Actualitate Recomandări

Câţi oameni muncesc în Bistriţa-Năsăud şi cât câştigă faţă de alţi salariaţi

În Bistriţa-Năsăud lucrează mai mulţi oameni comparativ cu anul trecut, însă câştigă mai puţin cu 25% faţă de alţi salariaţi din ţară, se arată în raportul lunar al Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud.

Potrivit acestuia, la sfârşitul lunii august, efectivul salariaţilor din judeţ era de 62743 persoane, cu 92 mai mulţi faţă de luna anterioară şi cu 2041 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior. Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,3 %.

Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna august 2015 de 1866 lei, cu 2,9 % mai mare faţă de luna corespunzătoare a anului trecut şi cu 1,3% mai mic faţă de luna anterioară. Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 1347 lei, cu 1,4% mai mic faţă de luna anterioară şi cu 2,6% mai mare faţă de luna corespunzătoare din anul precedent. Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 25,8% şi respectiv 25,7% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

Conform sursei citate, numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii august 2015 era de 4631 persoane, în creştere cu 127 persoane faţă de luna anterioară şi cu 1237 persoane mai mic faţă de acelaşi moment al anului 2014. Din numărul total al şomerilor 48,4% erau femei. Rata şomajului a fost de 3,4%, cu 0,1 puncte procentuale peste nivelul lunii anterioare şi cu 1,5 puncte procentuale sub rata şomajului la nivel naţional.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS