Actualitate

Câștigătorii sunt cei din urmă, care au sprijinul împăratului, spune Ionuț Simionca

”Marț tehnic sau șah mat! Cum vreți dumneavoastră să-i ziceți! Asta a primit domnul Dacian Julien Cioloș si USR de la împărăție. Asta se întâmplă când mimezi că vrei să guvernezi și mergi la cacealma sau, vorba aia, când te îndrepți împotriva vântului! Guvernul Cioloș nu va trece și aici se termină jocul USR! Au fost lacomi la început și au crezut că guvernarea este o glumă! PNL-iștii au fost șmecheri și au mers la fentă. Câștigătorii sunt cei din urmă, care au sprijinul împăratului. Problema majoră e ca jocul lor ne afectează pe toți în viitor, la fel și prelungirea crizei politice”, spune președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni, la finalul consultărilor cu partidele parlamentare pentru soluţionarea crizei politice, că a decis ca Dacian Cioloş să fie nominalizat pentru postul de prim-ministru. Premierul desemnat Dacian Cioloş, a declarat că miercuri dimineaţă va avea loc o primă întâlnire la nivel de lideri cu UDMR şi PNL, pentru a discuta despre formarea unei majorităţi şi despre colaborarea la guvernare. De asemenea, vor avea loc discuţii şi cu reprezentanţii minorităţilor naţionale din Parlament. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat că partidul pe care îl conduce va discuta cu noul premier desemnat, Dacian Cioloş, după ce acesta va găsi soluţia unei noi majorităţi parlamentare alături de aliaţii de la moţiunea de cenzură, PSD şi AUR. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus că acesta este primul pas spre alegeri anticipate și că partidul său nu va vota un nou Guvern Zero.

11 comentarii

  • Bă băiatule, împăratul tău e Răducu și jocul PMP s-a terminat în 2020. Ești cât se poate de penibil băgându-te singur în seamă în timp ce mimezi că faci ceva împotriva vântului.

  • PNL si USR niste penibili. Au facut gargara ei fiind intelesi. Asa a mai castigat USR procente in ochii electroatului cand de fapt totul era o intelegere cu PNL si PSD.
    Simionca are dreptate.

  • Domnule Simionca,te rog nu mai folosi apelative pe care nu le intelegi, recte, Imparat ! Este alta forma de guvernamant pe care nu o agreezi si nu o intelegi ,asa ca, las-o balta! Oare ce ar spune Imparatul Japoniei daca ar afla, contextul? Aici ,e inca… republica ! Din pacate ! Cu respect,MNPop

    • Te bagi ca supozitoru’.Nu facea misto de Imparatul Japoniei.Zicea de unu care se crede .Daca tot esti un asa mare admirator al nobilimii aristrocratice ar trebui sa il critici si tu pe uzurpatorul de obiceiuri aristrocratice.Sau aveti amandoi pedigree imparatesc?

  • Țara arde și baba se piaptănă. Chiar inainte de inceperea consultărilor de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, indivizii din delegaţia PNL formată din Florin Cîţu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode şi Iulian Dumitrescu, erau preocupați de cravatele lor cu care au venit la intâlnirea cu seful statului. In timp ce au așteptat intrarea lui Iohannis în sală microfoanele microfoanele fiind deschise deschise au înregistrat momentul în care Cîțu s-a arătat surprins de faptul că mulți dintre ei aveau cravate albastre: ”Da, domnilor. Îmi place că avem cravata albastră.”
    Observația șefului PNL i-a încântat pe colegii săi, moment în care Cîțu le-a spus, în limba engleză, că marile minți gândesc la fel: ”Great minds think alike”.
    Încă o dovadă a infantilismului din gândirea presedintelui PNL Florin Cîțu care în plină criză politică, amplificată de valul 4 al îmbolnăvirilor cu Covid-19, se afisa pe retelele sociale in postură de „superman” făcându-i pe mulți să se întrebe dacă individul e în toate mințile.

  • Ce pacat ! Romania are acum doi prim ministri… Unul demis dar ramas interimar iar celalalt dese(m)nat de presedinte ca (si) candidat. E ca in povestea cu acel copil cu doua moase , care a ramas cu buricul netaiat. Saraca tara aflata in mare necaz in care in ciuda dezastrului nu este niciun vinovat ! Dar las(a) ca merge si asa…ar putea fi si mai rau , nu ?

  • Ai aparut din tenebre, Leberalule…Vezi ca, au nevoie de tine din nou pe santierele Patriei… Du-te si asterne flori la soclul Respublicii,iubita ta! Acesta este un pamflet dedicat unui individ pe numele sau de alint,Liberalu, ne articulat! Sa auzim numai de bine si sa ne bucuram ! MNPop

    • :)))sa nu se schimbe preferintele,doctore,pentru prestatori pe viitoarele santiere ale unei eventuale posibila Patrie.Nu te gandi ca se impune limita de varsta.Nici acum 80 de ani nu prea conta varsta.Apropos,ai fost azi la Alba Iulia?

    • Pe vremea comunistilor fiecare avea rasplata conform serviciilor aduse partidului.Pe unii ,partidul comunist ,i-a trimis in Marea Britanie sa admire Buckingham, pe altii la santier.Deci Republica socialista fost recunoscatoare ,,cadrelor de nadejde” doar puțini ,,alesi” la vremea aia primeau pasaport.Atunci,pasapoartele se primeau direct de la Securitate,iar cand te intorceai din sejur aveai obligatia sa te prezinti in 24 de ore sa predai pasaportul.Cu ocazia aia se mai semnau ,,diverse declaratii”.Republica a fost iubita cel puțin circumstanțial de alții.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Alex Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS