Actualitate Recomandări

Câți bani din subvenții au primit fermierii din județ. 15% încă au conturile goale

Peste 25.000 de fermieri din județ au primit subvenții în avans, iar de plata regulară au beneficiat și mai mulți, a declarat directorul Centrului Județean al APIA, Emil Scurtu, la o întrunire cu Dorel Secară, consilier al ministrului Agriculturii.

”APIA, în 2019-2020 a fost într-un ritm alert de activitate. Am plătit peste 25.000 de fermieri în avans, am făcut plata regulară la 25.600 de fermieri, în procent de 85%. Avem restanțe la fermierii controlați prin teledetecție. Desfășurăm activitate de autorizare la plată a acestor fermieri. Eu zic că, în două-trei săptămâni, o finalizăm și pe aceasta, mai puțin la cei care fac contestație la rapoartele de teledetecție. Sunt un număr destul de mare de fermieri din zona de agromediu – zonă ecologică, care nu sunt de acord cu rapoartele de control prin teledetecție și acolo va trebui să ne deplasăm la fața locului. Ca valoare în județul Bistrița-Năsăud, avem circa 45 de milioane de euro atrași”, a spus Emil Scurtu.

Consilierul ministrului Agriculturii, Dorel Secară, a spus că, în alte județe s-au făcut plăți și pentru 90% dintre fermieri, dar a apreciat totodată că procentul din Bistrița-Năsăud este bun.

”Imediat după sărbători a intrat un miliard de euro de la UE fiindcă subvențiile se plătesc din bugetul național și din banii de acolo. Acum, banii aceștia sunt în bugetul național de unde vor fi transferați la APIA și se vor alimenta conturile celor care nu au primit bani, în special cei cu bovine. Eu, de exemplu, nu am primit nici 5 bani subvenție pentru 200 de vaci, dar vă pot spune că și miercuri s-au plătit 38 de milioane de lei, se plătește zilnic și, în afară de problemele care sunt un soi de litigii, până la sfârșitul lunii se preconizează să se încheie plata finală. De la mijlocul lunii februarie a.c. se trece la plata ajutorului național tranzitoriu (ANT), care se face exclusiv din bugetul național, la bovină, la culturi. Trebuie să se încheie plata subvențiilor la 1 iulie, dar noi sperăm să se încheie la 1 aprilie, înainte să înceapă depunerea cererilor pentru 2020”, a spus el.

Nici anul acesta nu se va prelungi termenul de depunere a cererilor, a mai anunțat Secară, ritmul impus de vechea conducere a Ministerului Agriculturii urmând să fie respectat.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS