Actualitate

Ce dealeri auto din judeţ au fost acceptaţi în Programul Rabla 2016

Reprezentanţii Ford, Hyundai, Volkswagen şi Opel din Bistriţa-Năsăud au semnat contracte de finanţare cu Administraţia Fondului de Mediu pentru ediţia din acest an a „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2016”. Suma destinată finanţării în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional este 145.000 mii lei, din care 115.000 mii lei pentru persoane fizice şi 30.000 mii lei pentru persoane juridice.

Programul „Rabla” se va derula, în 2016, în aceleași condiții ca și în anul anterior, singura modificare fiind apariția secțiunii dedicată autovehiculelor electrice, intitulată „Rabla Plus”.


Cuantumul tichetului valoric va fi tot de 6.500 de lei ca și în anul anterior, în program fiind admise la casare mașinile vechi mai vechi de 8 ani. De asemenea, la fel ca și în 2015, vor exista eco-bonusuri, respectiv de 750 lei la achiziționarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcționare mixt, dar și pentru automobilele hibrid, astfel încât cumpărătorii vor putea intra în posesia a maximum 9.000 de lei.

Pe de altă parte, în cazul programului „Rabla Plus” va exista, pe de o parte, o primă de 5.000 de lei acordată celor care vor să cumpere un automobil nou hibrid, iar pe de altă parte de 20.000 de lei pentru o mașină 100% electrică.

Noutatea este că persoanele care vor să aplice la „Rabla Plus” nu sunt obligate să caseze o mașină veche. Dacă, însă, cei care vor casa o mașină veche au în plan achiziționarea unei mașini electrice, pot intra în posesia unui tichet valoric de 6.000 de euro.

Estimările Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) arată că pentru ediția din acest an a Programului „Rabla” vor fi scoase din uz 20.000 de mașini vechi, mai vechi de opt ani. În cadrul programului „Rabla Plus” va exista și componenta de finanțare a infrastructurii electrice.

Cum se poate cumpăra un autoturism nou prin Programul Rabla

Persoanele care doresc să beneficieze de reducerea oferită de stat, aferentă primelor de casare, trebuie să se prezinte cu autoturismul vechi la un centru autorizat de colectare și casare.  Colectorul eliberează certificatul de distrugere a autovehiculului uzat, precum și tichetul valoric de 1.500 euro.  Proprietarul autovehiculului casat trebuie să obțină copii legalizate ale certificatului de înmatriculare și ale certificatului de distrugere, ce vor fi utilizate ulterior în vederea radierii autoturismului din evidența circulației.

Proprietarul autovehiculului casat (sau deținătorul tichetelor valorice) se poate înscrie apoi la un dealer sau producător autorizat în vederea achiziționării unuia autoturism nou, pe bază unui dosar ce trebuie să conțină următoarele documente: actul de indentitate al proprietarului, în copie și în original, tichetul valoric în original, certificatul de distrugere a autovehiculului uzat, în copie legalizata, certificatul de radiere din evidența circulației a autovehiculului vechi, în original. În cazul contractelor de leasing este necesară și declarația pe proprie răspundere, în formă autentificată de notarul public, prin care proprietarul își exprimă în mod explicit opțiunea de a achiziționa autovehiculul nou la finalul perioadei de leasing. În factura emisă de producător sau dealer se va evidenția prețul autovehiculului nou, precum și diferența de plată aferentă reducerii oferite de stat prin prima de casare.

1 comentariu

  • Este bine venit acest program,dar romanii nu se vor ingramadi sa-si achizitioneze masini noi.Eu as fi optat pentru o masina elecrica,mai ales ca 6000 de euro este o suma frumusica,dar citisem ce conditii trebuiesc indeplinite pentru „Rabla Plus” pe https://www.odat.ro si faptul ca nu avem statii de incarcare in toate orasele,m-a pus putin pe ganduri, un alt motiv ar fi partea electrica sau mecanica…unde ar trebui sa merg daca ceva nu este in regula?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS