În ce mă priveşte, cred că acest popor ar trebui să treacă cu brio şi examenul rezistenţei în stradă. Nu contează că nu sunt mulţi cei care protestează, contează că nu cedează. Perseverenţa multe lucruri a schimbat pe lumea acesta.
În fiecare seară, la Prefectură, întâlnesc, în mare, aceiaşi oameni. Aseară am stat de vorbă cu o doamnă în vârstă, pensionară, care m-a impresionat fiindcă, de fiecare dată, scrie altceva pe pancarte. Aseară am întrebat-o dacă are probleme şi iese în stradă din această cauză. Mi-a spus că nu, dar e revoltată de felul în care preşedintele Băsescu tratează oamenii din această ţară, de aroganţa cu care le vorbeşte, de cum l-a tratat pe Regele Mihai, de lucrurile pe care le-a spus despre Majestatea Sa. În rest, nu are de ce să se plângă. Are un acoperiş deasupra capului, o pensie cu care îşi cumpără mâncare şi îi este de ajuns. Nu mai suportă însă mitocănia guvernanţilor.
Un alt manifestant căruia, desigur, nu îi lipseşte nimic este avocatul Ioan Someşan. Domnia sa vine însă seară de seară în piaţă, aduce câte o pancartă şi strigă cot la cot cu ceilalţi. Ce-l aduce în stradă? Faptul că e profund nemulţumit de viteza cu care actuala guvernare a încălcat legile. „Toţi au făcut prostii, toţi au călcat peste legi, dar actualii guvernanţi au depăşit orice limită!”, mi-a spus avocatul Someşan.
M-am referit aşadar la doi oameni diferiţi între care nu există nicio altă legătură decât aceea că strigă umăr la umăr şi unul, şi altul nemulţumiţi de comportamentul guvernanţilor, nu de măsurile de austeritate, nu de greutăţile de zi cu zi.
La acest comportament vă invit să reflectaţi şi dumneavostră astăzi. Cât de nesimţit poţi fi să nu apleci urechea la strigătele oamenilor din stradă, mulţi, puţini câţi or fi? Cât de nepăsător şi dispreţuitor? Cât de jalnic?
Aduceţi-vă aminte de discursul Regelui Mihai rostit în Parlamentul României la sfârşitul anului trecut cu ocazia aniversării Sale şi faceţi diferenţa între conducătorul pe care am fi putut să îl avem şi actualii. Distanţa între ei este precum cea între cer şi pământ. Uitaţi-vă la familia regală şi la familia prezidenţială şi, de asemenea, înţelegeţi diferenţele care ţin de educaţie, de bun simţ, de ce vreţi dumneavoastră.
Oamenii aceştia care ne conduc şi care trăiesc efectiv pe spinarea noastră a celor care plătim impozite şi taxe nu fac altceva decât să ne dispreţuiască precum nişte vechili unsuroşi care luau, pe vremuri, biruri de la iobagi. Se pare că celor mai mulţi din ţara aceasta le place. Sunt chiar fericiţi şi dispreţuitori la rândul lor faţă de cei cărora nu le place. Aceasta este concluzia mea după o săptămână în care am fost zi de zi în stradă ca nu cumva vocea acestor oameni care se adună să se piardă în pustiul nefiinţei noastre.
Cristiana Sabău
deci sa revenim la ceea ce ne doare cu adevarat.1.Pokeru cu Grecia continua In afara de necociatorul shef delegatzia a ramas in Grecia.Grecia doreste ca pina maine sa se ajunga la un rezultat favorabil.
2.Ungaria. Ieri la Budapesta au ieshi 100 mii de unguri sa il sustina pe ORBAN,azi la noi la Harghita si Covasna .Parerea mea ca nu vor mai primi credite de la nimenea.Vor fi lasatzi sa intre in insolventza Avind in vedere ca nu sint nici in zona euro.La inceputul anului l-au huiduit.Nici ei nu stiu ce vor. Este o candidata fierbinte la FALIMENT
3.In Croatzia astazi se tine referendum daca vrea populatzia in UE este nevoie de o participare de cel putzin 50% participare a celor cu drept de vot Croatzia va fi priminta in 2013 ca al 28 membru.
si 4 ultima dar extrem de importanta:In tri 2 va lua fiinta prima agentzie de Rating Europeana Agentzia va fi dotata cu cu 300 mil euro de la investori profesionisti ,Banci Asigurari si Burse din toata europa .Stirea a fost comunicata de firma de consultantza ROLAND BERGER, parerea mea este ca, este o incercare de spargere a monopolului american.Avind in vedere ca Anglia si americanii stau cu mult mai rau decit tarile la care le-au scazut Ratingul. deci stiri bune sau rele ???
Când liniştea se va fi aşternut peste vacarmul pieţei, când gunoaiele rămase vor fi curăţate de vânt sau acoperite de zăpadă, vom aştepta. Miracolul sau trezirea. Trezirea lor sau a noastră?
Protestele sunt în toi, până una alta, şi încerc să le găsesc sensul, finalitatea. Nu cauza, despre care s-a făcut atâta vorbire. Dacă eliminăm din discuţie categoriile pe care toată lumea (spectatoare) atât de ager a ajuns să le identifice (numite de obicei golani, impostori, agitatori) obţinem o masă foarte puţin omogenă care se află într-o ciudată situaţie de auto-contradicţie, o situaţie fără variantă câştigătoare.
Nu i-am jignit pe cei care protestează acum paşnic, nu îi dispreţuiesc. Dreptul lor de a manifesta nu încalcă dreptul meu de a mă exprima. Însă mi-am pus problema: care modalitate e mai eficientă? Din păcate, răspunsul este mai mult decât evident. Iar aceasta e pentru mine un motiv de amărăciune. Aşadar, activ, implicat şi responsabil nu poţi să fii decât în stradă? Ce trist că e aşa, dar daţi-mi voie să mai caut încă răspunsuri.
Sunt şi eu nemulţumită, revoltată de foarte multele erori politice, de tupeul, de ignoranţa şi impostura investite cu putere, de austeritatea suportată inegal, de prădarea banilor publici adunaţi şi din impozitele mele, dar nu doresc să-mi afişez aici nemulţumirile şi mă străduiesc să nu mai folosesc acest cuvânt, “nemulţumire”, pentru că atât de mult s-a defilat cu el în ultima vreme încât a ajuns un truism, încât aproape s-a banalizat.
“Forma” în care nemulţumirile acestea s-au întrupat acum este ceea ce nu pot să aplaud, şi tot asa, este un drept al meu de a avea o altă opinie, un alt mod de a înţelege exprimarea democratică, de a căuta în felul meu soluţii sau speranţe.
Refuz ca nemulţumirea mea să fie speculată politic de profitori, refuz să joc în piesa mediatică ce întreţine ratingul televiziunilor (adevărată mană cerească pentru acestea), refuz să fiu confundată şi amestecată cu alte categorii (oricâtă compasiune aş avea pentru mai-puţin-norocoșii zilei, eu nu sunt din acelaşi film cu impostorii-revoluţionari care-şi reclamă astăzi dreptul la indemnizaţii).
Aici pot măcar să articulez o opinie. Ori în vacarmul străzii, ce fel de argumente poţi să aduci? Nu poţi decât să strigi “jos” ceva sau cineva, poţi doar să transmiţi mesaje laconice sau nostime, cam atât cât să încapă pe o coală A3.
Cred cu tărie că trebuie să existe şi alte mijloace de a ne face auziţi sau de a reacţiona şi mai ales cred că ar trebui să practicăm vigilenţa aceasta zi de zi, nu doar aţâţaţi de o scânteie mai mult sau mai puțin spontană. E drept că găsirea acestor alte mijloace civilizate e mai dificilă, e de durată şi ţine de cultura civică, dar cred că se poate învăţa până la urmă.
Până atunci, unii încearcă să le inducă sentimentul de laşitate celor care au rămas în casă. Nu toţi o fac din aceleaşi convingeri ca și mine. Sunt mulţi alţii care trăiesc zi de zi dezgustul-tristeţea-disperarea faţă de clasa politică în ansamblul ei şi doresc o schimbare. De aceea mă revoltă importanţa atât de mare acordată unui grup gălăgios şi foarte vizibil în comparaţie cu categoria onestă şi mult mai numeroasă care alege (sau ar vrea să poată să aleagă, măcar în viitor) exprimarea civilizată.
Dreptul de a protesta, care acum oferă o satisfacţie defulată multora, este totuşi una din libertăţile pe care le-aş apăra cu toate puterile mele (firave, e drept) dacă aş şti că este în pericol. Manifestaţia în stradă e doar o formă adiacentă, dar foarte vizibilă, pe cât de eficientă pe termen scurt, pe atât de riscantă.
Mă tem că aceasta nu e decât o decompresie violentă a frustrărilor acumulate, o revanşă luată după ani întregi de apatie cetăţenească, iar efectul poate fi un foc de paie, sau mai rau, un derapaj înspre cine ştie ce. Cu siguranţă dreptul de a protesta paşnic este un atribut al democraţiei, dar la fel este şi dreptul de a te asocia şi dreptul de a vota. Acesta din urmă e un instrument fantastic, pe care iresponsabilitatea şi lenea multora îl minimalizează. Suntem în an electoral, ce aşteptări avem? Să provocăm alegeri anticipate? E o miză foarte slabă, care nu va oferi decât o satisfacţie imediată. În primul rând, cred că nici parlamentul nu se va lăsa dus cu una cu două, cerându-i-se să acţioneze sinucigaş. Fiecare aciuiat acolo, indiferent de culoarea politică, se va teme, şi pe bună dreptate, că un alt fotoliu nu va mai prinde. Iar dacă s-ar reuşi planificarea lor, pe lângă travaliul procedural, ne-ar mai bulversa social și economic încă vreo trei luni, apoi ne vom trezi cu o prezenţă la vot jenantă. Toate acestea numai pentru a devansa cu o bucăţică de trei sau patru luni mult râvnita schimbare.
Alternativa politică în acest moment este firavă. Însă faptul că lipseşte nu înseamnă că nu mai există o şansă să apară. Profesioniştii, tehnocraţii, oneştii, entuziaştii, tinerii inteligenţi şi educaţi pe care îi aşteptăm, există pe undeva în ţara asta şi cred cu toată forţa că este momentul să iasă în faţă.
Da, mesajul a fost transmis şi cu siguranţă recepţionat, clasa politică, şi mai ales partea ei care ţine frâiele acum, a simţit o zgâlţâială zdravănă. Totuşi, altfel decât respectând procedurile, constituţia şi legile pe care de bine de rău, le avem, nu ar trebui să ne dorim vreo schimbare. Doar pentru satisfacţia de a-l vedea pe X sau Y doborât mai devreme, “pentru că îl urăsc, pentru ca m-a umilit, pentru ca m-a furat”, nu merită să riscăm a desfiinţa structuri democratice, nu merită sa creăm un avantaj neloial opoziţiei sau oportuniştilor zilei.
E posibil să se adune forţă suficientă acum pentru a distruge, pentru “a da jos”, ceva. Poate va reuşi să anuleze ceva ce în mod evident mergea prost, chiar foarte prost. Dar cum şi cu cine vom construi mai apoi? Nu văd nici coerenţă, nici o idee de acţiune sau set de revendicări logice, nici un lider nu răsare din mulţimea asta foarte pestriţă. Dacă această explozie riscă să măture laolaltă cu oamenii murdari şi puţinele structuri funcţionale? Dacă odată cu apa din albie aruncăm şi copilul?
Numitorul comun al negaţiei care există acum (jos B sau B) se va spulbera complet în momentul în care strada va obţine prima victorie într-o puzderie de revendicări mărunte, contradictorii şi nerealiste.
Deci or să vină alţii (dacă nu cumva ceilalţi). Unii care “ne dau”, de preferat. Care să facă, ce? Să aducă bunăstarea tuturor în câteva luni, să creeze locurile de muncă ce lipsesc, să stopeze imediat furturile din banii publici şi mica corupţie, aceea care ne macină zi de zi, care se infiltrează ca apa prin toate fisurile sistemului. Și toate acestea ar fi bine să le facă peste noapte. Tare mă tem că opoziţia, mult prea flămândă în momentul acesta, va avea alte priorităţi. Altfel… peste câteva luni ne vedem iar în stradă şi la TV, cerând linşajul public al ultimilor veniţi.
Sigur că ne dorim acum un preşedinte echilibrat şi demn, mai puţin implicat, plin de compasiune și bun simţ, distins, calm şi inteligent, dar mai întâi să îl căutăm, să îl interogăm, să îl susţinem şi să îl votăm. Aceştia ar fi paşii.
Dacă majoritatea – majoritatea adulţilor acestei ţări, nu majoritatea din stradă – nu ar mai vrea politică, nu ar mai vrea parlament, nu ar mai vrea partide, atunci chiar am avea o problemă. O dictatură militară ne-ar mulţumi cumva? Eventual un culoar liber lăsat mişcărilor radicale? Ca şi cum ne place fotbalul, dar mai întâi ne aruncăm jucătorii la gunoi. Vrem să vină alţii imaculaţi, dar finalmente vor ajunge și aceştia profesionişti. Sunt importanţi şi jucătorii, dar poate mai mult ar trebui să ne intereseze pârghiile reprezentativităţii. În perioade inflamate ca aceasta e greu să aperi anumite instituţii. Aversiunea şi dispreţul generalizat reprezintă o primă reacţie de înţeles. Este nivelul subteran şi primitiv al percepţiei politice. Dar mai sus puţin, lucrurile trebuie cântărite în linişte, judecate de fiecare în colţişorul său. Dacă se poate nu în faţa televizorului, ci cu gândul la copiii săi, la un viitorul gândit nu în termeni de luni ci de ani sau decenii, având poate imaginea unei structuri golite de personaje, un mecanism care trebuie să funcţioneze şi care periodic trebuie umplut cu oameni de calitate.
E mult mai important să ne asigurăm că mecanismul funcţionează şi poate fi corectat, că îl putem perfecţiona, că există reguli şi proceduri care să acopere fiecare situaţie care se poate imagina, că erorile se pot sancţiona, că sistemul se autoblochează atunci când intră în derapaje, decât să ne concentrăm plini de ură sau de iluzii naive asupra personajelor care trecător îl populează.
Lipsa de implicare civică, la timpul ei, pas cu pas, în fiecare zi, ne aduce în stradă. Ajungem în stradă unde amestecaţi, unii peste alţii, ne putem striga disperarea, indignarea şi revolta, aici unde nu contează nuanţele, aici unde eşti “cu” ori eşti “împotrivă”. E ultima soluţie, oare? Atunci hai să vedem care era penultima.
Câţi dintre nemulţumiţii zilei din piaţă nu votează? Câţi nu au făcut-o şi nici nu o vor face? Foarte mulţi, cred. Din greaţă faţă de toată clasa politică, dintr-un dispreţ superior sau naiv ne fac nouă tuturor un mai mare rău decât orice violenţe de stradă. Ar fi, credeţi, o curiozitate indecentă să mă întreb de pe acum, oare care va fi procentul de participare la vot la următoarele alegeri?
Imi place articolul, opiniile sunt interesante, intrebarile, uneori retorice, merita puse si analizate. Iesirea in stada, ca si prezentarea propriei opiunii la TV, in presa sau prin orice alt mijloc de comunicare, este bine venita, necesara, poate da roade sigur mai mult decat pasivitatea, nepasarea ori frica. Subscriu total ideii dvs.ca fiecare ar trebui sa mearga la vot si sa aleaga pe acela care crede ca poate reprezenta interesul general, nu doar cel personal ori de grup (partid). Intr-o democratie, singura modalitate de a alege conducatorii este votul. Alte manifestari pot ajuta, pot sensibiliza pe cei care ne conduc, intre alegeri, dar nu pot inlocui votul. Democratia inseamna, pe scurt, ca puterea este la oameni, la popor, nu la conducatori. Acestia din urma trebuie trasi la raspundere si in timpul mandatului lor, dar mai ales la alegeri. Ganditi si actionati, dupa ce realizati ca puterea e la voi, nu la cei pe care i-ati ales(sau nu i-ati ales) sa ne conduca. Treziti-va romani !
Sunt de aceasi parere,Roamnii trebue sa voteze,oameni de incredere,care nu au avut de a face cu justitia,fiind chiar condamnati, pentru instrainare bogatiei tarii, in scopuri personale si de clanuri sau partide, oameni care sunt loiali cu tara si cei care muncesc in ea.
Romania, are o generatie bine pregatita,tanara, care ar putea face fata acestor cerinte. doar ca trebue incurajati si sustinuti.Trebuesc eliminate clichele politice, care se gandesc doar la ei, si ai lor, si la popor nu se gandec dar la voturile pe care vor sa le primeasca!
Exceptional text. Multumesc.