Actualitate

Câte infracțiuni a putut face un tânăr de 23 de ani într-o zi și cu ce consecințe

Electrica

Un bărbat de 23 de ani care conducea fără permis, beat și drogat, o mașină pe care erau aplicate numere de înmatriculare false a fost pus control judiciar pentru 60 de zile de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.

Individul a intrat în atenția Poliției duminică după ce nu a oprit la semnalul unui echipaj de la Secția 6 Poliție Rurala Năsăud.

Imediat, polițiștii au pornit în urmărirea lui pe Drumul Județean 173B. Mașina condusă de tânăr a accelerat și a rulat cu viteză foarte mare, dar șoferul a pierdut controlul ei și a intrat într-un şanţ.

Conform buletinului de analiză toxicologică emis în cauză de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud, alcoolemia şoferului a fost de 1,71 g/l alcool pur în sânge.

În mostrele de sânge şi urină prelevate de la bărbat a fost evidenţiată prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, carea nunță că vor extinse cercetările în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

”Verificările polițiștilor cu privire la șofer au indicat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, ca urmare a cercetărilor efectuate, în cadrul altui dosar penal, privind săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier. Cu privire la autoturism, polițiștii au stabilit faptul că acesta este neînmatriculat, având totodată aplicate numere de înmatriculare false, atribuite altui autoturism”, se mai arată în comunicat.

În 15 iunie, bărbatul în cauză a fost reţinut de organele de cercetare penală din cadrul Secţiei 6 de Poliţie Rurală Năsăud pentru o perioadă de 24 de ore, dar luni procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă pentru săvârşirea infracţiunilor de: conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Controlul judiciar pentru 60 de zile este o măsură preventivă dispusă de către un judecător sau procuror, în cadrul unui proces penal, și înseamnă că persoana vizată (inculpatul) nu este arestată preventiv, dar trebuie să respecte anumite obligații și restricții timp de 60 de zile. Presupune:

  1. Libertate cu restricții – persoana nu este în arest, dar:
    • trebuie să se prezinte periodic la poliție (de regulă, săptămânal);
    • nu are voie să părăsească localitatea sau țara fără acordul organului judiciar;
    • trebuie să se prezinte la instanță, la poliție sau la parchet ori de câte ori este chemată;
    • nu are voie să ia legătura cu anumite persoane (martori, alți inculpați etc.);
    • poate avea interdicția de a desfășura o anumită activitate profesională sau de a merge într-un anumit loc.
  2. Durata de 60 de zile – este o durată fixată inițial, dar:
    • poate fi prelungită ulterior, dacă ancheta continuă;
    • poate fi revocată sau modificată de către instanță dacă nu mai este necesară.
  3. Nerespectarea obligațiilor – dacă inculpatul nu respectă regulile impuse:
    • măsura poate fi înlocuită cu una mai severă, de exemplu arestul la domiciliu sau arestul preventiv.

Foto cu caracter ilustrativ

8 comentarii

  • Mai indicată ar fi munca in folosul comunității (o durată de timp considerabilă), sub control judiciar , decât la odihnă la bulău.

    37
    • Sa ii puna coasa in mana si printre blocuri cu el pana la toamna si apoi la maturat vreo cativa ani.

      22
  • Sunt curios ce măsură era aplicată dacă individul omora pe mama,nevasta sau copilul procurorului care a dat control judiciar!
    Bătaie de joc, adică omul nu a vrut să se urce la volanul mașinii neînmatriculată și numerele s-or fi schimbat singure, băut, drogat, nu a fugit de poliție intenționat, și o intrat în șanț că era pus rău pe marginea drumului. Ce mai, un îngeraș de copil!

    33
    1
  • Dacă în perioada de 60 de zile conduce și omoară pe cineva,cine răspunde? Procurorul sau judecătorul -intreb și eu să nu mor prost

    20
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.