Primăria Bistrița pregătește amenajarea unui nou aliniament de arbori pe strada Petre Ispirescu, în apropierea Camerei de Comerț și Industrie, unde au fost îndepărtați unii arbori și curățată zona. Copacii, comandați din Italia, ar urma să ajungă în următoarele două-trei săptămâni, potrivit primarului Gabriel Lazany.
Arțari pitici japonezi, cu frunze roșii,”care arată superb”, potrivit primarului Gabriel Lazany, vor fi plantați pe strada Petre Ispirescu înspre Camera de Comerț și Industrie, în cadrul lucrărilor de regenerare urbană.
Arborii au fost comandați direct din Italia, iar livrarea este estimată în aproximativ două-trei săptămâni. Copacii au fost aleși în funcție de dimensiuni și de stadiul de dezvoltare, astfel încât să se integreze în amenajarea urbană.
”Acolo se creează un aliniament nou de copaci, între Ispirescu și Camera de Comerț”, a declarat Gabriel Lazany într-un podcast la Tele 21 Bistrița.
El a explicat că intervențiile făcute aici, care ”au deschis zona”, au început în urmă cu mai puțin de două luni, într-un spațiu neîngrijit și plin de gunoaie. Prin demolarea unor construcții ilegale, administrația locală a deschis un culoar pietonal care facilitează accesul către zona în care se află sediul Administrației Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud și Camera de Comerț.
Conform primarului, lucrările de amenajare din această zonă vor fi finalizate în aproximativ două săptămâni, dar acest gen de intervenții vor continua în primăvară când pe aliniamentul de pe strada 1 Decembrie, în direcția Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, pe partea dreaptă, prin îndepărtarea gardului viu și reamenajarea spațiilor respective.
Gabriel Lazany a făcut apel la cetățeni să nu mai planteze arbori pe domeniul public fără aprobările necesare. El a explicat că alegerea speciilor trebuie făcută în funcție de spațiul disponibil și de dezvoltarea arborilor la maturitate, pentru a evita eventualele pagube provocate de rădăcini sau de coroanele acestora.
La parcarea nouă care se va crea în zona respectivă lucrările vor începe în primăvara anului viitor.
















Adaugă comentariu