Actualitate

Ce s-a întâmplat cu adevărat după desfiinţarea Şcolii Gimnaziale nr. 2, „enclava romilor”

Desfiinţarea Şcolii Gimnaziale nr. 2 Bistriţa, acea "eclavă a romilor", cum a numit-o primarul Ovidiu Creţu, nu a fost cu adevărat un succes aşa cum l-a trâmbiţat municipalitatea în urmă cu un an. Dovadă sunt statisticile pe care le are ISJ. Unii copii au abandonat cursurile, alţii nu s-au integrat.

Dintre cei 151 de foşti elevi ai Şcolii Gimnaziale nr. 2 Bistriţa, 33 au abandonat cursurile în primul semestru al anului şcolar 2013-2014,  arată statisticile deţinute de Inspectoratul Şcolar Judeţean, ceea ce înseamnă peste 20% dintre ei. În urma unor chestionare aplicate şcolilor în care au fost repartizaţi aceşti elevi a reieşit faptul că doar 40% dintre copii s-au integrat bine în noile şcoli, în timp ce 60% au avut probleme.

„Am măsurat cum stau lucrurile la finalul semestrului. Am procesat rapoartele transmise de directori şi avem 33 de elevi care au abandonat dintre cei 151 redistribuiţi. Aceşti 33 de elevi nu s-au mai adaptat noilor cerinţe ale şcolii în care au ajuns şi i-am pierdut. Din păcate, îi găsim pe străzile Bistriţei în tot soiul de ipostaze care nu ne plac, dar, în partenerait cu autoritatea locală, cu CJRAE vom încerca să vedem ce mai putem face până la sfârşitul anului. E bine că îi ştim cu nume şi prenume, cu adresa părionţilor, cu domiciliul şi încercăm să vedem cum îi putem recupera. Eventual, prin repetenţie, să îi aducem anul viitor la şcoală”, a spus inspectorul general Camelia Tabără în şedinţa cu directorii de şcoli de marţi, de la ISJ.

Din statisticile ISJ mai reiese că 40% dintre copii s-au integrat bine. În schimb, 38,2% dintre foştii elevi de la Gimnazială nr. 2 ridică probleme de disciplină. „Trebuie să fim extrem de atenţi cu acest segment de copii, dacă îi recuperăm încă din ciclul primar, atunci sunt câştigaţi pentru societate. Cu cât înaintează în vârstă, cu atât bătălia este mai grea şi mai anevoioasă. Directorii ne semnalează probleme în colaborarea cu familia, unii şi-au schimbat adresa şi nu s-a mai putut lua legătura cu părinţii. Încercăm să intervenim cu mediatorii şcolari, cu asistenţa socială de la Primăria Bistriţa să mai câştigăm fiecare caz în parte”, a spus şeful ISJ.

Raportul va fi transmis şi Consiliului Local Bistriţa, iar directorii de şcoli vor continua să monitorizeze situaţia.

Profesorul Claudiu Şular, fost director al Şcolii Gimnaziale nr. 2, actual director al Liceului de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa, a declarat că în şcoala pe care o conduce acum sunt 11 foşti elevi de la Gimnazială nr. 2. „Toţi urmează în continuare şcoala. Doia u solicitat să se transfere. O elevă din Sigmir s-a transferat la Şcoala Gimnazială Lucian Blaga fiindcă acolo merg copiii din localitate, iar o altă elevă a preferat să meargă la Ştefan cel Mare. Cei de la Liceul de Muzică au unii absenţe, mai sunt unii cu corigenţe, dar avem şi o elevă în clasa a IV-a la oboi care va participa la un concurs, începe să facă performanţă. Ca fost director la Gimnazială nr. 2 sunt interesat de soarta foştilor mei elevi. Mă întâlnesc cu ei pe stradă, stau de vorbă, iar mulţi îmi spun că le e greu la alte şcoli fiindcă e alt nivel şi fac faţă mai greu. E o situaţie delicată chiar la Viişoara unde au şcoala lângă casă şi acolo nu merg. Mă preocupă şi-mi pasă de ce se întâmplă. Cred că lucrurile sunt pe calea ce bună, deşi este loc de remediat deficienţe”, a spus Şular.

În urmă cu exact un an, Consiliul Local Bistriţa a decis desfiinţarea Şcolii Gimnaziale nr. 2  începând cu anul şcolar 2013-2014 şi mutarea Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” în clădirea de pe strada Alexandru Odobescu. ”Toţi copiii trebuie să aibă şanse egale într-o Europă cu graniţele deschise”, a spus primarul Bistriţei.

„Între 1994 şi 2012 populaţia municipiului a scăzut în permanenţă, mai ales datorită emigrării, a scăzut şi populaţia şcolară. Toate şcolile nu pot acoperi necesarul de elevi, unele dintre ele nici normele profesorilor încadraţi. La Şcoala Gimnazială nr. 2 s-a creat o enclavă a copiilor de etnie romă, cu consecinţe negative, cum ar fi scăderea nivelului de învăţământ din şcoală şi tendinţe de segregaţionism. Este inacceptabil. Toţi copiii trebuie să aibă şanse egale pe piaţa muncii într-o Europă cu graniţele deschise. Responsabilitatea noastră este de a avea o reţea de învăţământ bine structurată, de calitate, care să răspundă nevoilor viitoare ale copiilor”, a spus atunci Ovidiu Creţu.

Organizaţiile romilor s-au opus desfiinţării pe motiv că va creşte abandonul şcolar, ceea ce s-a şi întâmplat.

Etichete

9 comentarii

  • De la inceput tin sa precizez, ca nu sunt rasist, xenofob. Cei 33 de copii, sunt de etnie rroma. Dupa toate problemele acestei etnii, sa-i mai lasi si nescolarizati, echivaleaza , fara a folosi cuvinte mari, cu o crima. A pastra SG nr.2 nu insemna discriminare neaparat, ci insemna, a scolariza niste copii, cu un anume ritm de invatare (mai lent), cu anumite conditii acasa, cu o anume viziune a parintilor asupra actului educational, etc. Ceva in genul CSEI…. Ceea ce a reusit primaria sa faca, este in prima faza, sa creeze fara voie niste viitori INFRACTORI!, sau in cel mai fericit caz niste viitori adulti cu mari probleme sociale. In ceea ce priveste elevii repartizati in alte scoli (SG1, SG5, CN,,L.Rebreanu), nici pe departe nu s-a reusit integrarea (vis utopic), ci dimpotriva, am aruncat ,,niste picaturi de cerneala, intr-o apa limpede”. Cred ca sunteti de acord ca si cerneala si apa limpede au rolul lor, insa nu in amestec. Desigur ,,deontologimea” va considera simplist aceasta abordare a mea. Va asigur ca nu e asa. E mai degraba una practica si in special realista.

  • Sa facem o calatorie pana in Scandinava si sa vedem cum se prezinta situatia pe acolo.Finlanda. Nu-i doar tara unde traieste Mos Craciun si renul Rudolf. E locul unde se practica un sistem de educatie performant si egal. In tara aceasta exista egalitate de sanse pentru toti copiii indiferent de hramul pe care-l poarta. Mai precis. Cei cu dizabilitati, indiferent de handicap, invata in clase normale si nu in scoli speciale.Punct. Am avut bucuria sa stau stat la povesti cu multi tineri faini din tara lui Mos Craciun. Si nu imi amintesc ca vreunul sa vorbeasca urat despre taberele de romi din Helsinki, Espoo, Tampere, Turku… Acum nu vreau sa-l sustin pe prim gospodarul de la mine din sat. Nici pe cei care scriu mesaje cu continut rasist. P.S: Toata stima pentru Claudiu Sular !

    • Nu stiu despre ce tip de deficienta vorbiti.Cum se vor adapta de pilda copiii cu deficiente mintale in scolile de masa?Este echivalent cum ati dori sa integrati un bolnav cu Alzhaimer lucrator la banca sau in orice alt domeniu.

  • Am crescut si invatat cu mai multi copii romi, atat la gradinita cât si la şcoală, inclusiv la liceu , e drept că in urmă cu 30 ani iar locaţia era în Năsăud. Atunci elevii romi nu erau separaţi de ceilalţi elevi. In fiecare clasă existau cel puţin 2 elevi romi. Chiar dacă uneori igiena acestora lăsa de dorit şi uniforma nu făcea parte din ţinuta lor, totuşi s-au integrat în colectiv. Şi acum, dacă mă întâlnesc cu unii dintre ei, schimbăm câteva vorbe fără să ne evităm. Trebuie să meargă la orice şcoală fără a fi separaţi.

  • DE CAND COPIII RROMI IUBESC IN MASA…. SCOALA ROMANEASCA ???
    ARTICOLUL SUGEREAZA CA DOAR IN ENCLAVA INVATAMANTUL ESTE ADORAT DE COPIII RROMI !
    PROBABIL CA DACA SUNT INTEGRATI CU CEILALTI COPII … RROMII TREBUIE SA MUNCEASCA MAI MULT… CA SA TREACA CLASA…
    MAI EXISTA SIGLA ..”SCOALA GENERALA NR.2″ ?

  • Din experienta va spun urmatoarele: copiii de la fost GN 2 luau note extrem de mari pentru absolut nimic, de aici socul lor cand sunt pusi sa lucreze si sa faca teme in clasele in care sunt acum, ei recunoscand ca luau note extrem de usor. Cat despre integrarea celor cu handicap, in scolile din occident exista suficienti profesori itineranti care sa-i ajute acolo unde acestia au nevoie…

    • E adevarat ce spune Mia,tot din experienta spun si eu,elevi veniti de la Gen 2 cu medii de 8 si 9 nu stiu absolut nimic,au ramas corigenti in sem . I .Chiar asa? Nu avem aceeasi programa,nu evaluam la fel?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.