Actualitate

Ce organizație îl propune pe Radu Moldovan președinte al PSD la nivel național

Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, considerat una dintre ”personalităţile cu o reputaţie nealterată şi cu o foarte bună capacitate de organizare incontestabilă”, se află printre preferații PSD Arad pentru a deveni președintele PSD la nivel național.

Potrivit presei locale, liderii PSD Arad au adoptat în conferinţa de alegeri de vineri, 7 februarie, o rezoluţie în care susţin că viitorul preşedinte al partidului ar trebui să fie din vestul ţării.


Cei propuşi sunt în ordine: Sorin Grindeanu – fost premier şi fost preşedinte PSD Timiş, Vasile Dâncu – fost vicepremier, şi Radu Moldovan – preşedinte PSD Bistriţa-Năsăud.

„Pentru că ne dorim o mai bună reprezentare a zonei de Vest a ţării şi din dorinţa de a oferi partidului viitorul pe care îl merită şi pe care ni-l dorim cu toţii, noi, delegaţii şi invitaţii la Conferinţa Extraordinară Judeţeană a PSD Arad susţinem candidatura unui lider marcant din zona de Vest a ţării pentru funcţia de Preşedinte al Partidului Social Democrat, în următoarea ordine de preferinţă: domnul Sorin Grindeanu, domnul Vasile Dâncu şi domnul Radu-Emil Moldovan, personalităţi cu o reputaţie nealterată şi cu o foarte bună capacitate de organizare incontestabilă”, se arată în rezoluţia adoptată de PSD Arad.

PSD Arad susține că o conducere a partidului care nu e aleasă legitim și democratic înseamnă incoerență și o „vulnerabilitate crescândă”.

Legat de o candidatură la Congresul PSD pentru o funcție de conducere, Radu Moldovan a spus: ”N-am luat nicio decizie, dar niciodată n-am fugit de răspundere. Dacă va fi nevoie de prezența mea și la nivelul central al PSD sunt pregătit și dispus să fac acest pas. Opt ani de zile am abandonat politica dedicându-mă în totalitate dezvoltării județului, lucru care s-a întâmplat, proiectele sunt puse pe făgaș și timpul mi-ar permite să fac și un astfel de lucru. Deocamdată n-am nimic concret, dar nu exclud absolut nimic. Pentru președinția partidului avem identificați și candidați din Transilvania”.

8 comentarii

  • „În 1945, în politica românească s-a produs un accident nuclear ca acela de la Cernobîl și, cum știți, urmările unui astfel de accident nu dispar vreme de ani și ani, zeci, mii de ani. Radiația persistă, remanentă, are niveluri foarte înalte în zona de excluziune, acolo, aproape de miez. Ei, la Cernobîl, dacă intri în zona respectivă, ori mori, ori te transformi într-un mutant monstruos. Același lucru înseamnă PSD. Când ajunge o ființă umană în zona de radiație a PSD-ului – care poate să fie chiar și în afara PSD-ului, în apropierea lui, chiar în partid vezi aliații de decenii ai PSD-ului, că a tot avut tovarăși de drum, cum are și astăzi – deci când ajungi în zona de radiație a PSD-ului, vei fi cu siguranță transformat. Acolo e un cofraj radioactiv, care te transformă într-un mutant. Toți cei pe care îi vedeți acolo fac parte din aceeași specie mutantă”, spune CTP

    • Mai greseste si CTP -uneori chiar pare “mutant”
      Totusi a propune pe Radu presedintele PSD pare o inconstientă.Este o pălărie prea mare pentru dânsul. Poate găsiti unul care a citit câte ceva făcând carte in tinerețe.Dacă PSD si PNL lasă ambițiile egoiste aleg oameni vredinci in conducerea lor și apoi a țârii in zece ani inflorim ca nație . Daca vir continua cu această ură inverșunata și dorință meschină de a se distruge unul pe celălat binele intârzie . Dragi PSD si PNL nu vi milă de țara asta care va făcut domni?

    • tu esti m
      ai radiat de prostia Iohanista,In trei luni de guvernare PNL am ascultat numai minciuni

  • Toți cei propuși au fost slugile prea-plecate ale lui Dragnea. Grindeanu primul premier în guvernul Dragnea 1 a dat ordonanța 13. Dâncu – vicepremier în guvernul Cioloș, omul lui Dragnea și condiția impusă pentru ca PSD să susțină guvernul iar Raducu n-are rost să mai vorbim. Propteaua principala a lui Dragnea dincoace de munți. A primit trei miniștri din trei parlamentari prapadiți, sefia grupului PSD la CD, vicepreședinte la partid și s-a manifestat direct sau prin cei trei homunculusi ca o galagiosă trompeta a lui Dragnea atat în teritoriu și la nivel național până când acesta a trecut poarta Rahovei.

  • Intr-o tara in care un cizmar poate fi presedinte si o analfabeta poate lua milioane de voturi, un ospatar are chiar perspective bune….. succes mai departe in ,,investitii” si patriotism.
    Noapte buna, Romania!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS