Actualitate

Ce are de oferit CNLR Bistriţa viitorilor elevi din clasele pregătitoare şi cum îi va selecta

Înscrierile în clasa pregătitoare încep luni, 29 februarie, aşa că şcolile au început să-i primească în vizită pe viitorii elevi. Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa a fost printre primele şcoli care şi-au deschis larg porţile pentru ca părinţii şi copiii să vadă cum arată sălile de clasă, să afle ce vor învăţa cei mici şi mai ales de la cine.

Dalia Chira, profesor pentru învăţământul primar la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, a explicat pentru Timp Dalia Chira CNLROnline că în clasa pregătitoare totul se bazează pe joc: „Practic se continuă joaca, dar la un alt nivel. În clasa întâi, înaintăm pe treptele cunoaşterii. Datorită faptului că elevii au urmat clasa pregătitoare, acum avem timp mai mult să învăţăm mai multe şi să ne bazăm mai mult pe dezvoltare personală. În trecut, ne împărţeam activitatea între învăţarea literelor, scriere, matematică, dar îi învăţam să se adapteze şcolii, însă acum facem lucrul acesta doar în clasa pregătitoare. În clasa întâi sunt deja obişnuiţi şi putem să ne ocupăm şi de alte aspecte”.

Dalia Chira i-a invitat pe părinţii care urmează să-i înscrie pe cei mici la CNLR Bistriţa să vină şi să viziteze şcoala. „Îi invităm să vină şi să vadă că şcoala are o bază materială extraordinară. În fiecare sală de clasă există materiale, laptopuri personale, videoproiectoare cu ajutorul cărora putem organiza nişte lecţii extraordinare, hi-tech. Avem şi o sală multimedia. Până în toamnă se vor termina sălile de sport, deci se va intra în noul an şcolar cu toate gata. Pe lângă asta, se termină şi o cantină şi campusul va fi gata. Resursele umane sunt cele mai importante. Doamnele învăţătoare care vor lua clasele pregătitoare sunt extraordinar de bine pregătite şi de dornice să aibă experienţa acestei clase”, a spus Dalia Chira.

CNLR scoala primara 4 CNLR santier 1 CNLR santier 2 CNLR santier 3

Potrivit sursei citate, la CNLR Bistriţa au loc şi alte activităţi: „Sunt ateliere de creaţie şi excelenţă care se organizează după-amiaza pe lângă after school, sunt trupe de teatru în care sunt implicaţi copiii, corul şcolii, ateliere de dans popular, de dans modern, se fac cercuri de matematică pentru copii care sunt pregătiţi la nivel de excelenţă”.

Învăţătoarea Liana Stupari de la CNLR este unul dintre catedrele didactice care va preda, din toamnă, la clasa Stupari CNLRpregătitoare. „Clasa pregătitoare are un rol bine stabilit, acela de a face trecerea prietenoasă spre clasa întâi unde copiii sunt mai bine pregătiţi dacă parcurg clasa pregătitoare şi pur şi simplu e mai uşor pentru ei. E prima oară în care eu predau la clasa pregătitoare şi chiar aştept cu nerăbdare. Îi aşteptăm pe copii să se înscrie începând de luni, 29 februarie, la secretariatul şcolii, cu dosarele complete. Toate informaţiile sunt publice aşa încât dânşii ştiu ce au de făcut”, a spus Liana Stupari.

La Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa vor funcţiona din anul şcolar 2016-2017 la secția română: două clase învățământ tradițional * 25 locuri/clasă = 50 locuri, o clasă step-by-step * 25 locuri/clasă = 25 locuri, iar la secția germană: o clasă învățământ tradițional* 25 locuri/clasă = 25 locuri

Dacă numărul copiilor înscrişi îl va depăşi pe cel al locurilor existente, la secţia română vor fi preferaţi elevii ai căror părinţi au locul de muncă în circumscripţia şcolară a colegiului, dovedită cu adeverinţă de la angajator, iar la secţia germană vor fi acceptaţi cu priooritate elevii care provin dintr-o familie cu părinţi sau bunici de etnie germană şi care au urmat grădiniţa în limba germană. Dacă numărul de candidaţi depăşeşte planul de şcolarizare (25 elevi/clasă) se va susţine test de cunoaştere a limbii germane.

CNLR scoala primara 1 CNLR scoala primara 2 CNLR scoala primara 3 CNLR copii scoala primara

2 comentarii

  • Cu siguranta CNLR Bistriţa avea mai mult de oferit nu doar viitorilor elevi din clasele pregătitoare daca lucrarile din cadrul proiectului ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, finantate cu bani europeni erau finalizate pana la 31 dec. 2015, conform contractului semnat de primarul Cretu in septembrie 2014. Ba mai mult prin depasirea termenului contractual s-au pierdut 3,5 milioane euro din fondurile europene, bani ce vor fi alocati pentru terminarea lucrarilor din bugetul local pe 2016.

  • Tov. Costica face incercari de remontare a imaginii sale ?
    Din pacate a fost patata si imaginea CNLR in mandatul sau ,,maret”.
    In noiembrie va avea 64 de ani. Oare cand scapam ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS