Actualitate Recomandări

Câte exemplare de urs și lup avem în județ, în urma evaluării efectivelor

Acţiunea de evaluare de primăvară a efectivelor speciilor urs brun și lup, pentru anul 2021, a fost finalizată. Evaluarea efectivelor de urs brun și lup a fost realizată de 23 din cei 24 gestionari ai fondurilor cinegetice pe 39 din cele 40 de fonduri cinegetice de pe raza judeţului, informează APM Bistrița-Năsăud.

Evaluarea a fost întocmită pe fonduri cinegetice şi gestionari și ulterior centraliză la nivel de judeţ. Situaţiile centralizate la nivel de judeţ de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud au fost transmise Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, care va transmite datele centralizate pe judeţe către Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

În urma centralizării datelor din teren pentru evaluarea de primăvară, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud a fost evaluat un număr de 797 exemplare din specia urs și 258 exemplare din specia lup.

Comparativ cu anii precedenţi, situaţia se prezintă astfel:

(̽ în anul 2019 nu a fost realizată centralizarea evaluării de primăvară la specia lup).

Odată cu încheierea evaluării de primăvară la speciile urs brun și lup, și a centralizării datelor din teren, gestionarii au făcut propuneri privind plafonul maxim de prevenție și intervenţie pentru perioada 2021-2022, pe fondurile cinegetice din județul Bistrița-Năsăud.

În județul Bistrița-Năsăud, în baza Ordinul ministrului mediului nr. 724/2019 pentru aprobarea nivelului de intervenție în cazul speciilor de urs în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante, în perioada iulie 2019 – mai 2021 au fost aprobate spre recoltare un număr de 7 exemplare din specia urs și 7 exemplare din specia lup, din care au fost recoltate 7 exemplare din specia urs și 5 din specia lup.

Prezența urșilor în apropierea locuințelor a fost semnalată foarte des în ultima perioadă în diferite zone ale județului.

De curând, ministrul Mediului, Tanzcos Barna, a declarat că, dacă va fi nevoie, va susţine aprobarea de noi derogări pentru împuşcarea urşilor, în zonele în care vieţile oamenilor sunt puse în pericol de apariţia acestora. El a menționat că 5% din populaţia ţării este direct afectată de urşii care intră în zonele locuite de om, în timp ce restul de 95% ”au o părere, au anumite informaţii, dar nu trăiesc în zonele respective”. Tanczos Barna a făcut referire şi la unele organizaţii care militează pentru drepturile animalelor, afirmând că ”sunt foarte multe ONG-uri care au păreri, care exprimă puncte de vedere, dar nu au responsabilitatea intervenţiei şi apărării vieţii umane”.  Ministrul a spus că este ”aproape imposibil” ca România să facă relocarea unor exemplare de urşi în alte ţări în condiţiile în care multe alte ţări au refuzat transferul.

Etichete

5 comentarii

  • Hîrjoaba sa își facă datoria și să salveze bieții oameni de ferocele bestii animale ! Nu uitați și de ciocârlii ,iese o ciulama de nota 10 din celebrele înaripate !

  • Nu fac parte din niciun ONG dar le susțin, în același timp nu sunt de acord cu împușcarea animalelor. Ar trebui alocate fonduri pentru protejarea proprietăților din zonele cu risc, fonduri prin care sa se monteze garduri electrice. Foarte multe pensiuni de pe Valea Prahovei, proprietăți din zona Piatra Craiului le am văzut protezare electric, cu siguranță sunt și n alte zone, eu am menționat ce am văzut, astfel încât oamenii au scăpat de teama musafirilor nepoftiți… Sa i împuște legal?Braconajul este practicat în toată tara, de multe ori cu știința autorităților legale..

  • 2-300? Ce zici de 3-4000? Daca un grof platrste 7-10000 euro sa impuste un urs mai bine el decat unul care o face gratis sau altul cr pune otrava ca sa-si apere gospodăria. Din mijlocul orasului e usor de comentat.

  • Bă ce nebuni sunteți. Câți dintre voi v-ați intalnit vreodata cu unnurs un sălbăticie? Cati dintre voi ati facut ceva pt acest animal. Aruncati vorbe înțelepte și texte alese prin media social dar majoritatea doar asa de complezență. Stați liniștiți în birou ca acolo nu vine nici URSUL nici rusul . Seara făină și ignoranță plăcută în continuare… TRĂIASCĂ. ROMÂNIA MARE

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.