caldă. Există experienta multor orase precum Sibiu, Oradea, Timisoara, Alba Iulia, unde clădirile din centrele istorice au fost renovate in mod profesionist, redându-li-se strălucirea de odinioară pe largi fronturi stradale . In acest sens, există Legea nr. 166/2016, cunoscuta si sub numele de „Legea fațadelor”, care se referă la renovarea clădirilor istorice, aflate în proprietate privată, cu bani de la primărie, aceştia urmând să fie recuperaţi în cel mult zece ani. Astfel, administraţiile publice locale pot asigura, la cererea proprietarilor, finanţarea integrală a lucrărilor în anumite circumstanţe, sumele urmând să fie recuperate în cel mult zece ani, potrivit legii. Banii urmează să fie recuperaţi din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari, iar în cazul în care nu vor putea fi recuperaţi în acest mod primăriile pot stabili o taxă pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, aplicabilă doar proprietarilor care beneficiază de reabilitarea clădirilor în urma înscrierii acestora în programele multianuale.
    În cazul în care clădirile astfel reabilitate sunt vândute, primăriile pot să recuperează banii de la noii proprietari.
    Prin urmare, renovarea clădirilor istorice este o problemă serioasă care necesită implicarea administratiilor locale si nu poate fi lăsată doar pe seama proprietarilor.

    32
    8
  • Domnule primar, cu tot respectul, primăria-i o treabă serioasă. Aveți și prim-vice primar, aparat cât cuprinde, știință – nu mai vorbesc – deci tot înainte, că au trecut 3 luni din 4 ani și nu știm încotro o luăm. Prima la stânga, am înțeles, dar fapte, nu vorbe când vedem ?

    15
    15
  • Dacă proprietarii din centru s-ar asocia în asa zise bresle (Bistrița oraș medieval)cu statut juridic făcând în unele clădiri ateliere tip muzeu activ ar putea atrage turiști și s-ar putea accesa și fonduri pentru amenajări și renovări. Nu știu dacă este o idee ce s-ar putea aplica dar ar fi o soluție .

    3
    22
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.