Recomandări • Sănătate

Ce restanțe are CJAS către angajatorii care au plătit concedii medicale

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud datorează angajatorilor care au avut salariați în concedii medicale circa 42 de milioane de lei pentru indemnizațiile plătite deja salariaților.

Sumele reprezintă indemnizații pentru concedii și asigurări sociale de sănătate suportate inițial de angajatori și care trebuie decontate ulterior de Casa de Asigurări de Sănătate, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare. Cu alte cuvinte, angajatorii au plătit aceste indemnizații către angajații aflați în concediu medical, însă nu și-au recuperat încă banii.

Directorul general al CJAS Bistrița-Năsăud, Oana Nicoleta Nan, a declarat în ședința Colegiului Prefectural că, la data de 31 august a.c., suma datorată angajatorilor se ridică la 41,8 milioane de lei pentru un număr de 5151 cereri de restituire.

La jumătatea anului, erau neachitate 4.783 de cereri de restituire, cu o valoare totală de aproximativ 38,6 milioane de lei, mai puține față de aceeași perioadă din 2025 când erau 8603 cereri neachitate în valoare de 48,8 milioane de lei.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.