Actualitate

Ce a pățit un elev din Bistrița care a dus la școală un pistol neletal

Un licean din Bistrița a mers la școală cu un pistol neletal, replică a unei arme de tip airsoft, cu bile, pe care l-ar fi arătat colegilor, după care l-ar fi ascuns, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud printr-un comunicat.

S-a întâmplat în cursul zilei de marți, când polițiștii de la Ordine Publică și Siguranță Școlară, care au găsit pistolul aruncat într-un coș de gunoi, l-au ridicat în vederea continuării cercetărilor.

”Tot ieri, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au purtat discuții cu elevii clasei respective, dar și a celorlalte clase terminale despre riscurile folosirii de obiecte periculoase și producerii unor accidentări ce ar putea avea consecințe extrem de grave. Totodată, au mai fost avute în vedere teme precum la consecințele violenței în școli, gestionarea unor situații conflictuale, dar și răspunderea penală a minorilor”, a transmis IPJ.

Potrivit sursei citate, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de săvârșirii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Și tot ieri, urmarea celor întâmplate în week-end cu studentul și elevul atacați, loviți și batjocoriți de patru indivizi aparent drogați, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică care efectuau serviciul de patrulare au observat, pe strada Libertății din municipiul Bistrița, un tânăr care avea un comportament suspect și pe care au vrut să-l legitimeze.

”În momentul în care s-au apropiat pentru a-l legitima, acesta ar fi aruncat sub o bancă un plic din hârtie ce conținea substanțe vegetale uscate, susceptibile a avea efecte psihoactive. Tânărul a fost identificat ca fiind în vârstă de 28 de ani, din Bistrița, iar substanțele descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a mai transmis IPJ.

Etichete

1 comentariu

  • Daca maine nu se iau masuri eu nu mai merg la scoala.
    Asa va creste abandonul scolar si ma angajez la Leoni.

    15
    3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS