Persoanele care au încheiat contracte cu agenţiile de turism şi urmau să se deplaseze în zonele grav afectate de coronavirus din China, respectiv provincia Wuhan, dar şi în alte oraşe precum Beijing, Shanghai şi Shenzhen, şi în nordul Italiei au posibilitatea să îşi recupereze integral sumele plătite, însă nu pot beneficia de despăgubiri suplimentare, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA).
„Din punct de vedere legal, persoanele care şi-au cumpărat vacanţe şi doresc să le anuleze, în cazul unor circumstanţe inevitabile şi extraordinare, au posibilitatea să îşi recupereze integral sumele plătite către operatorii de turism, însă nu pot beneficia de despăgubiri suplimentare. Conform art. 13, alin. (3) din Ordonanţa nr. 2/2018 privind comercializarea pachetelor de servicii de călătorie, ‘Prin excepţie de la alin. (1), călătorul are dreptul să înceteze contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de începerea executării pachetului, fără a plăti vreo penalitate de încetare în cazul unor circumstanţe inevitabile şi extraordinare care se produc la locul de destinaţie sau în vecinătatea imediată a acestuia şi care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinaţie”, se menţionează în comunicat.
Astfel, reprezentanţii MEEMA precizează că prin circumstanţe inevitabile şi extraordinare se înţelege „o situaţie care nu poate fi controlată de partea care invocă o astfel de situaţie şi ale cărei consecinţe nu ar fi putut fi prevăzute şi evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile”.
„În toate cazurile în care există contracte care reglementează raporturile dintre agenţii de turism şi călători, acestea trebuie respectate şi numai în cazul celor care urmau să se deplaseze în zonele grav afectate din China, respectiv provincia Wuhan, dar şi în alte oraşe precum Beijing, Shanghai şi Shenzhen, cât şi în nordul Italiei, să se poarte discuţii cu operatorii economici din turism pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru consumatori”, se menţionează în comunicat.
Italia a devenit epicentrul european al Covid-19, virusul care se răspândește rapid în peninsulă, noi țări precum Elveția, Austria și Croația raportând îmbolnăviri. În Italia trei persoane în vârstă de 80 de ani au murit marți, toate fiind din regiunea Lombardia, cea mai afectată de apariția coronavirusului – peste 200 de cazuri diagnosticate în doar patru zile, de când a fost depistat pentru prima dată prezența infecției virale.
Spania a ajuns la cinci cazuri de infestare cu Covid-19, iar în Tenerife, un hotel de lux a fost băgat în carantină – 1000 de turiști laolaltă cu personalul hotelului – după ce un medic italian și soția sa au fost avut test pozitiv care indica prezența coronavirusului. În insule sunt raportate celelalte cazuri (Canare și Baleare), cu excepția îmbolnăvirii unei femei de 36 de ani, la Barcelona, care a vizitat la începutul lunii Milano și Bergamo.
Elveția a raportat primul caz, în orașul Ticino, de la granița cu Italia.
Există cazuri și în Croația, Austria, în Marea Britanie și Franța, în Germania, de asemenea.
În vreme ce virusul se răspândește în Europa, în China, unde se află o echipă de specialiști de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), s-a înregistrat o ușoară scădere a cazurilor diagnosticate cu Covid-19. OMS a lăudat China pentru măsurile draconice pe care le-a luat pentru a opri răspândirea virusului, însă neîncrederea în raportările autorităților chineze este încă puternică, arată Radio Europa Liberă România.
Ce putem face ? Sa-i vindem biletul lui Rabinul si la tat neamul lui .