Social

Cât lemn au confiscat polițiștii de la începutul anului

Întrucât asigurarea integrităţii fondului forestier constituie o preocupare majoră a Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a organizat în primele şase luni ale acestui an 189 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori şi a faptelor ilegale privind circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos, informează IPJ BN.

Totodată, acţiunile desfăşurate au vizat respectarea prevederilor legale pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării, valorificării şi transportului materialului lemnos.

”În urma acestor activităţi a fost confiscată cantitatea totală de 61.868 mc material lemnos, având o valoare de aproximativ 8.950.180 de lei. Din totalul materialului lemnos, 61.207 mc, în valoare de 8.789.830 de lei, au fost confiscaţi valoric, iar 661 mc, în valoare de 160.350 de lei, faptic”, se arată într-un comunicat.

În perioada analizată au fost sesizate 143 de infracţiuni silvice şi au fost aplicate 286 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 504.300 de lei.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS