Actualitate

Câştigă bani frumoşi, dar răspund în faţa legii. BEJ avertizează: Greşeala şi prostia se plătesc

Preşedinţii secţiilor de votare şi locţiitorii acestora vor câştiga bani frumoşi dacă nu vom reuşi să ne alegem preşedintele din primul tur. În acelaşi timp însă, oamenii au o sabie a lui Damocles deasupra capului. Pot fi amendaţi şi chiar trimişi după gratii dacă se încalcă legea în secţiile pe care le conduc.

Preşedinţii secţiilor de votare din zona Bistriţei, dar şi locţiitorii acestora au fost chemaţi, marţi, la instruirea cu reprezentanţii Prefecturii Bistriţa-Năsăud, ai Biroului Electoral Judeţean, Direcţiei Regionale de Statistică şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), instruire care are loc înaintea fiecărui tur de scurtin.

Înainte să fie puşi la curent cu noutăţile legate de aceste alegeri, participanţii au aflat de la subprefectul Ovidiu Frenţ că vor fi retribuiţi cu 85 de lei/zi pentru cinci zile aferente turului întâi şi cu aceeaşi sumă pentru turul al doilea. Acest lucru înseamnă că, dacă nu ne alegem preşedintele din primul tur, ceea ce e puţin probabil, vor încasa fiecare câte 765 de lei, bani care le vor fi viraţi în conturi după ce se vor încheia alegerile, prin intermediul primăriilor. În plus, în ziua votului, vor mai primi câte 10 lei, bani pentru mâncare şi cafea, respectiv li se va deconta transportul în cazul în care vor veni la Bistriţa cu autoturismele lor personale sau la instruiri.


„Veţi fi plătiţi cu 85 de lei pe zi pentru cinci zile aferente primului tur şi cu aceeaşi sumă pentzru patru zile în turul doi. Se ajunge la o sumă care nu e deloc de neglijat. Sigur că veţi spune că munca presupune responsabilităţi şi ar putea fi şi mai bine plătită. Este adevărat, dar cred că sunt foarte mulţi dintre noi şi dintre dumneavoastră care îşi vor completa veniturile cu cele din această activitate. Membrii secţiilor de votare (şapte la număr în fiecare secţie, reprezentanţii partidelor -n.r.) vor fi plătiţi trei zile pentru primul tur şi două pentru al doilea (în total 425 de lei -n.r.), la care se adaugă cei 10 lei din ziua votării pentru sucuri şi mâncare. Cei care aţi venit din alte localităţi vă puteţi viza delegaţiile şi veţi beneficia de decontarea transportului până la Bistriţa”, a spus Ovidiu Frenţ.

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean, judecătorul Ioan Părăuan, le-a atras însă atenţia preşedinţilor şi locţiitorilor că au Ioan Parauan BEJ 1responsabilităţi uriaşe fiind reprezentanţii autorităţii statului în secţiile pe care le conduc.

Domnia sa a atras atenţia asupra unui text din Legea 270, articolul 13 alineatul 3: În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, membrii birourilor electorale exercită o funcţie ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă şi imparţială a funcţiei de membru al biroului electoral este obligatorie. Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspundere juridică civilă sau penală, după caz.

„V-am citit acest text pentru că el cuprinde răspunderea deosebită pe care v-aţi asumat-o în calitate de membri ai unui birou electoral al secţiei de votare. Prin acest text, autoritatea statului în materie electorală vă este transferată. Pentru asta, preşedintele secţiei de votare are întreaga putere în condicerea scrutinului electoral, dar totodată are şi întreaga răspundere. Pentru asta spune textul că exercitarea atribuţiei cu care sunteţi învestiţi trebuie să fie numai în concordanţă cu legea şi cu buna credinţă. Orice fel de exercitare neconformă legii atrage răspundere. Din informaţiile pe care le avem din mass-media uitaţi-vă că sunt preşedinţi, locţiitori cercetaţi penal pentru conducerea necorespunzătoare a activităţii unor secţii de votare. Sigur unii probabil au făcut-o cu intenţie, dar să ştiţi că şi greşeala sau prostia se plătesc în astfel de situaţii. Nu vă complicaţi. Exercitaţi-vă mandatul strict în limita legii şi nu veţi avea niciun fel de probleme”, a spus judecătorul Ioan Părăuan.

Ovidiu Frent BEJ BEJ 2 presedinti 3 presedinti 4

4 comentarii

  • Ba ,da noi suntem oameni sanatosi la cap sau toti suntem iubitori de mizilicuri ???Intreb si eu .Ce popor ii asta care face lucru asta ???
    Nu cumva ne meritam soarta sa traim in saracie si furtisag ??
    Am terminat ca imi este scarba de …….astia .Cred ca suntem singura tara din lume unde parlamentul nu are alt scop(legi nu da oricum) decat ca aparatoare de infractori ………..Dati-mi cate DK vrea p….le voastre dar mie unu imi este jena de poporul asta ..

  • Poate ti-e jena de tine??? Mai amice, cati ani ai??? Ai ceva probleme??? Haideti la vot si putem schimba ceva. Tara are nevoie de scimbare.

    • Daca prin vot am putea schimba ceva …………nu ne-ar mai lasa nimeni sa votam. nu am spus-o eu .

  • Ca o completare…Veniturile din indemnizatii se impoziteaza conform prevederilor legale in vigoare (impozit pe venit -16% si CASS – 5,5%). In rest…bafta celor care au curaj si au dat dovada de spirit civic…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS