Actualitate Recomandări

Câți bani puteți obține pentru prima împădurire. Termenul limită pentru depunerea cererilor

Deținătorii publici și privați de terenuri agricole pot accesa fonduri europene până la 7.000.000 euro pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite. Termenul de depunere a cererilor se încheie în 28 iunie 2019. Sesiunea a început în 11 decembrie 2018, ora 9:00 și se încheie în 28 iunie 2019, ora 14.00, anunță APIA.

Este a 3-a sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafeţe împădurire”, aferentă submăsurii 8.1 ”Împăduriri și crearea de suprafeţe împădurite”, din cadrul PNDR 2014-2020.

Alocarea financiară a acestei sesiuni este de 115.995.314 euro.

Prin această schemă se acordă sprijin financiar pentru înfiinţarea de plantaţii forestiere, respectiv realizarea de trupuri de pădure și perdele forestiere de protecţie. Beneficiarii schemei pot fi deţinătorii publici şi privaţi de teren agricol şi formele asociative ale acestora.

Sprijinul financiar, acordat ca valoare fixă, este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime, după cum urmează:

Valoarea maximă a sprijinului public pentru o cerere de sprijin acordat în baza prezentei scheme este de 7.000.000 euro, valorile costurilor standard acordate fiind prezentate în tabelul de mai jos, cu precizarea că valorile din paranteză sunt aplicabile beneficiarilor cu drept de deducere a TVA, conform legislaţiei naţionale aplicabile.

EUR/ha Terenuri agricole Terenuri neagricole
Câmpie Deal Munte Câmpie Deal Munte
Prima 1 (rândul 1+rândul 2 + rândul 3)
1 Proiect tehnic Cost elaborare proiect tehnic de împădurire = VB + n x VM x 2%, în care:

VB – 590 (476) euro

n (ha) – suprafaţa totală solicitată a fi împădurită în baza schemei de ajutor de stat

VM (euro) – 8.889 (7169) euro

2 Înfiinţare 3994 (3221) 2528 (2039) 2619 (2112) 4393 (3543) 2639 (2128) 2730 (2202)
3 Împrejmuire 2081 (1749) 2081 (1749) 2081 (1749) 2081 (1749) 2081 (1749) 2081 (1749)
Prima 2 (rândul 4…9 + rândul 10…11 + rândul 12)
Lucrări de întreţinere (maximum 6 ani)
4 Întreţinere anul 1 1138 (918) 1443 (1164) 487 (393) 1138 (918) 1443 (1164) 487 (393)
5 Întreţinere anul 2 2423 (1954) 1923 (1551) 1295 (1044) 2423 (1954) 1923 (1551) 1295 (1044)
6 Întreţinere anul 3 1671 (1348) 1438 (1160) 1198 (966) 1671 (1348) 1438 (1160) 1198 (966)
7 Întreţinere anul 4 899 (725) 834 (673) 109 (88) 899 (725) 834 (673) 109 (88)
8 Întreţinere anul 5 632 (510) 465 (375) 109 (88) 632 (510) 465 (375) 109 (88)
9 Întreţinere anul 6 632 (510) 465 (375) 55 (44) 632 (510) 465 (375) 55 (44)
Lucrări de îngrijire (2 ani)
10 Îngrijire 1 191 (154) 191 (154) 191 (154) 191 (154) 191 (154) 191 (154)
11 Îngrijire 2 157 (127) 157 (127) 262 (211) 157 (127) 157 (127) 262 (211)
Compensaţii pentru acoperirea pierderilor de venit agricol (12 ani)
12 Marja netă standard 190 190 190

Deţinătorii de terenuri agricole şi neagricole proprietate a statului şi/sau deţinătorii de terenuri agricole şi/sau neagricole proprietate a unităţilor administrativ teritoriale (UAT) sau asociaţii ale acestora, beneficiază numai de sprijinul acordat în baza Primei 1.

Pânî în aprilie, la APIA Bistrița-Năsăud fusese depusă o singură cerere pentru accesarea de bani prin această măsură, suma solicitată fiind de 691.699 de euro.

Etichete

5 comentarii

  • Mi-am plantat singur o padurice experimentala pe 15 ari cu tot felul de foioase. Urmaresc cresterea lor si buna vecinatate si dezvoltare intre; artar, paltin, stejar, frasin,salcam,plop,platan,arin. Cresc frumos toate speciile. Si parcul Sirioara cu pinii, brazii, molizii, castanii si artarii tatarasti o duc bine. Imi admir sutele si sutele de molizi plantati in tabara scolara pe dealurile din curbele de la DUMITRA in urma cu 45 de ani. Sunt foarte multumit cand dau cu ochii de ei . De curand BBC a cerut un studiu si o explicatie unor universitati de prestigiu din ANGLIA. Rezultatul ; daca vrem sa indreptam in regim de urgenta lucrurile care au luat-o la vale privind soarta Planetei, fiecare cetatean de pe PAMANT trebuie sa planteze urgent 150 de copaci. Este nevoie de minim 3 triliarde de copaci care sa indrepte situatia. Credeti ca administratia si romanii au chef de asta ? Cele mai tari programe de impaduriri o are CHINA si INDIA. CHINA a identificat o suprafata cat toata Romania pe teritoriul ei , unde se fac impaduriri si este interzis cu desavarsire taierea unui copac chiar si batran. Doar doboraturile de vant se extrag. INDIA chiar si religios prin fenomenul numit BUDISM este superior oricarei alte religii in materie de VIATA si NATURA si CREATIE. La fel si calugarii TIBETANI fac acelasi lucru. Viata adaptata si in stransa legatura cu NATURA. In Europa ALBANIA si MUNTENEGRU a instaurat prohibitia la lemnul din padurile lor pe 10 ani. Pe cand si la noi ? Poate dupa inca cateva inundatii catastrofale ? Poate ?

    • Unde este paduricea asta cu care te tot lauzi Balane ca de văzut nu a vazut-o nimeni?

  • copaci batrani de pe vremea altori balani
    neingrijiti
    necosit
    niste arici
    si
    … tacere

  • In tot cazul nerozilor , la acest capitol trebuie sa va mai nasteti odata si nici atunci nu ma ajungeti la numar. Si nu ma opresc atata timp cat pot sa fac gropi si sa tin un harlet in mana. Jigniti cat vreti ! Pacat ca pierdeti vremea in loc sa puneti si voi vreo doi copacei pe an.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Cucu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS