Politică

Ce le-a spus Ponta liderilor PSD din Transilvania, care merg în Capitală la discuţii cu Dragnea

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, şi preşedintele executiv PSD Liviu Dragnea au convocat o videoconferinţă cu liderii social-democraţi din teritoriu pentru a analiza rezultatele din turul I şi a stabili strategia pentru turul II al alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie: ”Nu e nimic câştigat, depinde de dvs”.

Victor Ponta le-a transmis liderilor PSD din teritoriu că trebuie să-i convingă pe toţi cei care au votat cu PSD în primul tur să vină din nou la vot, pentru că nu e nimic câştigat, dar trebuie să-i convingă şi pe cei care au votat cu un alt candidat care nu a intrat în turul II să fie alături de PSD.

”Mulţumesc tuturor celor care m-au votat, dar şi celor care au votat pentru alt candidat. Sunt mult mai optimist şi încrezător nu doar că o să câştigăm, dar şi că o să putem schimba ţara şi putem să oprim cei zece ani. Depinde însă de dumneavoastră, cei care sunteţi echipa mea de campanie, să reuşim să ne atingem acest obiectiv cu o diferenţă care să ne dea legitimitate pentru schimbările pe care vrem să le facem în ţară în perioada imediat următoare. Sunt absolut convins că pe 16 noiembrie putem să pornim pe un drum nou pentru România. Este un rezultat mult mai bun decât ne aşteptam în primul tur, dar în turul al doilea totul porneşte de la egalitate şi trebuie să-i convingem pe toţi cei care ne-au votat în primul tur să vină din nou la vot, pentru că nu e nimic câştigat. Trebuie să-i convingem pe cei care au votat un alt candidat din cei 12 care nu sunt în turul doi să fie alături de noi pentru că noi îi putem reprezenta şi pe alegătorii lor. Din câte ştiu, singurul candidat care nu a intrat în turul doi şi a anunţat foarte clar că-l sprijină pe domnul Iohannis este domnul Szilagyi de la PPMT, cel care vrea să rupă Transilvania şi să o facă separat de România, şi, de fapt, sprijinul lui nici nu l-aş fi vrut, ca să fiu foarte sincer”, le-a spus Ponta liderilor judeţeni PSD.

El a adăugat că rezultatul din turul I obligă PSD să câştige şi turul II. ”Vreau să mulţumesc locuitorilor din judeţele în care am avut rezultate foarte bune, dar vreau să le mulţumesc de fapt tuturor, pentru că vreau să ştiţi că faţă de 25 mai 2014, când am obţinut 2,1 milioane de voturi, alaltăieri am obţinut 3,8 milioane, deci aproape dublu decât în urmă cu cinci luni. Este extraordinar de mult, aproape dublu faţă de ceea ce am obţinut în urmă cu cinci luni, în care am guvernat ţara şi am guvernat-o bine, dar adversarii zic altceva, şi după o lună de campanie în care Traian Băsescu, Klaus Iohannis, Monica Macovei nu au făcut altceva decât să ne insulte, să lanseze calomnii despre noi. În aceste condiţii, un milion de voturi în plus faţă de al doilea candidat este un rezultat bun, care cu siguranţă ne obligă să câştigăm în turul doi cu o diferenţă clară, pentru că, stimaţi colegi, vreau să vă rog să mergem până pe 16 noiembrie să le explicăm tuturor românilor că vreau şi pot să fiu un preşedinte legitim, nu care a câştigat la 12 noaptea cu nişte voturi furate la Paris şi nici care are 0,0… Eu vreau şi putem să fim într-adevăr reprezentaţi de un preşedinte legitim”, a mai spus Ponta.

El a avut un mesaj şi pentru liderii judeţelor care nu au câştigat în turul I, printre care şi Bistriţa-Năsăud. ”În judeţele unde am avut rezultate foarte bune, puteţi să convingeţi oamenii că în turul doi este important să vină la vot, alegătorii noştri, oameni care au putut să simtă direct în viaţa lor ce s-a întâmplat cu Traian Băsescu, cu Blaga, cu Iohannis, cu Predoiu, cu Anastase, când erau ei la putere şi lucrurile bune pe care le-am făcut noi. Deci asta înseamnă că, cei care sunteţi pe primele locuri, că se poate mai mult. Şi domnul Dragnea o să discute cu dvs. să ne mobilizăm mai bine. De asemenea, vreau să dăm un mesaj foarte clar pentru toţi alegătorii şi în judeţele unde nu am fost pe primul loc, şi vorbim de acele judeţe din Transilvania, că proiectul nostru este pentru toată România şi un proiect pentru oameni. Domnul Iohannis se adresează lucrurilor, eu mă adresez oamenilor. Domnul Iohannis este un lucru, eu sunt un om, un român ca toţi cei din Transilvania, Moldova, Oltenia, Bucureşti şi vreau să facem o ţară pentru oameni, nu pentru lucruri”, a spus Ponta.

El a anunţat că de vineri, când începe campania electorală, va face un ”tur al unităţii României”: ”Vreau să vă anunţ că imediat ce reîncepe campania electorală vreau să fiu alături de dumneavoastră într-un tur al unităţii României. O să merg în Moldova, o să merg în Transilvania, o să merg în Banat, în Oltenia, în Dobrogea, în Munteania, bineînţeles, pentru că vreau să vorbim despre români şi despre România, nu despre lucruri şi nu vreau să primim din nou ordine din afara ţării, de la PPE şi de la alţi indivizi care şi-au bătut joc de România şi în 2012 cum să trăim în România. Le mulţumim, dar ştim singuri cum este mai bine pentru România şi ordinele lor şi dispreţul pe care îl au faţă de români este un lucru pe care nu îl vom mai accepta”.

Vicepremierul Liviu Dragnea a precizat că miercuri şi joi va discuta la Bucureşti cu toţi preşedinţii de organizaţii judeţene PSD. ”Nu au fost discuţii interactive. Le-am spus despre faptul că nu putem face o analiză serioasă a rezultatului de la alegeri în acest format, drept pentru care am invitat mâine şi poimâine toate organizaţiile aici, la partid. Mâine, începând cu ora 12.00, vor veni 9-10 judeţe, de la ora 15.00, altă grupă de judeţe. Joi, din nou, două grupe de judeţe. Mâine vin primele zece locuri, după-amiază, următorii. Joi, lotul III şi lotul IV, pentru că nu putem avea discuţii într-un format comun cu un judeţ care a obţinut 60% lângă un judeţ care a obţinut 30%, de exemplu”.

ACTUALIZARE

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa coaliţiei, că a propus pentru a-i urma în funcţia de la Palatul Victoria pe Călin Popescu Tăriceanu. „Am propus şi consider ca fiind cea mai bună soluţie de prim-ministru pe preşedintele Partidului Liberal, domnul Călin Popescu Tăriceanu, care este fondator, alături de colegii săi, ai Uniunii Social Liberale (USL) şi care garantează faptul că principiile care au stat la baza USL, schimbarea regimului Băsescu, echilibrul social, dezvoltarea economică, vor fi continuate şi în 2015 şi 2016”, a spus Ponta. că nu exclude, ca variante de premier tehnocrat, pe viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, dacă vor fi probleme de ordin economic sau fiscal, sau pe George Maior, directorul SRI, dacă vor fi probleme de securitate.

El a adăugat că fostul şef al SIE Teodor Meleşcanu, fost candidat la Preşedinţie, va fi în echipa sa de la Cotroceni, consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională.

Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleşcanu şi Corneliu Vadim Tudor şi-au anunţat susţinerea pentru Victor Ponta în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Foto: arhivă

21 comentarii

  • Se impune obligatoriu o schimbare in Romania,altfel riscam sa ramanem izolati in Europa.Nu mai putem sa votam la nesfarsit comunismul,ci sa votam drumul spre occidentalizarea Romaniei.

  • Ponta cum deschide gura nu stie sa fie altfel decat badaran. Intr-o videoconferinta cu liderii de partid din teritoriu, Ponta a afirmat ca liderul ACL Klaus Iohannis este “un lucru” si “se adreseaza lucrurilor” in timp ce el este roman si se adreseaza romanilor. Intr-o fraza scurta a reusit o insiruire de mizerii fara acoperire. Daca dupa mintea lui Ponta Iohannis e un lucru, atunci el este „o amoeba”. O spune nimeni altul decat Andrei Plesu după întînirea de la Cotroceni a premierului (însoţit de ministrul său de finanţe) cu preşedintele ţării: „Nu te poţi supăra – să zicem – pe o amoebă. Or, în cazul de faţă, avem de a face cu un personaj fără portret recognoscibil: nu evoluează prin opţiuni raţionale, ci prin tropisme de conjunctură.
    Cînd inapt şi ţîfnos ca un repetent obraznic, cînd pompos ca un pionier distribuit, la sfîrşit de an, în rolul lui Mihai Viteazul, cînd drăgălaş ca o cadînă, cînd burzuluit ca un miliţian proaspăt crescut în grad, cînd glumeţ ca un băieţel din grupa mare, cînd solemn ca un lider planetar, Victor Ponta reuşeşte o stranie performanţă de minus-existenţă, un apogeu al lui „fără“: fără experienţă, fără prestigiu, fără competenţe specifice, fără prea multă minte, fără prea mult caracter, fără haz, fără simţul răspunderii, fără conştiinţa nenumăraţilor „fără“, care îl caracterizează.”

  • Asociati PSD cu comunismul, in conditiile in care Iohannis a sustinut toate pozitiile politice si economice maifestate de Traina Basescu:

    A criticat initiativa Guvernului de a reduce taxa CAS
    Sustine politica de austeritate,
    Este sustinut de PDL, care a taiat pensii si salarii

  • Nivelul alegatorilor PNL este reflectat de felul in care se adreseaza celor care au un alt crez politic. Folosind cuvinte minunate precum „gunoiae”, „”borac”” demonstrati cat sunteti de disperati, si de lipsiti de educatie…
    Voi vreti o Romanie a Lipsei de educatie, nu a lucrului bine facut!

  • Romania voteaza Victor Ponta! CU sau fara sustinerea judetului PSD va invinge, alegandu-si un presedinte pregatit sa conduca tara asta, nu un mormoloc.

  • Proasta organizare a procesului electoral in strainatate a fost premeditata. Pe Ponta l-a luat gura pe dinainte: „vreau şi pot să fiu un preşedinte legitim, nu care a câştigat la 12 noaptea cu nişte voturi furate la Paris”. Hotul striga hotii! O forma de frauda electorala este si impiedicarea cetatenilor de a-si putea exercita dreptul de vot. Dupa cum se stie, Duminică, românii din străinătate s-au văzut nevoiţi să aştepte ore întregi la secţiile de votare pentru a-şi exercita dreptul la vot. De asemenea, în complexul studenţesc Regie, cu câteva minute înainte de închiderea urnelor, zeci de studenţi aşteptau să voteze. Cu toate ca organizarea procesului electoral cade in sarcina guvernului, iar din cauza proastei organizari, multi nu au reusit sa voteze, nimeni nu isi asuma aceasta responsabilitatea, in ciuda protestatarilor care au cerut demisia ministrului de externe si a celui pentru romanii de pretutindeni.

    • Victor Ponta a sustinut duminica seara ca alegerile au fost organizate foarte bine in diaspora: „A fost exact acelasi numar de sectii de vot ca si in 2009. Spre deosebire de 2009, de data asta nu se mai fraudeaza votul. In 2009 s-a furat in diaspora, acuma vedeti, la Paris daca nu se fraudeaza se face coada”. E clar ca-i vorba de o acriune premeditata ca romanii dinafara, care nu-l sustin pe Ponta, sa nu poata vota.
      Vezi si: http://www.gandul.info/…/stimati-oficiali-de-la-bucuresti-noi-cei-care-fraudam- votul-la-paris-va-transmitem-urmatoarele-13487004‎/

    • Victor Ponta e bolnav. Boala se numeşte ˝mitomanie˝:
      Mitoman.
      MITOMANÍE s. f. Boală mintală caracterizată prin nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.

  • Ce le-a spus Ponta liderilor PSD din Transilvania: „Nu vreau să mai primim ordine din afara ţării, noi ştim mai bine în România”, a strigat azi Mândrul Român, intrat în faza terminală a delirului naţionalist.

  • Și ce a făcut Predoiu rău în țara asta, mincinosule? Dar Mazăre circarul, șeful baronilor Dragnea, Hrebe hoțul padurilor, pușcăriașii Nastase, Bunea Stancu, Nicolescu, Mischie, Voiculescu turnatorul, Catalin Voicu șeful mafiei și foarte mulți alții ce au făcut? Dar tata socru miliardarul ce a facut? Dar Daciana care de sase ani încasează miliardul pe lună, ce a facut? Dar tu mincinosule plagiator ce ai facut? Transilvania nu te-a votat pentru ca ești mincinos, plagiator, pomanagiu miliardar și  protectorul baronilor corupți.

    • E clar ca PSD este un partid nereformat condus de grupuri mafioto-comunistoide cunoscute sub numele de baroniada. Chiar si initialele PSD (Ponta-Sarbu-Daciana) indica un clan de familie la varful partidului, dupa model nord-corean.

  • Iohannis = Basescu = taieri de salarii si pensii, concedieri colective, taxe si impozite marite, averi mai mari pentru Udrea si Blaga. Iohannis = nazism, trafic cu minori, afaceri murdare. Iohannis = Oltean (primul care a votat taierea salariilor) + Dolha (oportunist).

  • Vai de capul sustinatorilor PNL ! Cred ca daca ne va conduce un neamt, care nu stie nici sa duca o idee la capat, vom ajunge departe numai pentru ca e neamt! Asta e criteriul lor? Bravo! Felicitari!

  • Iata cateva argumente pentru care Ponta nu trebuie sa ajunga presedintele Romaniei: În domeniul profesional, premierul este considerat un procuror mediocru fără a avea în mapa sa profesională vreun caz mare investigat.
    Apoi de ce ar fi bun de presedinte un “un fripturist” precum Ponta care s-a băgat în SIE ca să meargă la nişte seminarii pe afară. Foştii săi colegi din Parchete îşi amintesc că Ponta era un abonat al conferinţelor şi plecărilor în străinătate fapt pentru care ar fi primit, de la colegi, porecla de Ambasadorul. Ponta si-a trecut in CV-ul personal aceste conferinte ca fiind masterate ale unor universitati de prestigiu, ceea ce ceea ce reprezinta un fals intelectual, ca si doctoratul obtinut prin plagiat.
    Nu in ultimul rand superficialitatea “premierului meteo” (nu a stiut ce inseama MTO la intalnirea de la Cotroceni pe tema reducerii CAS).
    Si in sfarsit, limbajul badaranesc si mistocareala ieftina (vezi episodul “Fa Doina” din barca trasa de jandarmi la inundatii).
    Cea mai buna concluzie care se potriveste perfect lui Ponta, este trasa de personajul LACHE, in sceneta “Amici” a lui Caragiale: ” Uite, vezi! asta e cusurul lui – e magar!… si violent!… si n-are maniera!”

  • Tic,pleacă în Republica Teleorman și lasă-ne, plecați toți împreună cu raducu ospătarul.noi aici vom rămâne mereu anti-psd și nu vom mai accepta ca asistații sociali ai lui dragnea sa ne dicteze la noi acasă.lăsați Ardealul ardelenilor!!!

  • Sper ca sunteti constienti…daca Iese Iohannis presedinte, e aceasi chestia ca si pana acuma…..mai exact..la fel ca in cei 8 ani care au trecut! O romanie PROASTA …cum zice si Iohannis!!

  • Imi vine greu sa cred ca Iohanis are intentii bune pentru Romania.Poate vrea 7 case in fiecare judet si o sa le spuna profesorilor dupa ce le taie salariile :”” GHINION””. Un om sustinut de Basescu nu poate decat sa-i impartaseasca ideile, politici de austeritate, taieri de salarii si limbaj de lemn. Imi pare rau ca vor suferi si cei care au cap sa analizeze dedesupturile si sa vada adevarata fata a neamtului care nu aparticipat niciodata in calitate de primar la ziua romaniei, ca doar nu e treaba lui.Mult ne putem injosi ca natie si popop.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS