Actualitate

Ce schimbări cu impact în viaţa şi afacerile românilor aduce prima zi a noului an

Anul 2017 aduce încă o serie de relaxări fiscale pentru români, prevăzute în Codul Fiscal pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie, precum reducerea TVA de la 20% la 19%, eliminarea impozitului pe construcţii speciale şi a supraaccizei la carburanţi, care ar trebui să se traducă în preţuri mai mici la pompele benzinăriilor. Totodată, consumatorii casnici beneficiază de ieftinirea energiei electrice cu 2%, iar pensionarii vor avea venituri mai mari datorită creşterii punctului de pensie cu 5,2%.Şoferii ar trebui să achite, de la 1 ianuarie, preţuri mai mici la carburanţi, după reducerea cotei standard de TVA cu un punct procentual şi eliminarea supraaccizei, de 7 eurocenţi pe litrul de carburant. Aceste măsuri au fost prevăzute în Codul Fiscal, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, pentru a fi aplicate de la începutul acestui an.

Pensionarii vor încasa venituri mai mari de la 1 ianuarie, după ce Executivul a aprobat în decembrie creşterea punctului de pensie cu 5,25%, de la 871,7 lei la 917,5 lei. Măsura se aplică şi pensiilor militare de stat.

O măsură fiscală care se prelungeşte pe o perioadă nedeterminată se referă la reinvestirea profitului. Astfel, acţionarii care reinvestesc profitul în echipamente tehnologice, calculatoare elenctronice şi echipamente periferice, maşini şi aparate de casă, de control şi de facturare, în programe informatice vor fi scutiţi în continuare de plata impozitului aferent câştigului.

În sfera de aplicare a măsurii a intrat şi profitul reinvestit în achiziţionarea dreptului de utilizare a programelor informatice.

Agricultorii vor beneficia din acest an de un regim special de TVA, în cazul în care sunt persoane fizice, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care efectuează activităţi/servicii agricole şi întâmpină dificultăţi în aplicarea regimului normal de TVA.

Astfel, se va acorda gradual compensaţia în cotă forfetară, pe baza unui procent de compensare de 1% în anul 2017, 4% în 2018 şi 8% în anul 2019.

În cazul bunurilor de capital au fost modificate regulile de ajustare a TVA, în sensul renunţării la ajustarea unică şi aplicarea unei ajustări anuale.

Microîntreprinderile care au capital social de minim 45.000 de lei pot opta din acest an pentru plata impozitului pe profit, anterior plafonul fiind de 25.000 de euro.

Totodată, persoanele impozabile care realizează tranzacţii cu parteneri economici din alte state membre nu mai au obligaţia de a se înregistra în Registrul Operatorilor Intracomunitari.

În ceea ce priveşte salariul minim brut pe economie, actualul Guvern a decis să menţină nivelul acestuia la 1.250 de lei, urmând ca viitorul executiv să stabiliească valoarea noului salariu minim.

Social democraţii şi-au exprimat intenţia de a majora nivelul acestuia cu 200 de lei de la 1 februarie, la 1.450 de lei. Ultima creştere a salariului minim brut a avut loc anul trecut, în luna mai, de la 1.050 de lei.

Din ianuarie, angajaţii din Educaţie ar urma să primească salarii mărite cu 15%, după majorarea cu acelaşi procent a salariaţilor din Sănătate în decembrie.

Etichete

3 comentarii

  • La general vorbind, astrologii profesionişti susţin că 2017 va fi un an RĂU! De ce? Pentru că Anul Nou începe într-o Duminică, zi dedicată de Dumnezeu rugăciunii, odihnei şi relaxării. La particular vorbind, în cazul României, astrele reale se nuanţează şi particularizează. Zic eu, astrolog neprofesionist, că lucrurile sunt încâlcite rău pentru tărişoara în care vieţuim. UMBRE ameninţa Ţara cu promisiuni electorale făcute de lideri bolnavi de putere care NU pot fi onorate! Cei care au crezut în ele vor fi dezamăgiţi, mai ales oamenii simpli care nu conştientizează pe deplin că proverbul românesc “Nu te întinde mai mult decât ţi-e plapuma.” e încă valabil şi în secolul XXI! Cu o mână ţi se dă POMANĂ de o zi, cu altă ţi se ia înzecit TOT FELUL DE TAXE AIURITE de tip fanariot timp de o viaţă! Lideri aleşi de noi în mod democratic, cu Dosare penale în spate, intenţionează să ne facă din nou SCLAVI ai plantaţiilor lor. Nu uitaţi: ÎNTOTDEAUNA GREŞELILE LIDERILOR au fost PLĂTITE de Cei de Jos! Există însă încă o LUMINĂ, o speranţă care va corecta RĂUL: în lupta pentru PUTERE, cei actuali vor pierde inevitabil! Când? LA TIMPUL POTRIVIT!

  • Aha deci actualul guvern 1250 iar urmatorul PSD -ist 1450 , ce bine pentru noi , si multe altele , tipic PSD dar sa vedem mai departe cu baronul de Teleorman daca se va tine de cuvant , si de unde .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.