Social

Ce fel de învăţământ vor urma din toamnă copiii din Valea Vinului ca să nu se desfiinţeze şcoala

Copiii din Valea Vinului vor face şcoală de la toamnă fără manuale, dar cu multe experimente şi activităţi artistice, iar atât fetele cât şi băieţii vor tricota pentru ca să-şi dezvolte cât mai bine vederea în spaţiu, necesară îndeosebi matematicii. La  începutul fiecărei zile, vor cânta recita sau dansa, aşa cum fac toţi elevii care urmează alternativa Waldorf.

Conducerea Şcolii Gimnaziale „Florian Porcius” Rodna, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Asociaţia Vasile Voiculescu, a decis că aceasta este soluţia pentru ca preşcolarii din Valea Vinului să nu fie obligaţi să facă naveta la Rodna. Din toamna acestui an, în sat vor funcţiona două clase şi o grădiniţă Waldorf.

„La Valea Vinului există probleme de natalitate, numărul copiilor este în scădere. Din acest an, au scăzut sub nivelul minim pentru a fi aprobate clase de către Inspectoratul Şcolar Judeţean. O variantă de rezolvare este următoarea: Asociaţia Vasile Voiculescu ne va sprijini şi, împreună cu toţi factorii de decizie din localitate, încercăm să închegăm acolo două structuri, una de preşcolar şi alta de primar, aşa încât toţi copiii din Valea Vinului să beneficieze de educaţie. Pedagogia Waldorf este puţin diferită de sistemul clasic din România şi vine, de obicei, în sprijinul copiilor care nu se descurcă foarte bine. De multe ori repetă clasa şi în anumită situaţii chiar abandonează şcoala. Noi am plecat cu această idee întrucât la Valea Vinului există şi probleme sociale, iar legat direct de şcoală, o simt eu pe pielea mea, tot mai mulţi nu mai frecventează şcoala din cauza situaţiei materiale, apoi a educaţiei din familie. Trebuie luate măsuri pentru a nu ajunge pe marginea prăpastiei”, a declarat la Sîngeorz TV, profesorul Iacob Sîngeorzan, directorul Şcolii Gimnaziale „Florian Porcius” Rodna de care aparţine şi Şcoala Primară Valea Vinului.

Pedagogia Waldorf a fost creată la începutul secolului XX de către Rudolf Steiner, la iniţiativa directorului fabricii de ţigarete Waldorf Astoria, Emil Molt. Ea se bazează pe antropologia dezvoltată de Rudolf Steiner în cursurile de introducere ţinute în toamna anului 1919, înainte de începerea primelor clase. În lume, acest sistem educativ are o largă răspândire. Obiectivul fundamental al pedagogiei Waldorf este întărirea, cultivarea şi organizarea celor trei componente fundamentale ale fiinţei umane: voinţa, simţirea şi gândirea, la nivelul fiecărei categorii de vârstă.

Antropologia pedagogiei Waldorf priveşte fiinţa umană ca individ, care cere forme de învăţare specifice ritmului său personal de dezvoltare fizică, sufletească şi spirituală. Acest mod de a privi omul este cuprinse într-o programă şcolară proprie, jalonată pe treptele de dezvoltare ale copiilor, aprobată prin ordin de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.  În România, învăţământul Waldorf este învăţământ de stat, organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în baza Acordului General de Cooperare, încheiat în anul 1996. În Bistriţa-Năsăud, întâlnim această formă de învăţământ la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 6 de pe Aleea Şieului.

1 comentariu

  • ma directorul,lui….psd,tu chiar vrei sa-i izolezi de tot pe copii din valea vinului?DE CE A-TI MAI CERUT UN MICROBUS SCOLAR si n-ul folositi?nu ati gasit pe nimeni sa-l conduca sau il pastrati,pentru cineva ,dupa alegeri

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.