Politică

Ce planuri are PNL pentru a ajunge la putere

PNL a anunţat planul pe 2015 în vederea preluării guvernării: programul coordonat de Cătălin Predoiu are termen de finalizare 28 februarie, stabilirea criteriilor de unificare şi ponderilor în organizaţiile judeţene în 21 ianuarie, iar validarea deciziilor politice în CNC din 31 ianuarie. Liberalii vor declanşa un proces de identificare a candidaţilor ce vor fi susţinuţi la alegerile din 2016.

Conducerea PNL a anunţat că liberalii doresc preluarea guvernării prin iniţierea unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Ponta şi negocierea unei majorităţi în actualul Parlament, deoarece aleşii nu ar vota în majoritate pentru declanşarea anticipatelor.

Copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au anunţat că programul de guvernare, coordonat de ”premierul desemnat” Cătălin Predoiu, are termen de finalizare în 28 februarie, stabilirea ponderilor fuziunii în 21 ianuarie, iar validarea deciziilor politice va avea loc în Consiliul Naţional din 31 ianuarie.

Conform Constituţiei, mecanismul de dizolvare a Parlamentului şi declanşare a alegerilor anticipate este determinat de respingerea solicitării de învestitură a două propuneri de Guvern.

PNL a anunţat că în cursul sesiunii parlamentare care va începe la 1 februarie va fi depusă o moţiune de cenzură, însă tema şi data depunerii acesteia va fi stabilită după ce programul de guvernare va fi finalizat. Programul de guvernare va fi pus atât în dezbaterea internă a PNL, cât şi în dezbaterea societăţii civile.

O altă decizie a PNL vizează declanşarea unui proces de identificare a candidaţilor ce vor fi susţinuţi la alegerile din 2016, ”urmând să fie identificate persoane de la baza partidului şi din afara partidului care să reprezinte PNL în viitoarele alegeri locale şi parlamentare”.

De asemenea, a fost convenită componenţa a două comisii tehnice, una pentru a stabili criteriile de unificare şi ponderile în cadrul organizaţiilor judeţene, iar alta pentru a rezolva problema unificării grupurilor parlamentare, care trebuie să-şi finalizeze rapoartele de activitate până în 21 ianuarie.

La finalul lunii februarie va avea loc şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare, în care vor fi aprobate deciziile politice ale partidului pentru perioada următoare.

Liberalii solicită convocarea şedinţei Comisiei de Cod electoral înainte de debutul sesiunii parlamentare. PNL solicită schimbarea nu doar a legilor electorale, ci şi a celei privind partidele şi finanţarea acestora. Ca urmare, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat convocarea şedinţei Comisiei de Cod electoral pentru 14 ianuarie, pentru continuarea discuţiilor despre legile electorale. Din Comisia de Cod electoral face parte şi copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean.

PNL doreşte ca noua legislaţie electorală să fie adoptată în prima jumătate a sesiunii parlamentare din această primăvară.

PNL susţine susţine introducerea sistemului de alegere în două tururi de scrutin a primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene, precum şi ideea parlamentului bicameral, dar cu un număr mult mai restrâns de parlamentari.

Etichete

5 comentarii

  • În Venezuela nu se mai găsește mâncare pe rafturi de când scade petrolul ………….
    FALIMENT scrie pe fruntea lor ……………
    Oare chiar vor să facă ăștia MASACRU la nivel mondial ?
    Nu le pasă de nimeni și de nimic ?
    dar……………presedintele Venezuelei Maduro-de profesie sofer a cumparat de la rusi 400 de tancuri, in conditiile in care nici un vecin al Venezuelei nu detine un tanc
    Oameni cu calificare precum asta avem noi cu zecile la CJ si in parlament .Rusine de parlament de cacat ce avem .Scorbura de sconsi este ce avem noi .

    aproape 600 de parlamentari, multi cu dos penale, care sunt in vacanta pana in februarie, cum nici copii n-au atata vacanta.
    si la PNL este la fel. astia vreti sa ne conduca ????

  • Dar acești 600 mai au angajați pe lângă ei alte 600 – 1000 ……….2000…10.000 de persoane …………..
    Plătiți și ăia bineînțeles ………..
    Ca și soțiile …………preotese așa și parlamentarii …………. angajează tot felul …………. de rude și rudenii ……..!!
    astia or sa ne conduca. scurt. Haram si paranghelie o sa faca din tara asta .

  • Vezi ca o iei pe arătură mon cherr , așa ca „securistu ” unde vezi tu preoteasa de parlamentar…..dați ce dați si dați in Biserica ….oare pana când va mai răbda Dumnezeu?!.

  • Poporul s-a pronunţat, prin referendum, pentru un Parlament unicameral cu maximum 300 de membrii. De ce nici până acum nu se respectă voinţa sa suverană?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS