Politică

Ce le-a transmis președintele CJ liberalilor care nu sunt de acord cu reducerea posturilor la Bibliotecă

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, le-a transmis un mesaj liberalilor care au intervenit în ședința de luni a CJ și au cerut să nu fie reduse posturi de bibliotecari de la Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” întrucât ar urma să fie afectată activitatea de bază a instituței.

Consilierii Florin Moldovan, Viorica Calo și Octavian Ganea, toți de la PNL, au exprimat poziții în acest sens motivând că nu sunt de acord cu propunerea managerului Ioan Pintea de reducere a numărului de bibliotecari.

”Proiectul mă sperie fiindcă e vorba despre despre reducerea unor posturi de bibliotecari la Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud. Noi eficientizăm o instituție prin reducerea de posturi care, până la urmă, fac obiectul de activitate al acelei instituții. Nu pot să înțeleg”, a spus Florin Moldovan.

În replică, președintele CJ a spus: ”În primul rând, nu încercați să prezențați apocaliptic o situație în condițiile în care din 24 de posturi de bibliotecari se reduc trei (informație transmisă după ce l-a întrebat pe managerul Bibliotecii, prezent la ședință, câte posturi de bibliotecar se reduc, iar acesta i-a transmis cifra menționată -n.r.). Nu se închide biblioteca, serviciile publice către cetățeni vor fi la același nivel. Dacă aveți curiozitatea între două populisme să vedeți cât costă un împrumut de carte la bibliotecă, dacă ați citi niște clasici în viață, pe domnul Cîțu, pe domnul Nazare, care ne spun că avem probleme foarte mari cu cheltuielile publice, poate ați fi mai puțin ipocrit, sau dacă ați citi din colegii dumneavoastră care din noiembrie anul trecut solicită, cred eu cu bună credință, restructurarea cheltuielilor publice după doi ani de pandemie. Nu mă surprinde deloc ipocrizia dumneavoastră, am început să mă obișnuiesc, dar pentru cetățeni aș vrea să spun că nu se pune în niciun fel în pericol funcționarea bibliotecii, nici programele culturale derulate de CJ. Colegii mei din instituțiile de cultură, coordonați de cei trei manageri, vor încerca, din 1 iunie, odată cu măsurile de relaxare decise de Guvern, să reînvie activitatea culturală care, din păcate, s-a desfășurat în condiții vitrege în ultimul an și jumătate. Nu e în pusă în pericol activitatea niciunei instituții culturale. Regret că trebuie să luăm și astfel de decizii, dar obligativitatea noastră este de a asigura funcționalitatea acestor instituții în funcție de bugetul pe care l-am primit, buget care s-a diminuat în fiecare an după 2019.

Consilierul Viorica Calo a intervenit în apărarea colegului ei Florin Moldovan și a precizat că, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” (poziție din care și-ar fi anunțat verbal demisia, dar nu și-a mai scris-o ), îi cere managerului Ioan Pintea să renunțe la un salariu ca să nu plece mai repede în pensie bibliotecari care ar urma să se pensioneze doar în toamnă.

”Vă felicit că ați renunțat la demisie pentru că eu cred că prezența dumneavoastră în CA al Bibliotecii este un plus. În legătură cu ați spus, eu vă fac altă propunere, ca împreună cu domnul Florin Moldovan să vă duceți la Guvern să ne suplimenteze fondurile. Eu vă asigur că vom reveni asupra măsurilor dacă acest Guvern pe care îl reprezentați va suplimenta fondurile și nu va tăia din ele. Nouă ani de zile, până să vină actualul Guvern, nu am fost pus în situația să restructurăm cheltuielile publice. Din noiembrie până în luna mai, consilierii liberali au avut nenumărate intervenții și au cerut restructurarea cheltuielilor publice. Acum nu mai sunteți de acord cu asta. Hotărâți-vă!”, a spus Radu Moldovan.

Și consilierul Octavian Ganea a intervenit să ceară ca reducerile de posturi să se facă de la alte compartimente, cum ar fi cel financiar-contabil care ar fi supradimensionat în opinia lui și să nu se renunțe la bibliotecari.

”Nu este atribuția președintelui CJ să spună de unde să se facă reduceri de posturi. Soluția este una singură, dragi colegi de la guvernare: faceți rost de resurse ca să nu fie nevoie de astfel de măsuri”, a spus președintele CJ.

Cu 25 de voturi ”pentru”, 4 ”împotrivă” și o abținere, noul stat de funcții al Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” a fost aprobat. Instituția va avea un număr de 20 posturi, cu 26% mai mic decât cel existent, din care 2 posturi de conducere și 18 posturi de execuție. Nnoua organigramă intră în vigoare vigoare în data de 7 iunie 2021.

UPDATE: Surse din instituție au precizat însă pentru Timp Online că informațiile din ședința CJ sunt incorecte: ”La Biblioteca Județeană Bistrița Năsăud au fost până azi 24 de angajați cu manager cu tot. Bibliotecari am fost 15 dintre care o colegă s-a pensionat anticipat din cauza situației actuale de reducere a posturilor de bibliotecar. Situația corectă : Din 16 posturi de bibliotecari s-au redus 3”.

În legătură cu acest aspect, profesorul Tiberius Cămăraș a transmis următorul punct de vedere: ”Sunt realmente stupefiat de anunțul privind reducerea de posturi de la Biblioteca Județeană. Cred că nu trebuie să amintesc importanța și valoarea acestor oameni care pun în mâna copiilor cartea, îi îndrumă în arta cititului și le oferă o alternativă la dificila lume online de astăzi. Profund dezamăgit și vă rog să mă menționați în orice articol legat de această problemă. La fel ca mine sunt zeci de colegi și sute de cititori care au crescut cu această instituție de-a lungul anilor! CJ și reprezentanții Guvernului în teritoriu trebuie să găsească o soluție alternativă”.

https://www.facebook.com/100044602022030/videos/142514904605627

41 comentarii

  • Politica a ajuns o ospătărie mai ales pentru acei care pot lua cate ceva din mai multe ciolane,
    altfel în politica asta au ajuns să se mănânce între ei, dar nu se înghit!

  • Nu sunt bani pentru bibliotecari, dar bani pentru handbal, care e moftul personal al președintelui, nu se pune problema să nu fie! Adică dăm afară oameni din județ, intelectuali, dar plătim cu sume colosale antrenori din naiba-n-praznic pentru că lui Radu Moldovan îi place adrenalina din tribune!

    • inteleg acest principiu: un handbalist poate presta munca de bibliotecar pe cand invers ….mai ales pivot, nu prea cred!
      deciza e corecta!

  • Șoarecii restaurantelor sunt mai grași ca și cei ai bibliotecilor ce rod doar cărți.
    Am citit acum o veste în România oribilă care m-a bulversat, cazul copiiilor decedați la Ungra din cauza folosirii unui insecticid.
    3 copilași nevinovați, doar că s-au născut într-o societate care abandonează săracii la marginea mizerei sărăciei extreme, ignoranței.
    De aceea e nevoie de biblioteci și bibliotecari, de învățători competenți și nu de biblioteci umplute cu cărți goale de cunoștințe sau de pseudocunoaștere îndoielnică, de cetățeni de onoare falși.
    E o dramă națională a Educației.
    Când părinții, cetățeni ai une societăți, nu au cunoștințele minimale într-un sistem public de educație să citească , să se utilizeze despre utilizarea unui produs..nu e mai nimic de spus, e un analfabetism elementar la nivel de unoaștere, care produce drame și victime.
    Oribil, aberant, oripilant e măsura decăderii societății..
    Oribil.

  • Da, dl Raul Gălan, cum faceți echipă cu dl Moldovan la PSD?
    Are o înclinație specială pentru cântărețe, dansatoare , sportive calitățile sportive,.cei care se ocupă cu cultivarea minții par a fi cap de listă pe dispensabilitate.
    Nu că dl Turc , prin acțiuni pare a fi mai breaz, măsura promovării ca și cetățean de onoare a unei persoane care nu s-a prea afirmat cu nimic în slujba societății( activitate socială cam absentă vs activitate politică prezențe nenumărate la sindrofii etc)

  • La ce ne trebuie atâtea biblioteci dacă noi n-am citit nimic pe când trebuia.
    E drept că a venit și nota de plată pentru asta, dar prea târziu.
    De ce nu-l reduceți pe preotul director sau directorul preot , că tot cumulează două funcții ?
    Sau este la mijloc vreo înțelegere cu ”ăl mai înalt”, care dă diplome ?

    • La Muncă, sunt destui care taie frunze la câini, haideți să vedeți ce bine e la privat, dacă muncești ai, dacă nu îi bai.

    • Treceți și pe la Biblioteca Academiei din Năsăud, veșnic cu porțile închise, faceți niște investigații să vă convingeți personal.

    • Incredibil!!! Atât poate administrația județului Bistrița, să reducă activitatea instituțiilor de cultură? Prin reducerea unor salarii amărâte pot redresa bugetul județului? Sectorul cultural este, din nou, cel sacrificat?! Asta spune multe despre educația, cultura și viziunea decidentilor… sau, mai degrabă, despre lipsa acestor valori…
      Jalnic!!!
      Bine că îi salvează pe cei din aparatul tesa, sacrificandu-i pe bibliotecari, specialiștii care dau viață instituției cărții! Inadmisibilă și ilegală această decizie!
      Revoltător!!! Și greu de înțeles atitudinea managerului. Fraternizez cu colegii mei bibliotecari bistrițeni!
      Reacții de la Ministerul Culturii???

    • biblioteca din nasaud funtioneaza online….faci comanda si ti vine linkul pentru o parte si ceilalti, de celalata parte…urmaresc cardul!

  • Întotdeauna personalul Bibliotecii Județene fost deschis la dialogul cu cititorii, amabil și binevoitor. Au fost organizate nenumărate acțiuni și proiecte comune cu școlile din oraș, a existat permanent o deschidere și îndrumare eficientă pentru cei care au călcat pragul acestei instituții . Fiecare dintre cei care i-am călcat pragul a descoperit o lume, minunată, cea a cărtilor! Sunt convins că stimații consilieri județeni, printre care există persoane pe care le stimez și cu care am colaborat de-a lungul anilor, se vor pune la masă și vor găsi soluții alternative la reducerile de posturi. Da, sunt vinovați și cei de sus și cei de la județ și pandemia. Soluția nu este, însă, aplicarea acestor lovituri unei instituții care are rolul de a îndruma și lumina, unor persoane care au fost lovite nu numai acum, ci și înainte de pandemie, prin reduceri de salarii, tichete de vacanță, etc. Mă aștept ca intelectualii acestui oraș să pună presiune pe CJ, așa cum au făcut-o în privința altor probleme, gen Cinema 23 August. Dăruiește o carte unui copil și el va descoperi singur lumea. Oferă-i doar opțiunea online și lumea lui va fi redusă la manipulare, influenceri și persoane fără cultură! Solidar cu personalul Bibliotecii Județene! Respect!

  • Cred ca sunt foarte bine platiti acești bibliotecari dacă au nevoie și de un contabil și de un economist sa le gestioneze veniturile!
    Dacă se reduce bugetul, nu era logic sa se reducă de la contabilitate? Sau acolo in departament sunt doi care fac cât unul!?

    • Probabil contabilizeaza și fondurile bisericii vecine! Ca de curățat copacii in grădina bisericii tot biblioteca se ocupa.

  • sa fim seriosi,poate n am inteles eu bine,24 de bibliotecari?nu s cam multi?4 nu ajung?eu zic ca si doi ca doar nu e biblioteca universitara,cati tembeli din orasul asta mai merg la biblioteca?aveti habar ce salariu are o contabila de acolo?

    • Surse din instituție au precizat însă pentru Timp Online că informațiile din ședința CJ sunt incorecte: ”La Biblioteca Județeană Bistrița Năsăud au fost până azi 24 de angajați cu manager cu tot. Bibliotecari am fost 15 dintre care o colegă s-a pensionat anticipat din cauza situației actuale de reducere a posturilor de bibliotecar. Situația corectă : Din 16 posturi de bibliotecari s-au redus 3”.

    • Doar aici sunt 15 sau la toate bibliotecile din subordine?
      Dacă doar în Bistrița sunt atât de mulți, atunci mă mir de ce nu asigură 3 schimburi, să fie biblioteca non stop.

    • Cred că pseudonimul” betegilor” spune tot! Da domnul sau doamna mea, suntem betegi pentru că nu citim. Pentru că nu ne informăm cu adevărat. Ne plângem că nu avem copii educați , că au lipsă de respect față de valorile civice, ale comunității sau ale naturii! Oare nu lipsa cititului și a înrădăcinării acestor valori în mintea lor prin citit i-au adus aici? Da, e și vina noastră, a profesorilor, la fel cum este vina părinților. Dar oare lipsa unei culturi formate prin arta cititului nu este și ea parte a degradării morale, intelectuale, civice la care am ajuns? Lăsa-ți tinerii să citească, să participe la acțiuni și proiecte organizate la bibliotecă, să socializeze ! Poate e un drum. Nu îi puneți semnul de drum înfundat!

    • Pestele de la cap se impute… asa e si cu betesugul asta.
      Directorul bibliotecii a fost pus politic si tot politic a ramas si la biserica de langa.
      Si asa cum Tarmure si-a facut afacerile culturale la sinagoga, asa si si directorul preot .
      Si ar fi multe de spus despre promovari , cine, pe cine, de ce, cum, despre serviciu contra serviciu dar ma opresc.
      Apoi adultii care au citit vor mai citi, iar lectura copiilor depinde de parinti si de scoala, si desigur mai ales de dorinta lor.

  • Pentru că, domnule alandala , există compartimente: adulți, copii, sală de lectură, arhive, fond vechi de carte, clubul care organizează evenimente etc. Biblioteca trebuie vizitată și apoi judecată!

  • ”Nu se închide biblioteca, funcționează normal. Nu se pune în pericol în niciun fel funcționarea bibliotecii. Nu se pun în pericol absolut deloc programele culturale ale Consiliului Județean”
    – Domnul Președinte e din nou în eroare…. ca și cu numărul de bibliotecari angajați în instituția din subordine. Când o fi trecut ultima dată pe acolo?!
    Ba da, e afectată activitatea Bibliotecii, angajații muncesc deja 4 zile din 5, o zi liberă (deci salariul e diminuat și așa va rămâne, cel puțin anul acesta) iar deservirea cititorilor defectuoasă fiind un singur bibliotecar la împrumut, la înscrieri, la preluat cărți noi. Mai fac și bibliografii la cerere și cît de repede se poate, chiar pe loc. Când și cum să mai facă și activități culturale cu conținut real?! Doar aceleași lansări de carte și întâlniri cu clase de elevi…. cu același public…care parcă are abonament exclusivist.
    Biblioteca e a comunității, trebuiesc programe, servicii și activități variate și adaptate tuturor categoriilor de utilizatori…. e un loc în care trebuie să găsești îndrumare și soluții în demersul individual de instruire și formare, e un centru de documentare și informare nu un muzeu și nici un depozit de materiale ce nu-și mai găsesc locul în biblioteci personale.

  • Domnule Preşedinte,mie mi s-a părut ,sau nu mi s-a părut,e adevărat,dumneavoastra sunteţi IPOCRITUL!!!!!!!!!

  • Trist, mereu auzim doar de reduceri din instituţii de cultură!
    Incompetenţa celor care conduc distruge esenţa neamului!
    Poporul doarme, politicienii oare nu sunt prea mulţi? Cu un singur venit al lor, precum şi cu toate facilităţile de care profită (culmea, tot din bani publici!), ar putea fi plătiţi mulţi bibliotecari, care să educe copii, tineri, adulţi… viitorul nu arată prea luminos!
    Neamule, ce aştepţi? De ce ţii în spinare atâţia incompetenţi, care, neavând idei pentru dezvoltare, reduc, închid, distrug!
    Ne vor cere copiii şi nepoţii socoteală!
    Halal manager de instituţie judeţeană! De ce a acceptat asemenea nedreptate? De aici pleacă răul… şefi cărora nu le pasă decât de propriul scaun, se pleacă în faţa politrucilor, nepăsându-le de urmări!
    Chemaţi comunitatea să se exprime, dragi bibliotecari, întrebaţi-i pe ei de câţi politicieni mai au nevoie, în detrimentul instituţiilor de cultură, care şi aşa au cele mai mici venituri şi bugete!

  • Eu zic sa desfiinteze dracului bibliotecile si muzeele si sa umple judetul de echipe de handbal. Cartile sunt bune numai pentru septic, se stie.

  • Ceeea ce nu pare nimeni să observe: S-A DUBLAT NUMĂRUL DE SUBPREFECȚI!!!
    Prin urmare trebuie să se reducă de undeva…

  • Cum s-or simți bistrițenii bibliotecari dați afară și artiștii populari din judetul nostru cărora li s-au tăiat salariile la jumătate când mercenarele handbaliste au încasat anul acesta salarii de mii de euro dar și-au bătut joc de obiectiv ? In Republica Moldova nu mai investiți bani ? Poate faceți și acolo un club de hochei pentru frații moldoveni.

  • Trebuie să ne obișnuim că, în capitalism banul este „Rege”. Încetul, cu încetul, activitățile neproductive și neprofitabile se reduc. Prea multe biblioteci și prea puțin cititori. Internetul a preluat cele mai multe activități de culturalizare. În rest, avem ce am votat. Nu numai 25% prezență. Veți la vot.Până atunci mucles!

    • Cred că nu ai calcat în viața ta într-o bibliotecă sau un muzeu. Cultura nu e profitabila nicăieri în lume. Nici școlile nu sunt profitabile. Nici jandarmeria nu e, nici spitalele din sistemul de stat.

  • Oameni buni, biblioteca este a noastra, a bistrițenilor. Noi o facem productiva!
    Platim taxe ca ea sa existe, trebuie sa profitam de serviciile ei. Noi și copiii noștri.
    Tot adevărat este ca politicile duse acolo nu o fac suficient de vizibila, iar activitățile mult prea tradiționale. Viziunea managementului învechita!
    Însă, reducerea programului este o mare greseala. Personalul, și așa pus in planul doi de un manager lacom de imagine, acum va fi și mai demotivat.
    Biblioteca Bistrita este pe cale de dispariție dacă nu intervine in comunitate cu servicii inovatoare. Dar pentru asta este nevoie de o alta viziune, mai proaspăta. De care nu da dovada managerul-preot titular cu norma întreaga la biserica!

  • Sa o spunem pe aia dreapta: se intampla activitati la biblioteca pt ca aduce directorul proiecte si pt ca exista parteneriate. Ganditi-va cum a fost biblioteca inainte de Pintea si cum e acum,indiferent omul cui e. In rest, bate vantul prin biblioteca, asa ca haideti sa nu dramatizam chiar asa mult. Sunt putini cei din biblioteca implicati si cititi. Poate asta e momentul sa iasa in fata cei ce doresc sa traga la caruta culturii. Ca sunt multi „ca intr-o familie” la propriu, asta e altceva. Sa ne spuna fiecare ce activitati concrete desfasoara si asa vom vedea cat si cum se munceste, dincolo de pauzele de cafea.

    • Stimata Stefana, aia dreapta n-o sti numai Dumnezeu.
      Si înainte de Pintea a fost Oliv, o persoana oricum mult mai competenta decat preotul care trebuia sa ramana omul lui Dumnezeu si nu să hălăduie pe cararile politicii.
      Pe vremea lui Oliv biblioteca era în altă clădire care a fost revendicata de vechiul proprietar, se zice.
      Pintea a primit bani cu nemiluita de la partidul
      care a l-a pus abuziv la conducerea bibliotecii.Asa a construit o cladire noua pentru biblioteca.Mare merit n-are.
      Şi tot abuziv preotul director in proiectele sale are invitati doar pe cei care ii intorc serviciul. Si na, pe bani publici poate orice.
      Isi promoveaza doar amicii. Restul e praf in ochi.

    • Doamna Stefania, activitati se pot face cu sutele pe banii institutiei. Oare la ce va referiti cand vorbiti de proiecte? Ar trebui sa discutati eventual cu dl. Tarmure si cu dl. Gavrilas sa vedeti mai exact ce presupun. Doar dansii au facut proiecte efectiv. Pe de-alta parte un manager care se respecta ar trebui sa ii implice pe oamenii din subordinea sa in activitati, nu sa le organizeze doar de unul singur. Asa poate face oricine… Acesta nu este management, ci cultul imaginii pe toate planurile, mai ales pe facebook. Un adevarat manager ii motiveaza pe oameni, ii stimuleaza sa lucreze mai bine. In calitate de preot, cu atat mai mult, ar trebui sa fie si mai atent cu oamenii. Si daca sunt vremuri grele sa fie solidar cu angajati si sa sufere impreuna cu ei din toate punctele de vedere, atat uman, cat si material. Asa ar fi corect. Pana una alta, angajatii lucreaza patru zile din cinci si cu toate acestea institutia e deschisa zi de pentru public.

  • Ii analizam pe cei angajati la biblioteza, dar o analiza a altor angajati ai CJ Bistrita Nasaud , pe cand ?

    Poate ne spune d-nul Moldovan cate mii de EURO/ luna , va primi viitorul antrenor al echipei de handbal ?
    Oare cati bibliotecari am putea plati ?
    Facem de o echipa de hanbal?

  • Ia mai lăsați smiorcăielile , trâmbițând lozinci ce sună bine.
    Statistic s-a dovedit că cererea de carte a scăzut cu peste 50%, inclusiv din librării.
    Da, se citește mai puțin și ăsta-i viitorul bibliotecilor publice fizice.
    Ca și în fabrici, ne înlocuiesc roboții.
    Ia puneți-o pe virtual și vor avea acces ,de acasă, toți doritorii.
    Că doar nu faceți voi pe nimeni doritor, dacă nu e.
    Să nu se schimbe nimic, primesc, să rămână toți a-i noștri, mândri ca brazii !

    • Presimt ca inutil, dar la urma urmei e un gest educativ si nu ma pot abtine, chiar daca n-ai sa intelegi. Valoarea unei biblioteci nu e data doar de informatia cuprinsa intre coperte, ci si de valoarea bibliofilica a cotelor de biblioteca. Biblioteca Judeteana BN e una dintre cele mai bogate din Ro, din punct de vedere patrimonial. Sa dai afara trei bibliotecari din cinspe e masacru cultural. Numai cineva care n-a intrat intr-o biblioteca in viata lui, altfel decat sa-si faca poze taind panglici, poate proceda la un asemenea gest. Pe care il numesc abject si antinational.

    • Poate ar trebui sa calcati putin pragul bibliotecii daca aveti vreo nedumerire si sa cereti statisticile dansilor chiar de la bibliotecari. Ei sunt in prima linie si stiu mai bine cati cititori le calca pragul. Pe de-alta parte ati face mai bine sa puneti mana pe o carte si sa cititi. Sa fiti dvs. un exemplu pentru cei din jur. In felul in care puneti problema rezulta ca sunteti un contraexemplu pentru tanara generatie…

    • Doamna Elena, a scazut vanzare de carte in librarii fiindca e scumpa cartea. Statul ar trebui sa incurajeze vanzarea si editarea de carte pentru a avea o natiune cultivata. In aceste conditii lumea chiar se indreapta spre biblioteca, mai ales elevii si studentii. In ceea ce priveste statisticile adresati-va specialistilor din domeniu si o sa ramaneti uimita ca nu e chiar asa cum credeti.

  • Să joci Biblioteca Județeană la alba-neagra și să te lauzi mai apoi cu “colegii mei din instituțiile de cultură”, asta înseamnă să te numești Radu Moldovan.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS