Economie

Câţi bani de la buget au cheltuit procurorii şi pe ce s-au dus majoritatea sumelor

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a avut la dispoziţie, în 2014, un buget consistent. Cu excepţia procurorilor din Beclean, care lucrează într-un sediu vechi de o sută de ani, restul au la dispoziţie condiţii moderne de lucru. Cu toate acestea, nu au soluţionat decât jumătate din dosarele avute în lucru.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi unităţile subordonate au avut în anul 2014 un buget de aproximativ 8.250.000 lei, din care 95% a fost alocat cheltuielilor de personal, se arată în raportul de activitate al instituţiei în care lucrează 61 de persoane.

Este vorba de 25 procurori, dintre care şapte cu funcţii de conducere, 26 personal auxiliar, cinci funcţionari publici (din care doi specialişti antifraudă) şi cinci personal contractual. Din totalul de 25 posturi de procuror – din care 10 sunt prevăzute la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, 8 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, 4 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud şi 3 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean – în prima parte a anului 2014 au fost ocupate 19. În semestrul II al anului 2014 au fost ocupate 22 de posturi de procuror, lucrându-se astfel în prima parte a anului cu un deficit de procurori de 24%, iar în semestrul II, de 12%.

Conform sursei citate, personalul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa îşi desfăşoară activitatea în condiţii optime, într-un sediu recent construit, dat în folosinţă în luna ianuarie 2013. Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud funcţionează de asemenea în condiţii corespunzătoare, împreună cu instanţa, într-un imobil adecvat desfăşurării normale a activităţii.

Probleme deosebite sunt la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, care funcţionează într-un imobil vechi de peste 100 de ani aparţinând domeniului public local, dar s-au primit 35.000 de euro pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar întocmirii proiectului construcţiei noi.

În dotarea parchetelor din judeţ există cinci autoturisme de serviciu (Dacia Logan), corespunzătoare din punct de vedere tehnic, având însă o vechime de peste 7 ani de la data fabricaţiei. Toate parchetele sunt dotate cu aparatură IT necesară desfăşurării activităţilor în bune condiţii, având implementat programul de evidenţă ECRIS şi de arhivare electronică.

Din totalul celor 14.107 cauze existente de soluţionat în 2014, se mai arată în raport, au fost rezolvate 7013 cauze, reprezentând 49,71 %, cu 1,71% mai mult faţă de anul anterior.

Potrivit declaraţiilor de avere, salariile procurorilor ajung la circa 10.000 de lei lunar.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS