Social

Ce aşteptări are primarul din Runcu Salvei de la vicepremierul Vasile Dâncu, fiu al satului

Runcu Salvei, comuna natală a lui Vasile Dâncu, mai are drumuri neasfaltate inclusiv până la casa părintească a vicepremierului. Primarul Anchidim Pavelea spune că atât el, cât şi locuitorii comunei, aşteaptă ca vicepremierul să nu uite de unde a plecat şi să se uite cu atenţie pe proiectele depuse de administraţia locală la Ministerul Dezvoltării Regionale, mai ales că, în ultimii ani, comunei i-a sărit rândul de la finanţare.

Reporter: Domnule primar, acum că domnul profesor Vasile Dâncu, fiu al satului, a ajuns vicepremier aveţi speranţe că va ajuta comuna?

Anchidim Pavelea: Speranţa moare ultima. Comuna are aşteptări de la dânsul, cum să nu aibă? Ar fi culmea. Toţi cetăţenii speră să fim ajutaţi mai ales că, în toţi anii aceştia, nu am primit niciun leu de la Ministerul Dezvoltării. Domnia sa poate verifica şi să facă un echilibru cât de cât. Avem şi proiecte în derulare şi depuse pentru finanţare. La cele în derulare am renunţat din cauza lipsei de fonduri. Atât cele în derulare, cât şi celelalte depuse sunt pentru drumuri. Comuna e risipită şi mai avem destule de asfaltat. Nu ştiu câţi bani are la Ministerul Dezvoltării Regionale şi nici ce va face cu ei. Dacă va continua proiectele începute, atunci nu primim nimic fiindcă toate sunt începute la primăriile PSD. În judeţul Bistriţa-Năsăud 92% din bani s-au dus la primării PSD, restul la primării PNL. Ar trebui să se facă un echilibru, dar nu ştiu dacă va reuşi fiind o perioadă aşa de scurtă. Runcu Salvei nu a fost inclusă în cei 8%.

Până la casa părintească a vicepremierului este asfalt?

Anchidim Pavelea: Nu. Tata dânsului stă la deal şi sora în vale. Am făcut proiectul pentru o centură pe vale, l-am depus la minister. Trece centura şi pe lângă casa surorii vicepremierului. Dacă prind finanţare, fac un proiect şi pentru drumuri agricole şi atunci ar ajunge asfaltul şi la casa părintească a domnului Dâncu. Din păcate, am punctaj mic şi nu ştiu dacă reuşesc.

Aţi putea să-i scrieţi o scrisoare. Aţi văzut că domnul preşedinte al CJ i-a scris premierului Cioloş, dumneavoastră îi puteţi scrie vicepremierului.

Anchidim Pavelea: Noi îi trimitem oficial hârtii cuma m procedat şi până acum. Nu dăm telefoane. Eu nu l-am mai întâlnit de când am lansat monografia comunei (8 decembrie 2013-n.r.). Poate a mai fost pe acasă, dar nu a venit la primărie.Tatăl domniei sale e cetăţean de onoare al co0munei, un om foarte serios care, dacă îţi spune că e albă, e albă 100% şi dacă îţi promite că la 3 noaptea vine undeva, la 2.30 ea colo. El, politică nu ar fi putut face, e un om foarte corect. Dacă promite, se ţine de cuvânt. Numai dacă moare nu îl respectă.

Nu vă e teamă că va desfiinţa comuna? Ştiţi că Vasile Dâncu a vorbit despre o reformă administrativă.

Anchidim Pavelea: Ştiu că ar dori să implementeze modelul francez, dar într-un an de zile nu se poate face. Vă garantez lucrul acesta.

Cabinetul Cioloş, în care Vasile Dâncu este vicepremier și ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a primit votul de încredere al Parlamentului în data de 17 noiembrie. La audieri, vicepremierul a spus că doreşte să creeze premisele pentru reforma administraţiei prin perfecţionarea resurselor umane și a menționat că o dezvoltare regională echilibrată a României presupune o comunicare între administraţia centrală şi cea locală şi să conteze vocea celei din urmă, precizând că nu va elimina ce s-a realizat bun în domeniu până acum.

6 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS