Actualitate Recomandări

Catolicii și protestanții sărbătoresc astăzi Paștele. Interesanta istorie a bisericii de pe str. Gh. Șincai

(VIDEO) Un milion de români, alături de alți peste un miliard de credincioși catolici și protestanți din întreaga lume sărbătoresc la 12 aprilie Învierea Domnului. Paștele pe care îl celebrează azi credincioșii romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici va fi urmat, duminica viitoare, de sărbătoarea similară a creștinilor ortodocși.

Este însă o sărbătoare aparte anul aceasta, care se desfășoară în condiții nemaiîntâlnite. Ca niciodată, bisericile sunt goale, iar credincioșii sunt chemați să-l regăsească pe Dumnezeu în intimitatea ființei lor și a căminelor lor. Bucuria Învierii își face loc în solitudine, trecând peste durerea zilelor acestora în care întreaga omenire suferă din cauza pandemiei.

https://www.facebook.com/EWTNVatican/videos/543814999900082

„Să fim solitari și solidari”, acesta a fost mesajul Vaticanului pentru cei peste un miliard de credincioși din toată lumea de acest Paște ieșit din comun, în care oamenii sunt blocați în case de teama infectării cu noul coronavirus. 

”Avem nevoie să pornim din nou la drum, amintindu-ne că ne naștem și renaștem dintr-o chemare iubitoare gratuită. Acesta este punctul de unde trebuie să pornim din nou, mereu, mai ales în timpuri de criză, de încercare.  Să reducem la tăcere strigătele morții! Gata cu războaiele! Să înceteze producția și comerțul cu armament, pentru că avem nevoie de pâine, nu de arme. Să înceteze avorturile, care ucid vieți nevinovate. Să se deschidă inimile celor care au, pentru a umple mâinile goale ale celor care sunt lipsiți de cele necesare. Noi, pelerini în căutare de speranță, astăzi, ne strângem în jurul Tău, Isuse înviat, întoarcem spatele morții și ne deschidem inimile către tine, care ești Viața!”, a spus Papa Francisc.

Potrivit uzanței, în cursul dimineții, papa celebra Liturghia în Piața San Pietro, iar la ora 12.00, mergea la balconul central al bazilicii pentru mesajul pascal și binecuvântarea ”Urbi et Orbi”. Contextul pandemiei a adus și aici modificări importante. Astfel, Papa Francisc celebrează Sfânta Liturghie la ora 11.00 la Altarul Catedrei din Bazilica San Pietro. Evanghelia învierii este proclamată, ca de obicei, în greacă și latină. La finalul Liturghiei, în jurul orei 12.00, Papa merge în sacristie, unde își lasă veșmintele liturgice, apoi se întoarce în bazilică și merge în fața Altarului Mărturisirii, de unde transmite ”Urbi et Orbi” mesajul pascal și binecuvântarea apostolică, însoțită de darul indulgenței plenare.

În zi de sărbătoare pentru confrații noștri, am răsfoit paginile istoriei și am găsit informații și fotografii despre Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime” din Bistrița și personalitățile care au vizitat-o.

Biserica a fost construită începând cu 1781 cu sprijinul bănesc al Curţii Imperiale de la Viena, care urmărea întărirea catolicismului în Transilvania, pe locul unei foste construcţii, arse la 1758 şi demolate la 1779. Proiectul, un elegant baroc vienez, aparţinea arhitectului inginer Paul Schmidt din cadrul Biroului Imperial al Fortificaţiilor. Execuţia lucrărilor şi–a asumat–o mai tânărul arhitect Turk Antal, care a finalizat lucrările în primăvara anului 1787, după cum o arată şi o inscripţie de pe faţada clădirii.

Concomitent cu lucrările de la acest monument a fost construit şi impozantul edificiu de alături, în care va funcţiona, în locul vechii şcoli, arsă şi ea la 1758, Şcoala Piariştilor, ce fusese înfiinţată la Bistriţa tot cu sprijinul interesat al Vienei pe la 1720 şi care va funcţiona aici până la 1879. Noul gimnaziu se adaugă, desigur, la vechile şi renumitele şcoli bistriţene. În gimnaziul nou creat se studia retorica şi gramatica, iar limba de predare era germana şi latina.

Aici a studiat, între anii 1772–1774, unul din corifeii Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai, care o spune, de altfel, în versurile: „Iar de la Cluj am luat–o la Bistriţa, unde cu arta lui Cicerone–mi plăcu să cultiv mai departe a mea minte”.

Tot aici va învăţa, între anii 1825 şi 1832 şi Andrei Mureşanu, cel care, aidoma lui Şincai, va pleca apoi la Blaj.

Important de menţionat este faptul că în imediata apropiere a acestor două construcţii se află şi clădirea fostului spital medieval al Bistriţei, atestat din anul 1295 şi care va da denumirea străzii şi a porţii cetăţii din vecinătate.

https://www.facebook.com/oddisey27/photos/a.445798935605083/743312155853758/?type=3
https://www.facebook.com/laur7410/posts/10155634020032453
https://www.facebook.com/oddisey27/posts/944513395733632

Sursa fotografii arhivă: Laurențiu Grec, Bistrița de altădată

Etichete

3 comentarii

  • Sarbatori fericite si linistite tuturor celor care astazi sarbatoresc PASTELE ! Sanatate Multa si viata lunga colegilor maghiari care sunt in Partidul VERDE ! Multa fericire pt ei si familia lor !

  • Termenul „protestant” reprezintă o noțiune generică pentru diverse confesiuni, organizate după ideologii creștine și având structuri ecleziastice proprii. În general, prin confesiuni protestante se înțeleg acele culte care își au rădăcina istorică în reforma religiei romano-catolice, inițiată de Martin Luther, la începutul secolului al XVI-lea. Una din definițiile sale cel mai frecvent repetate este următoarea: „Protestantismul reprezintă toate confesiunile creștine care nu sunt nici catolice, nici creștin-ortodoxe”. Teologia protestantă a dus la importante diviziuni interne, caracterizate în comun prin separarea acestora de catolicism și Papalitate. În cadrul protestantismului există diferite biserici, printre care luteranismul, anabaptismul, calvinismul, unitarianismul, anglicanismul, prezbiterianismul, metodismul, dar și bisericile neoprotestante cum sunt adventismul, baptismul, penticostalismul și altele.

  • Pe locul unde se află azi ansamblul bisericii romano-catolice „Sfânta Treime”, din Bistrița, str. Șincai Gheorghe 26, s-a aflat ansamblul mănăstirii călugărilor piariști. Aici s-a înființat în anul 1717 prima școală piaristă din Transilvania sub nimele de Liceul Piarist din Bistrița. A urmat apoi cel de la Carei, înființat în anul 1723, iar in 1730 s-a deschis gimnaziul de la Sighetu Marmației. Pentru o scurtă perioadă a funcționat și la Mediaș un gimnaziu piarist, deschis în anul 1741, desființat însă din cauza șicanelor și obstrucționărilor permanente venite din partea autorităților orășenești protestante. Elevii de la Mediaș au fost transferați la Liceul Piarist din Bistrița, iar clădirea gimnaziului piarist din Mediaș, monument istoric care domină piața centrală a orașului, a fost înstrăinată. În Banat a fost deschis în anul 1751 gimnaziul piarist de la Sântana, transferat în 1788 la Timișoara din ordinul împăratului Iosif al II-lea. Trebuie spus că și la Cluj a fost înființată o școală piaristă la 7 iunie 1776 (azi Liceul Teoretic Báthory István).
    Având în vedere că Liceul Piarist din Bistrița a fost prima școală piaristă din Transilvania unde a studiat între anii 1772–1774 și Gheorghe Şincai – unul din întemeietorii Şcolii Ardelene, ar fi bine ca in squarul din stânga bisericii romano-catolice „Sfânta Treime” să fie dezvelit un bust al marelui cărturar care dă si numele străzii.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS