Actualitate

Ce amenzi au dat forțele de ordine în prima zi de Crăciun (VIDEO)

În 25 decembrie, la nivel județean, polițiștii din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, alături de polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au continuat verificările pentru respectarea măsurilor de protecție impuse prin Legea 55/2020. Totodată, în același context, au mai fost organizate în tot județul 12 acțiuni punctuale la care au participat,  în sistem integrat, 74 de reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Au fost verificate 56 de societăți comerciale, iar reprezentanţii agenților economici au fost instruiți cu privire la respectarea obligațiilor impuse, precum și a normelor destinate prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus și în special cu privire la dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse și a instituirii unor măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale. Totodată, au fost verificate aproape 1.600 de persoane aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul acțiunilor.  


De asemenea, au fost oprite pentru control 119 autovehicule, iar conducătorilor auto li s-au reamintit principalele restricții și obligații prevăzute de Legea 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Pentru neregulile constatate în ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, împreună cu cei de la Poliția Locală, au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.000 de lei. Din totalul acestora, 22 de sancțiuni, în valoare de 2.500 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23.00-05.00 și 46 de sancțiuni, în valoare de 3.500 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020. De asemenea, polițiștii de la Poliția Locală Bistrița au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii carantinei la domiciliu.

Foto-Video: IPJ BN

2 comentarii

  • Bine ca amendati colindatorii! Bravoooo! Asta e cea mai mare problema a tarii!!! In rest, traficantii de droguri, hotii de lemne si cei care fura miliarde scapa bine mersi! Felicitari politiei si jandarmeriei!!! Sunteti de toata jena!

    • Regulile sunt pentru toti, daca cresc cazurile si iar intram in carantina tot tu te plangi ca nu se iau masuri

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS