Cât de bună e taxa de participare la alegerile parlamentare? Perfectă!

Un sărac îşi doreşte aproape întotdeauna să nu mai fie sărac. Sunt rare cazurile în care sărăcia este acceptată de bună voie ca o cale ce ne apropie de Dumnezeu. Un politician sărac nu face parte din ultima categorie. El va vrea să poată mânca la masa bogaţilor, să poată defila alături de ei, să fie în rând cu ei a se înţelege prin aceasta să poarte costume de firmă, să aibă Iphone, tabletă, maşină de lux, birou, secretară. Ca să-şi atingă acest scop, va uita cine a fost, cine l-a trimis în Parlament şi pentru ce. Îşi va urmări cu atenţie scopul, acela de a fi la fel cu ceilalţi. Va vota ce i se va spune, va ieşi din sală când i se va spune, va lipsi sau va fi prezent în funcţie de ordinul pe care îl primeşte de la partid sau de la grup. Acest tip de politician mereu va face parte dintr-un grup. Nu va fi o voce fiindcă nu are ce arăta şi nu vrea să atragă atenţia asupra lui.

Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că sărăcia poate fi generată şi de ghinion, dar, de cele mai multe ori e rezultatul unor alegeri greşite. În copilărie, în loc să înveţi, te-ai jucat, în adolescenţă, ai preferat discoteca în locul bibliotecii, la tinereţe ai ales o facultate de lângă casă, cu taxă, în loc să te străduieşti să intri la universitatea cu tradiţie şi cu o concurenţă mare. La maturitate, te-ai trezit şomer, nu îţi găseşti de lucru fiindcă nu ştii să faci nimic, te lipeşti de un partid politic în speranţa că va observa cineva CV-ul tău plin cu tot felul de specializări care dau bine pe listele electorale. Ce contează că nu ştii să faci nimic? Dacă partidul te susţine eşti candidatul ideal ca să îi reprezinţi pe toţi, şi pe bogaţi, şi pe săraci. Numai să nu-ţi ceară nimeni bani. De fapt, tu nu vrei să dai, vrei să iei. Aşa ai făcut toată viaţa. Ce e aşa de greu de înţeles? Eşti sărac fiindcă ai avut ghinion. Nu ai încăput de alţii care nu au bătut mingea pe maidan, au stat în casă, la lecţii, de tocilarii care nu s-au dus la discotecă fiindcă aveau de citit, de proştii care nu au făcut facultatea „cu taxă” şi s-au dus ca fraierii pe la Cluj, Iaşi sau Bucureşti, departe de casă, să-şi roadă coatele pe la facultăţi grele unde examenele nu se luau cu tastatura şi cu mouse-ul, ci cu pixul şi hârtia. De ei nu încapi tu, ghinionistul. Dar, nu-i nimic, politica e numai bună pentru spart ghionul, şi-au zis unii.

Din fericire, la aceste alegeri parlamentare, e valabilă regula „intri la masa de cinci stele dacă plăteşti în avans”. Înainte să apuci să spui verzi şi uscate pe la televizoare, adunări populare, tăieri de panglici şi sfinţiri, înainte să emiţi tu judecăţi de valoare valabile pentru cei cu cariere solide în spate şi cu bani în conturi, ia treci şi plăteşte 3500 de lei. Măcar cu atât să se aleagă statul, adică noi toţi, pentru efortul de a suporta toate speciile care visează la funcţii, pentru cheltuiala imensă cu organizarea de câte două-trei ori într-un an a alegerilor, pentru plata comitetelor şi comisiilor, a birourilor şi secţiilor, pentru tipăritul buletinelor de vot cu tot soiul de no name.

Cine nu are bani pentru masa de cinci stele, să îşi cumpere cartofi din piaţă cu 2 lei şi să-i prăjească pe aragaz. Nu îl împiedică absolut nimeni. E bine că ne-am trezit măcar în ceasul al 12-lea şi nu îi mai lăsăm pe toţi care nu au ce face să candideze şi să fie vedete. Suma de 3500 de lei nu e mare, e chiar mai mică decât salariul unui parlamentar. Cum se face că se feresc atât de mulţi să o achite? Se tem că pierd? Foarte bine. Atunci să stea acasă şi să nu mai facă politică deloc decât dacă îşi înfiinţează partidul săracilor. Nu cu perdanţii se fac lucruri măreţe şi nici cu cei incapabili să adune 3500 de lei pentru o candidatură. Aceştia din urmă vor avea mereu mentalităţi de calici, vor umbla după ciubucuri, vor face lucruri mici. Ar fi păcat să ne trezim că ne reprezintă vreunul.

Cristiana Sabău