Actualitate Politică

Câţi primari şi consilieri mai are PNL? Numai Prefectura ştie fiindcă mulţi nu au curajul să spună

Ce pagube a făcut în PNL ordonanţa care permite migraţia aleşilor locali? E o întrebare la care conducerea judeţeană a partidului nu are un răspuns deocamdată. Preşedintele filialei, Stelian Dolha, a trimis o cerere la Prefectură ca să afle. Ce a spus despre senatorul Dorin Dobra.

Stelian Dolha a fost întrebat cum comentează ştirea potrivit căreia PNL nu mai are niciun primar.

„Am citit şi eu în presă despre primarii PNL că au trecut toţi la PLR, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Să le fie de bine! Ce pot să spun? Ştiu că asupra lor au fost presiuni enorme. Sunt presiuni asupra copiilor lor. Lucrul acesta s-a întâmplat şi la Bistriţa, dar eu sper că măcar în 2016 când unii dintre ei nu vor mai candida, să aibă curajul să vină în faţa opiniei publice şi să spună care au fost presiunile la care au fost supuşi în Bistriţa anului 2014. Sper să aibă curajul acesta”.

Liderul PNL Bistriţa-Năsăud a adăugat că a făcut tot ce a ţinut de el să le explice aleşilor locali PNL că e o capcană să se înscrie în PLR, vorbindu-le totodată de „onoare, verticalitate, demnitate”.

„Unul dintre ei, mă refer la primarul Benţa, a recunoscut că dincolo sunt bani, aici e doar opoziţia şi alege calea respectivă. PNL însă merge înainte cu sau fără primari. Să nu vă mire dacă, în 2016, o parte dintre primarii care au trecut la PLR nu vor mai fi nici candidaţi, nici primari. Cred cu certitudine că e nevoie de primari tineri care să înceapă să creadă că îşi pot termina proiectele lor nu cu file cec fluturate de către un surogat al lui Dragnea sau Radu Moldovan. Trebuie să găsească alte căi prin care să-şi termine proiectele. Acesta este viitorul în judeţul Bistriţa-Năsăud şi în România”, a spus Dolha.

Întrebat dacă PNL mai are senator, el a răspuns:

„Senator mai este, cu certitudine, însă azi e la Bucureşti, dar puteţi să-i daţi un telefon să-l întrebaţi”.

Referitor la numărul aleşilor care au ales să părăsească PNL, Stelian Dolha a spus că nu ştie exact câţi sunt.

„Am făcut o cerere către Prefectură, dar asta s-a întâmplat ieri, în care am cerut să ne anunţe şi pe noi. Ştiu doar din presă că e vorba de primari. Cu câţiva am vorbit, dar numărul consilierilor nu îl ştiu. În momentul în care secretarul partidului i-a sunat au spus că nu au trecut încă. E o chestie de curaj, nu mai folosesc bărbăţie, să recunoşti că, da, ai trecut. Măcar Eugen Benţa (Poiana Ilvei -n.r.) a avut curajul sdă o spună. Mi-a spus doar că o să treacă primarul din Silivaşu de Câmpie, domnul Cămărăşan. Domnul Tomşa, ultima oară când am discutat cu el, spunea că nu o să treacă. Cel mult o să aleagă calea independenţei”, a adăugat el.

Reamintim că, potrivit unor surse politice citate de Timp Online, 11 primari din Bistriţa-Năsăud, toţi cei nouă de la PNL şi doi de la PDL, s-au înscris în Partidul Liberal Reformator (PLR), beneficiind de prevederile Ordonanţei de Urgenţă. Au semnat adeziuni pentru trecerea la acelaşi partid şi şase viceprimari şi aproximativ 60 de consilieri locali.

14 comentarii

  • Domnule presedinte….poti sa treci si tu la noua formatiune :))) daca vrei sa mai ramai in politica si dupa 2016! :)))
    Altfel…pe Olteanu nu o sa-l mostenesti…sunt alti doritori….oricum asta nu lasa mostenire nimic inca muuulti ani de acum inainte!!! :)))

  • Mi se pare dubios ca-l tot aud pe Dolha vorbin de „presiuni enorme”. Adica daca se fac presiuni, ceea ce ar fi ilegal (asta lasa sa se inteleaga domnul Dolha), de ce nu s-au adresat primarii institutiilor competente de a sanctiona astfel de fapte? De ce nu au iesit in presa macar sa dea in vileag acestea „presiuni enorme”? Eu cred ca mai degraba este vorba despre o serie de alegeri facute cu chibzuinta.

  • Este incredibil ca președinte de partid sa nu ai un dialog constant cu primarii..Știți ce domnule deputat Stelian Dolha? habar nu aveți cât ați greșit ca ati făcut aceasta alianta cu PDL… O sa simțiți acum ca aveți ocazia ce oameni sunt pdl iștii..Sunt curios sa răspundeți la o întrebare: cine va dat mandatul de deputat? Orban?Iohanis?Blaga? sau alegătorii din Bistrița-Năsăud care au fost și ei afectați de tăierile de salarii și pensii. Trebuia sa va gândiți mai bine când ați ales sa mergeți cu PDL.

  • Si unde ai vrea sa treaca mai Cristisor? Ca sa ne lamurim si noi? La Partidul National al Mediului, ca deocamdata numai ala ii apartine lui Tariceanu. Si nici cu ala nu e sigur ce va fi. Va si vad cum faceti voi pe ecologistii in stilul Tariceanu: mancati caviar pe la receptii dedicate salvarii sturionilor…Halal de voi si partidul vostru

    • Decebale presiunile cred ca le stii tu, pozezi intr-un sugubat asA. Nevasa in invatamant, poate ca nu prinde post. O firmulita acolo pentru zile negre sta ochii fiscului pe ea, un copil angajat pe la stat , nu-i musai sa ramana, etc. Mai vrei? Si apoi contractele la care se deschid sau nu robinetul…Dar de intrebari de genul : ba primare tu vii asa cu mana goala? Nu aduci si tu acolo niste consilieri de-ai tai?

  • Eee…atâta presiune, de unde?!cei care au plecat și care vor mai pleca, sunt oameni care vor să faca ceva pt localitate, pt cetățeni, iar alături de PSD, vor realiza ceea ce nu au reușit cu vechiul partid (adică:PNL-PDL)

  • Lisaveta draga ia o pauza. Astea-s justificari de doi bani cu binele comunitatii bla-bla-bla. Mai bine te-ai intreba cam ce comision iau de la firmele de casa ca sa le dea contractele, contracte mari si mici semnate de pixuletul lui Dragnea, sau a astora locali. Mai scuteste-ma cu binele comunitatii. Intr-o tara normala contractele nu se dau asa. Si nici n-ai auzit prin tarile civilizate sa migreze primarii asa intr-o veselie. Pana la urma bine le-a zis Dolha sa le fie de bine daca s-au dus

  • Cind ai o optiune politica cu substanta ,in care sa nu pui inanitea ei conjunctura,interesul financiar ,interesul propriu …nu treci nici macar drumul prin loc nepermis!Asa ca v-as ruga pe cei ce postati ca ex si pro ceva ideologic sa va abtineti ca nu ati fost niciodata mimic daca ar fi sa recunoasteti! Dati-va cu parerea din postura in care va aflati!Adica:cumnati,veri,nasi,cumetri,fini,afini,slugi….In rest numai de bine celor care si-au gasit rostul pe la alte partide,din „ideologie” bineinteles.La mai bine!

  • Daca era vorba de unul, doi mai spuneam , dar toți? A fost greșeală voastră ca nu v-a pasat daca sunt sau nu de acord cu alianța voastră. Acum ați vazut ca nu. Prima lecție. A doua o sa fie la alegeri cand o sa vedeți ca si cetățenii sunt nemulțumiți de trădarea voastră. Domnule Dolha, cu Olteanu rămâi !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS