Actualitate

Castelul Bethlen de la Arcalia va fi reabilitat cu peste 12 milioane de lei bani europeni

Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca își va moderniza infrastructura educațională de la Arcalia, comuna Șieu Măgheruș, printr-un proiect finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional (POR).

Proiectul vizează extinderea și îmbunătățirea infrastructurii de educație de la Arcalia, menită să deservească anual peste 600 de studenți, masteranzi și doctoranzi la standarde europene, anunță UBB.


Primii beneficiari direcți ai modernizării bazei UBB de la Arcalia sunt studenții Facultății de Știința și Ingineria Mediului și cei ai Facultății de Biologie și Geologie, care își desfășoară aici practica interdisciplinară.

Proiectul – depus și finanțat în cadrul Axei prioritare pentru Creșterea relevanței învățământului terțiar universitar în relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive – vizează extinderea spațiilor de învățământ modernizate cu peste 840 mp, precum și amenajarea unui spațiu corespunzător pentru desfățurarea activităților didactice universitare preponderent practice. Până la finalul proiectului, acest spațiu va avea o capacitate de 313 locuri care pot fi utilizate concomitent.

Durata de implementare a proiectului este de 3 ani (mai 2020 – aprilie 2023), iar valoarea totală a acestuia se ridică la 12,35 milioane de lei, dintre care peste 12,22 milioane de lei sunt cheltuieli nerambursabile oferite prin Programul Operațional Regional.

Castelul contelui Bethlen din Arcalia este singurul din cele 12 castele din judeţul Bistriţa-Năsăud care în ultimii ani a avut o soartă mai bună, după ce a fost preluat de Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Construit în urmă cu 150 de ani în stil mauro-bizantin, la 15 kilometri de Bistriţa, a fost proprietatea unei familii de grofi maghiari, Bethlen. Domeniul a fost preluat în 1947 de stat şi transformat în magazin sătesc, staţiune de maşini agricole, apoi în tabără pentru pionieri, iar din 1963 a fost preluat de Universitatea ”Babeş-Bolyai”. Timp de trei decenii, la Arcalia a funcţionat Centrul de Cercetări Biologice şi Geologice, constituind, în acelaşi timp, o bază pentru practica de vară a studenţilor.

Suprafaţa totală a proprietăţii de la Arcalia este de 16,5 hectare şi se compune dintr-un parc dendrologic cu circa 150 de specii autohtone şi exotice şi din trei corpuri de clădiri. Aici se află o sală de conferinţe de 80 de metri pătraţi, care poate adăposti circa 70 de participanţi, o sală de seminar de 40 de metri pătraţi, pentru 20-25 persoane, o sală de lectură, de 40 de metri pătraţi şi Biblioteca Francofoniei, de 25 de metri pătraţi.

O altă particularitate a clădirii o constituie parcul dendrologic care înconjoară castelul şi unde, pe o suprafaţă de circa 16 hectare, vizitatorii pot vedea peste 150 de specii de arbori şi arbuşti, din diferite colţuri ale globului, cum ar fi bradul argintiu, molidul caucazian sau salcâmul japonez. Deosebit de interesantă este şi organizarea parcului ce cuprinde alei principale, care delimitează parcul (de molid, de salcâm, de carpeni şi aleea centrală), alei de legătură şi aleea labirint.

Centrul de la Arcalia găzduieşte simpozioane ştiinţifice, seminarii, cursuri de vară, expoziţii, tabere de creaţie, dar este deschis şi vizitatorilor, care, însă, nu au acces şi în interiorul castelului, ci doar în parcul dendrologic. În aprilie 2009, Universitatea Babeş-Bolyai a fost dată în judecată de cetăţeanul maghiar Atzel Ferenc, care a depus acţiune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin care cere să fie anulat titlul de proprietate dat universităţii pentru domeniul de la Arcalia care a aparţinut contelui Bethlen, motivând că el este moştenitorul de drept al acestuia, în calitate de rudă a familiei de grofi. Urmaşul contelui Bethlen Balazs nu a putut dovedi, însă, că este descendent direct al familiei Bethlen.

3 comentarii

  • Foarte bine că lumea face studii superioare. O parte vor reuși pe piața muncii să se integreze. Trăim într-o lume concurențială. Ceilalți vor face alceva, cu diploma păstrată într-un sertar, în așteptare. S-a dus epoca „Tătucului” și a „Moașei Comunale” cu repartiție după absolvire. Piață muncii ne selectează, de multe ori într-o concurență neloială.

  • Daca un student se mulțumește cu un 5 la fiecare examen ar trebui sa se bucure dacă primește șomaj. Pe de altă parte, daca cineva și-a dat interesul in perioada de student, a făcut practică, a participat la sesiuni de instruire/formare (nu doar pentru a primi un certificat/diplomă) nu cred că are așa mari dificultăți în găsirea unui loc de muncă stabil. Cariera noastră profesională este de cele mai multe ori stabilită/limitată de efortul depus de noi in anii de facultate. Daca am vrut o studenție plina de relaxare și distracții ar fi exagerat să mă uit cu ură/dispreț la o colega care a stat dublu față de mine in sala de lectură și acum câștigă mai mult decât mine. Eu nu as da vina pe universitate pentru faptul că multi aleg facultăți unde preferă să petreacă în loc să învețe. Cunosc oameni care au învățat serios la D. Cantemir și acum „o duc bine merci” la fel cum cunosc oameni absolvenți de Poli sau alte universități bine cotate care își petrec concediile in fata televizorului din lipsă de bani pentru un concediu undeva la aer curat și liniște spre exemplu.

  • Incă din anul 1963, pe domeniul castelului Bethlen din Arcalia, timp de peste trei decenii a functionat Centrul de Cercetari Biologice, al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca. În aprilie 2009, Universitatea Babeş-Bolyai a fost dată în judecată de cetăţeanul maghiar Atzel Ferenc, care a depus acţiune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin care cere să fie anulat titlul de proprietate dat universităţii pentru domeniul de la Arcalia care a aparţinut contelui Bethlen, motivând că el este moştenitorul de drept al acestuia, în calitate de rudă a familiei de grofi. In anul 2014, Universitatea Babeș-Bolyai(UBB) a câștigat în instanță centrul de la Arcalia, printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Cluj.
    Avand in vedere ca UBB a câștigat în instanță atât castelul Bethlen din Arcalia, comuna Șieu-Măgheruș, impreuna cu parcul dendrologic in suprafata de 16,5 ha care conţine cca 150 de specii botanice autohtone şi exotice, aici ar putea fi reînfiintat Centrul de Cercetari Biologice al UBB dar si o Facultate de Biologie la Extensia UBB Bistrita. In felul acesta ar putea fi mai bine integrată activitatea stiinţifică desfăsurată la Centrul de Cercetari Biologice cu învăţământul superior, iar Parcul Dendrologic de la Arcalia, constituind o bază permanentă pentru practică a studenţilor viitoarei facultati de biologie a extensiei UBB Bistrita.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS