Cât de mult contează publicitatea

„Mon Jardin Patisserie” a vândut toate 1000 de bucăţi de prăjitură într-o singură zi, fiind obligată să închidă cu trei ore mai devreme fiindcă efectiv nu mai avea ce vinde. Pe lângă muncă şi seriozitate, fiecare are nevoie de marketing. Iată încă o dovadă că, în această lume profund concurenţială, trebuie să ieşim în evidenţă cu ceva ca să putem rezista. Cei care cred că nu au nevoie de publicitate au toate şansele să moară fiindcă nu va şti nimeni nici de existenţa lor, nici de produsul pe care îl vând.

E plină Bistriţa de localuri goale de care nu a auzit nimeni, de magazine în care nu intră nimeni şi de firme care stau şi aşteaptă comenzi care nu mai vin. Dacă vrei să ieşi seara la un restaurant, habar nu ai la care poţi găsi un anume fel de mâncare care ţi-ar plăcea. În epoca Facebook, foarte puţine au site-uri, pagini în care să poţi vedea cum arată ceea ce ţi-ai dori să mănânci, dar mai ales cât costă. E o frică aproape organică a patronilor să spună ce cantitate are mâncarea din farfurie şi cât ai de plătit pentru ea. Tocmai ce am văzut ieri un reportaj despre mâncarea servită de americani în diverse localuri de succes unde nu contează cantitatea. Şi erau nişte cozi infernale tot timpul. La noi în schimb, zici că sunt numărate boabele de orez şi dacă e unul în plus patronul sărăceşte. „Noi nu avem nevoie de publicitate că ne ştie toată lumea!”, e replica lor. Zău? Şi eu fac parte din „toată lumea” şi habar nu am ce se poate mânca special în restaurantele din Bistriţa în afară de ceafă de porc la grătar cu cartofi prăjiţi şi mici, adică o maximă banalitate pe care o poţi înfuleca şi la Kaufland, în picioare. Şi sunt o persoană muuuult mai informată decât restul lumii. Asta înseamnă că nu am auzit pe nimeni niciodată spunând: „Du-te acolo să mănânci ceva spectaculos!”, fie pentru că nu există acel „acolo”, fie pentru că e atât de scump încât la final vei vedea că ai un spectaculos gol în portofel. Asta nu face, de exemplu, Narcisa Stoian. Dintr-o bucată de prăjitură de la „Mon Jardin Patisserie” am mâncat doi oameni şi ne-a ajuns. Aşadar ea face lucrurile altfel. E diferită, iar asta contează în zilele noastre.

La fel, dacă ai nevoie de o haină cât de cât, la Bistriţa nu ştii de unde poţi să o cumperi şi cu cât. Niciunul din magazinele care ar putea să o vândă nu îşi face reclamă. Dacă nu ai călcat întâmplător pe acolo sau dacă nu ţi-a spus nimeni, trebuie să începi să tropăi prin tot oraşul adesea degeaba fiindcă nu găseşti. Căutând pe net dai peste cel mult nişte poze fără descriere. Nu-ţi spune nimeni din ce material e făcută haina, de cine şi cât costă. Nu îţi răspunde nimeni la întrebarea: „mărimea 40 aveţi?”. Dacă te pune naiba să calci în magazine, dai peste câte o fătucă repetentă pe post de vânzătoare care nu a fost capabilă în veci să-şi ia bacalaureatul şi care stă cu un telefon în mână şi-l butonează. Nu te bagă în seamă, nu vorbeşte nimic precum raţa mută. Nu ştie nici ea ce are în magazin, nu o interesează dacă ai intrat. E fericită mai ales când ieşi ca să poată să-şi vadă de treaba ei. Doar de ceva vreme am văzut nişte proprietari de magazine outlet care încep să procedeze altfel şi cu mult succes. Anunţă pe Facebook când aduc marfă nouă, fotografiază fiecare produs, spun cât costă, răspund la întrebările potenţialilor cumpărători. Şi cred că le merge mult mai bine decât amorţiţilor care cred că ei nu au nevoie de reclamă şi care îşi mai şi angajează câte o proastă pe post de vânzătoare. În continuare nu pricep de ce are nevoie un angajat de telefon în timpul serviciului. De ce nu îl ţine în vestiar şi să-l ia la plecare.

Despre încălţăminte ce să mai zic? Am scris pe larg în urmă cu vreun an şi ceva despre oferta extrem de limitată din oraş, despre marfa proastă. Nu s-a schimbat absolut nimic între timp. Cine vrea să îşi cumpere ceva de calitate nu are altă soluţie decât să bată drumul la Cluj sau la Mureş, fireşte după ce studiază ofertele magazinelor din mall-uri. Deşi brandurile acelea sunt cunoscute de când lumea, tot li se face în continuare reclamă. Fireşte – veţi spune – respectivii nu au ce face cu banii, nu sunt aşa de economi ca cei de pe aici care nu au nevoie de publicitate. Poate există şi la Bistriţa magazine cu încălţăminte bună, dar sincer nu am nici timp şi nici chef să umblu pe toate străduţele şi pe la toate blocurile să le caut. Dau şi eu o căutare pe google ca toată lumea, iar dacă nu găsesc nimic, urc în maşină şi merg la sigur în altă parte.

Povestea lui „nu avem nevoie de reclamă” e valabilă şi în cazul persoanelor care au pretenţia că sunt publice, deşi nu ştie nimeni absolut nimic despre ele. Poate unele au contat cândva, dar asta nu înseamnă că azi mai face sens în urechile unui tânăr numele unui Viorel Pupeză, spre exemplu. A fost cândva un personaj, dar azi nu mai e nimic. Cei interesaţi să conteze în ochii publicului ar trebui să procedeze ca şi Coca Cola, să fie prezenţi tot timpul. Ei însă cred că, dacă pe turnantă, pe ultima sută de metri ies şi candidează la nu ştiu ce funcţii, sare tot universul să-i voteze. De-asta a pierdut, spre exemplu, PNL Primăria Bistriţa: pentru că nu a avut un candidat care să fi fost întipărit în memoria colectivă ca o alternativă la actualul edil. Au vrut să candideze zece, s-au bălăcărit unii pe alţii, au adus alt candidat din afară, circ şi lipsă de seriozitate. Nu a înţeles nimeni nimic. De-asta nu va câştiga nici în 2020 Primăria Bistriţa fiindcă azi-mâine se împlineşte anul de când au trecut alegerile locale, iar principalul partid de opoziţie, care ar trebui să fie PNL, e tot în aceeaşi situaţie: nu are nimic de oferit, nu are nimic de spus, nu are cine să o facă. Dacă ar funcţiona povestea „nu avem nevoie de reclamă” că lumea ne ştie, Coca Cola ar fi retras demult toate spot-urile de pe televiziuni. Le vedem însă în fiecare zi, pe fiecare canal, aceeaşi băutură, dar mereu în alt fel de sticle. Trist este că nu învăţăm nimic din asta.

Notă: Povestea cofetăriei „Mon Jardin Patisserie” scrisă în Timp Online are peste 23.000 de vizualizări şi 1,9K share-uri pe Facebook. Aşadar, contează publicitatea sau nu?