Clădirea de pe strada Gării, în care a funcționat pe vremuri Biblioteca Județeană, pentru cumpărarea căreia de către administrația locală s-au strâns semnături, ”merită salvată”, a spus primarul Gabriel Lazany în ședința Consiliului Local de miercuri, răspunzând unei solicitări a ecologistului Marius Bălan.
Marius Bălan a prezentat în ședința Consiliului Local petiția semnată de peste 30 de șefi de instituții, reprezentanți ai cultelor și ai unor organizații nonguvernamentale care cer ca fostul sediu al Bibliotecii Județene să fie răscumpărat de administrația locală.
”Datorită municii noastre, acei rechinași din Cluj (proprietarii clădirii -n.r.) au renunțat, în premieră, la a mai cere a opta oară – de șapte ori au fost refuzați – avizul de demolare a fostei Biblioteci, o bijuterie carea împlinit anul trecut 120 de ani, făcută de Demetrius Ciuta, avocat de onoare al orașului. Imobilul este de o importanță strategică în acel perimetru. Nu ne putem face că nu înțelegem valoarea lui. Să nu îmi spună nimeni că acel imobil e un putregai care trebuie demolat. Este o casă solidă care trebuie salvată pentru interesul general al bistrițenilor. Eu vă rog foarte tare, domnule primar, numai în dumneavoastră îmi stă speranța, să aveți în vedere și achiziționarea acestui imobil. Știu că banii se fac greu, dar aveți acolo 1695 de mp în CF, la zi, dați dublu firmei din Cluj în zona Zăvoaie, în zona Wonderland unde Primăria agreează să se facă 10 blocuri nu unul, iar imobilul să aparțină Primăriei. Apoi, terenul viran din fața Trezoreriei statului nu mai poate fi acceptat sub privirea bistrițenilor. Acolo e un teren desfundat ca la CAP, plin de tină și roțile mașinilor cară pământ și mizerii pe tot Bulevardul Republicii”, a spus Marius Bălan, care a vorbit în numele Asociației Bistrița Civică și al ecologiștilor.
De asemenea, Marius Bălan s-a referit și la Piața Mihai Eminescu.
”Vedem că generosul perimetru din Piața Mihai Eminescu este în atenția domnului primar – chiar îmi doresc să susținem pe domnul primar privin cumpărarea acelui mastodont comunist de beton și să se facă o parcare cu 900 de locuri, îmi doresc să aibă succes administrația Lazany să ducă la bun sfârșit acest proiect – însă am o temere mare că, odată cu aceste lucrări, parcul Mihai Eminescu, având 87 de ari și 104 locuri de parcare la sol, va fi distrus iremediabil. Noi vrem să obținem de la dumneavoastră un document clar scris că, de la bordura magazinului Profi încoace nimeni nu se leagă de cei 40 de ari de iarbă, restul e beton, și de arborii existenți acolo, acei caiși ornamentali care nu vrem să fie ciuntiți, batjocoriți și scoși de acolo”, a spus Marius Bălan.
Primarul i-a răspuns: ”Fosta Bibliotecă Județeană este o clădire de patrimoniu care chiar merită să fie salvată și va intra în atenția Consiliului Local. Vom iniția o discuție și cu proprietarii să vedem dacă sunt dispuși să vândă sau să facă schimb sau să găsim alte posibilități legale de a intra în posesia ei. Pot să garantez că proiectul din Eminescu este mai ecologist și mai verde decât orice se va face în Bistrița. Intervențiile nu vor afecta parcul din Eminescu, îl vor extinde pentru că se va transforma în parc și actuala parcare existentă și zona de deasupra parcării supraetajate. Va fi un parc pe două nivele”.
În ședința Consiliului Local de miercuri, cu 18 voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” și o abținere a fost adoptată o hotărâre prin care au fost declarate de utilitate publică locală zona delimitată de strada Gării, Bulevardul Decebal, strada Mihai Eminescu și Bulevardul Republicii pentru ca municipiul Bistrița să ”obțină fonduri pentru realizarea de lucrări în vederea regenerării urbane a unor zone ce reprezintă suprafeţe semnificative din oraş, cu potențial economic, turistic, social și de mediu, situate în zona centrală a orașului care au ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi creşterea nivelului de trai”.
Totodată, au fost declarate de utilitate publică locală proiectele ”Regenerare urbană a zonei formată din parcul municipal ”Regele Mihai I”, Stadionul ”Jean Pădureanu” și malul drept al Râului Bistrița” (regenerare urbană a zonei, inclusiv pentru amenajarea unor accese către Râul Bistrița și a unei zone de promenadă pe malul râului) și ”Regenerare urbană a zonei aferente fostei centrale de producere a energiei termice situată în Bistrița, strada Zefirului nr. 1” (se va organiza concurs de idei cu sprijinul Ordinului Arhitecților pentru stabilirea destinației – parc, zonă de divertisment etc).
Utilitatea publică se declară în baza art. 8 a legii Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică care stipulează că: „Declararea utilității publice se face numai după efectuarea unei cercetări prealabile și condiționat de înscrierea lucrării în planurile urbanistice și de amenajare a teritoriului, aprobate conform legii, pentru localități sau zone unde se intenționează executarea ei“.
Eu nu as cheltui bani sa cumpar cladirea asta, nu-i vad utilitatea, sunt bani aruncati doar pentru nostalgiile unora, practic ar fi a treia investitie nefericita dupa partie si pasajul din Decebal. In schimb, peste drum, sunt de acord cu achizitia si demolarea cladirii din Eminescu. Un parc si o parcare sunt extrem de utile, plus faptul ca scapam de o ruina. Da, e o ruina si fosta biblioteca dar acolo se poate rezolva lasand proprietarul sa-si realizeze proiectul imobiliar.
Tu realizezi cum ar arăta Bistrița fără această clădire, fără CNLR, CNAM, Palatul Culturii etc?
Ca orice oraș comunist din Siberia, fără istorie, fără personalitate, Dar nu trebuie să mergem până în Siberia să găsim orașe urate, fără clădiri istorice, sunt destule și în România, la sud de Carpați , fără centru vechi, doar cu betoane și cu fântâni arteziene. Așa ca Bulevardul Decebal sau Dragoș Vodă.
Clădirea aceasta poate fi restaurată , și va arate impecabil
Despre ce ruina vorbești Gicule? „Ruina” cu pricina este mai noua decât toate blocurile din jur. Este mai nouă decât blocul Turn, este mai nouă decât blocurile din Eminescu. Este cu 85 de ani mai noua decât cladirea fostei biblioteci și cu vreo 30 de ani mai nouă decât halele turnatoriei Ario în care a facut Negrea ultimul mall deschis in Bistrita. În „ruina” respectiva în prezent funcționează Prefectura (al carei sediu era o „ruina”), AEP, un cazino, o discoteca, un magazin universal, e plin de birouri și a fost după 90 în permanența sediul altor instituții și firme. De ce n-ar fi și în cazul clădirii Metropolis treaba proprietarului particular să o valorifice cum crede de cuviință în funcție de cerințele momentului și oportunitățile pieței? În fine, parcu-i parc și parcarea-i parcare! Parcarea-parc e o halucinație bistrițeană, un parc care e parcare, o prostie cu clopoței!
Inteleg ca fosta biblioteca e o cladire emblematica, posibil monument arhitectural, dar merita oare cheltuiala asta imensa, cu achizitia cladirii, cu renovarea ei si pe urma costul fractionat in ani cu intretinerea ei? Ce utilitate ar avea pentru Primarie? Ar fi precum castelele pe care le renoveaza CJ, niste embleme ale trecutului transformate in gropi de bani. Mi se pare foarte mare costul de oportunitate, mai ales acum cand banul pare ca se va subtia.
Cat priveste cladirea Metropolis, o consider o ruina pentru ca asa arata privita dinspre fatada principala si pentru ca va deveni o ruina deoarece proprietarii nu mai au de gand sa o termine. Asta in contrast cu fosta biblioteca, unde proprietarul se zbate sa transforme zona respectiva printr-un nou proiect imobiliar.
Dacă se demoleaza „mastodontul comunist „, de la bulevardul Decebal și până la biblioteca veche este un spatiu generos. Acolo un parc( copaci, spatii de joaca pentru copii, locuri de socializare, alei flancate de spatii verzi…o mica gradina botanica)amenajat pe acoperișul unei parcări etajate( 2S+P+1E) ar fi ideal. Ar fi un proiect costisitor, futurist dar util pentru foarte multi ani de acum înainte.
Pentru cei interesati de subiect: studiati contractul de vanzare-cumparare nr. 2484/2006 emis de BNP V.M. prin care statul roman a vandut suprafata de 428 metri patrati, nr. topo. 1849/3, la societatea comerciala Casa de Investitii Alianta SA.
Terenul vandut in 2006, reunit cu terenul bibliotecii, se vrea cumparat acum de comunitatea locala. Terenul a fost vandut la un pret rezonabil (spre mic) si probabil va fi rascumpat la un pret astronomic. Facand publica aceasta informatie, cei interesati pot adanci „sapaturile” si afla alte informatii, mai interesante.
Ce vor sa faca in locul bibliotecii? Un bloc de 10 etaje? Ma indoiesc ca se face Eminescu in mandatul asta, desi ar fi wow. De biblioteca nu stiu ce sa zic, ce se poate amenaja acolo daca se rascumpara cladirea? Se va muta Cosbuc acolo?
Alaturi de d-l Balan care s-a zbatut pentru fosta cladire a bibliotecii din Eminescu , am solicitat si eu de-a lungul anilor rascumpararea la un pret corect al acestui imobil. Stiindu-se bine ce vreau sa faca proprietarii am propus sanctionarea acestora prin cresterea impozitul pe proprietate (de 4-5 ori) conform legilor in vigoare intrucat nu si-o intretin (intentionat) , aratand ca o rana sangeranda pe trupul orasului. O posibilitate de a se atribui proprietarilor actuali un teren cu suprafata mai generoasa pe care sa-si poata realiza proiectul imobiliar cred ca ar putea duce la rezolvarea problemei.
GICU vorbesti prostii mai mari decat tot ce se poate accepta in aceasta speta.
Am la mapa toate actele, expertiza unui arhitect de arta, releveele constructiei si tot ce tine de imobil.
Este o cladire emblematica , foarte solida, usor coscovita pe peretii laterali neingrijiti, cu pod solid si fundatii si este un monument istoric local cat. B si a implinit 120 de ani, construita de un mare avocat DEMETRIUS CIUTA o figura luminoasa a orasului nostru.
Pune mana pe istoria orasului si vezi daca merita stearsa memoria locului cu o parcare facuta aiurea pentru coaptele pe patru roti.
Esti total paralel cu speta in cauza.
Dupa discutia avuta in CL domnul Primar LAZANI ma asteapta la dansul cu toata documentatia la zi si din inregistrarile sedintei si domnul Primar este interesat de achizitia unui imobil deosebit de valoros.
Lunea viitoare ma duc la Primarie cu toate actele dar si cu o PETITIE unica in istoria administratiei semnata si stampilate de 30 de sefi de institurii, culte, Ong-uri si inca 70 de locatari din blocul cu 10 etaje de langa Trezorerie.
Daca ar mai fi aparut unul in oglinda un bloc tot cu 10 etaje cum se dorea DEZASTRUL era instalat in intersectia Posta Veche, Garii, Republicii.
Cu ajutorul bistritenilor adevarati care au semnat inca o petitie vom salva BIBLIOTECA .
Doamne, te rugam ajuta-ne !
Draga LEO.
Bistrita Civica si ECOLOGISTII au cerut deja ca cei de la Actor Asset SRL din Cluj sa primeasca dublul terenului de la Biblioteca in zona agreata de Primarie unde din partea noastra sa se faca 10 blocuri , dar nu langa zidul istoric si zona de protectie istorica.
Totul este pregatit stimate LEO si asa cum te gandesti si tu speram si noi sa se rezolve la schimb cu terenuri.
Inca un lucru mai trebuie facut d-nle primar, revenirea la numele de ‘Parcul Municipal sau Mare’ asa cum il stie lumea nu hohantoler, si la ureche suna aiurea, weeki!
Măi,Geo plutonier securist,cu tresele ruginite,tot la obsesia cu Parcul ai rămas?Puteai să-ți dai și alt nume, că tot de a lui Georgescu ești! Mare e grădina…..
Numele trebuie schimbat in Carol II că el a fost exilat pe la Bistrița din cauză ca era dezertor și și-băgat nănăul sub fustele lui Zizi Lambrino.Bine că n-a fost in perioada in care il chinuia priaprismul(boala nobililor-adică tot timpul cu antena trează) că umplea și Bistrița de bastarzi cu urechile clăpăuge.Dar dacă rămâne numele parcului cum e acum ar trebui atașat la vystul lui Mihai și ordinul Pobeda primit de la Stalin și avionul pe care i l-a dat Stalin .Ar avea loc.Ce fain ar trece trenulețu Tu tu rk pe lângă trambulina Tu tu rk și avion iar polițaii locali de la teambulină sa dea onorul.
Măi ,DrF…..mai spui multe prostii? Cine crezi că mai crede, propaganda rusă pe care o verși peste acest ziar onorabil? Sunteți o șleahtă de parveniți și profitori ai Comunismului,care v-ați cățărat cu tupeu în functii nemeritate și acum beneficiați toți de pensii speciale! Să vă fie rușine!
6 iulie 1945.Maresalul Tolbuhin a fost cel care a inmânat medalia.Avioane au fost două.Sursă revista Historia dintr-un interviu cu fostul rege.Cât despre beneficiari ai regimului comunist…pot aminti absolvenți ai facultătii de medicină ,gratis,cu cabinet dotat pe banii statului comunist ,cu clienți de la intreprinderi sau mai bine zis companii socialiste ,plus cei care veneau extra .Pașaport cu acordul securității,călatorie in regatul unit,intoarcere in iadul comunist de bunăvoie,predat pașaport la securitate,cetătean model.O parte din pensia pe care o ai se datorează anilor pe care i-ai muncit in regimul comunist,in cabinetul comuniștilor.Eu personal,din cauză că nu mi am ținut gura,am servit câteva luni de detașare la canalul București -Giurgiu cu remorcă-dormitor si toaletă la groapă.Așa că schimbă placa cu pensia de la comuniști și cu sovieticii.Nu îti contest munca și priceperea in meserie.Mă deranjează etichetele pe care le pui celor care nu sunt monarhiști și celor care ca si in cazul de fața contestă un act arbitrar al primarului Turc de a da numele regelui ,parcului public al orasului fără o consultare publica.Eu am comentat la adresa unei situații care s-a intâmplat istoric,Carol II a fost exilat la Bistrița ,locuind in cladirea actualei biblioteci județene.Tu ai comentat cu atac la persoană .Pe Bălan ,,votant anti psd” nu are rost sa il bag in seamă tocmai el să imi spună comunist e hazliu.Următoarea replică e posibil să fie ca sunt putinist și pro-georgist.Iți răspund anticipat .Putin trebuie oprit ,el având aceasi doctrină expansionista și de dominare rusească ,preluată de la capetele incoronate ale Rusiei țariste,țar și țarine,impărați și impărătese care aveau origini și inrudiri cu casele regale europene,doctrină preluată si de Stalin.Cât despre guru…incepe sa delireze și să semene in discursuri cu unul ce ținea discursuri pe la Nuremberg prin 1934.
esti un dobitoc de comunist feelgood !
Domnule”DrF….”,nu datorez absolut nimic,statului comunist.! NU a învățat nimeni pentru mine,nici securiștii ,nici comuniștii!Am trecut toate examenele cu brio! Numai după terminarea facultății, au fost 9examene! Nu am avut bani să cumpăr locuință asa că, am stat în gazdă 3 ani în Bistrița pană să primesc apartament în chirie ca oricare alt cetățean,în care stau și acum! Nu datorez nimic nimănui! Sunt un om liber,stimabile! Am avut ocazia să plec în Marea Britanie,2săpt.ca urmare a unei invitații pe care a primit-o socrul meu(Prof.univ. dr.SeverTrifu )care a predat literatura engleză la London University! A fost unul dintre marii anglologi ai țării! Am avut voie să plecăm doar noi doi!Soția mea a fost chemată să i se spună să divorțeze ,dacă rămân acolo! Cum ți se pare? Una din fostele mele asistente informa ce vorbesc în cabinet și cu cine! Aș putea scrie o carte interesantă! Așa că, nu mă învăța istorie și ce avantaje am avut în această viață! Repet:Sunt un om liber și mă simt foarte bine în pielea mea! Puteți să încercați sa spuneți orice tâmpenii,nu ma ating! Credința mea este de nezdruncinat! Nu aveți nici o șansă să maculați istoria recentă, alături de cozile de topor sovietice!P.S.Poate îți dai și numele!Ășa ar fi, fair!
Ești un păkălici .Cum te contrazice cineva folosesti tehnici sekuriste de deturnare de subiect.Păi dacă asistenta turna la seku ce vorbeai prin cabinet,inseamnă că vorbeai ,,bine” dacă ți-au dat pașaport și ai venit cuminte inapoi.Hai mai dă una cu sovieticii.Spune i unuia care i-a murit bunicul și un unchi pe frontul rusesc și au rămas de ei văduve cu copii care mergeau desculți și flămânzi la scoală iar pământurile dacă nu a mai avut cine sa le lucreze le -au pierdut din cauza datoriilor.Ba au mai avut și norocul ca satul lor sa fie pe un traseu pe care au intrat rușii in țară și le au rechiźitionat și animalele care le mai aveau Asta a fost răsplata regimului regal și apoi al comuniștiloŕ că au pierdut capii de familie in război. I au trimis regele și Antonescu la război cu rușii in căruțe trase de cai ,neechipați..Sunt in posesia unor ultime cărți poștale militare pe care cei doi le -au trimis in țară in 1943 apoi nu s-a mai stiut nimic ,niciodată de ei.In țara asta nu au fost doar nobili .La război impotriva rușilor au fost oamenii simpli de la țară.Ăia lupau cu rusul sovietic.Nobilii s-au cam ferit.Când au venit rușii și au impus regimul comunist ,nobilii s-au cam cărat de pe aici ,lăsând pe amărâții care au luptat in război sa-i fwută si comuniștii și rușii .Să nu uităm că a existat o coabitare intre 6 martie 1945 și 30 dec 1947 ,deci aproape doi ani intre casa regală și guvernul agentului sovietic Petru Groza timp in care regele contrasemna hotărârirle guvernului pro comunist .
M-am lamurit! Nu doresti sa vada lumea,cine esti ! Ai auzit de”‘ greva regala”‘? Ti -au spalat si tie creierul ….!.De ce umbla Georgescu al tau cu „gorilele”‘ alea dupa el daca ,e asa iubit? In 1997 cand MSRegeleMihai I si Regina Ana ,au fost 3 zile la Bistrita inafara de omul de la SPP oficial, noi am fost cei care ne aflam in apropierea lor!Si nu s-a intamplat nimic, spre lauda cetatenilor acestui judet! Un om care nu are nimic de ascuns,nu are de ce sa se teama! Cam asta e, rezervistule! Ai nevoie de un nou tatuc……Eu am nevoie de un om deschis din toate punctele de vedere! Sa auzim numai de bine!
Ti am spus parerea mea despre Georgescu papagalule.Securist de scoală veche cu discurs influențat de doctrina legionară cam ăsta e personajul.Tehnica sekuristă e la tine.Eu îți spun că am toate motivele să dezavuez sovieticii și comunismul și îi dai inainte ca papagalul ,ofticat de faptul că nu îți impărtășesc simpatiile monarhiste.După capul tău și republica americană ,franceză ,italiană ,austriacă sau germană sunt tot sovietice .Te pomenesti că Washington Lincoln,Roosvelt,Reagan,Bush senior,de Gaulle,Mitterand ,Kohl au fost tot sovietici.Sincer acum…ai fost membru pcr?
Toti fostii Presedinti ai Romaniei au fost membrii PCR si chiar si informatori cum a fost cazul lui PETROV care dadea note informative din timpul studentiei.Stiti cine a fost PETROV ?
Asa ca ce intrebi tu pe domnul Doctor este fix tranta.
Romania pana in anii 90 a avut 4.milioane de membrii PCR.
Haidati sa-i depistam sa la taiem capul.
Oare credeti voi estia habarnistii de istorie ca este o masura inteleapta dupa cum behaiti pe aici ?
Spune dr. FEELGOOD !
Deci turnătorii au fost băieți buni dacă unul a ajuns președinte.Conform așteptărilor Bălane.Fiecare își apără tovarăsii .
Intrebare nasoală,doctore,deși eu cunosc răspunsul.Că n-ai avut ce face,că pe toti 7 șefii de grupă i-a luat pcr cu arcanul,că altfel nu îsi mai ingroșa partidul rândurile cu incă 7 muncitori.Deci să speculăm…Adeziune și cerere de primire in pcr…ți-a purtat activistul de partid mâna cu forța.După aia,băiat de incredere,membru de partid,nu putea partidul sa lase să pună plombe pe oricine mecanicilor de locomotivă,dirijorilor de trafic,oameni care erau la curent cu toate miscarile statului …cabinet la CFR,instituție militarizată a statului socialist,cfr fiind pe vremea aia de interes strategic plus bastion al clasei muncitoare .Așa că nu imi spune mie comunist.Uite ți -ai găsit apărător pe Bălan care zice că e bine sa fii comunist și informator ca Petrov .E in regulă să fii monarhist,dar nu cataloga ca și sekuriști sau comuniști pe cei care au alte opțiuni și simpatii.Chestiunea cu faptul că ai prins post la cfr și datorită faptului că sistemul avea incredere in tine e o speculație, dar este mai plauzibilă decât aceea că unul căruia nu-i place că parcul poartă numele regelui ,să fie georgist,comunist,sekurist.Să fii sănătos și nu mai băga pumnul in gură in maniera asta de superioritate celor care mai comentează pe aici.Deocamdată cum bine zice Bălan Constituția ne dă dreptul la opinii. Bine ,Bălan isi amintește de legi doar când o ia el pe cocoașa Când jignește alți cititori ,el are alta Constituție.Dacă ziarul permite comentarii ,fie și sub anonimat e problema ziarului.Chiar și așa comentariile sunt moderate și dacă ziarul decide poate să nu mai publice comentariile mele sau ale altora e in regulă pentru mine ,nu am nici o problemă ,ziarul fiind entitate privată .
Daca ai acces direct la dosarul meu,de ce ma mai intrebi? Doi: Nu am fost platit si nu am avut nici o functie in domeniile care te intereseaza! Trei : Vrei sa iti spun ce pensie am,dupa 45 de ani de practica medicala si gradul de medic primar? De ce crezi ca mult timp, am lucrat in doua locuri cate10 ore? Nu inteleg ce ai cu persoana mea! De ce nu ma cauti sa clarificam problema si sa te lamuresc ca pentru Romania,Monarhia Constitutionala este cea mai buna alternativa!
N am acces la nici un dosar.Sunt cuvintele tale dintr-un comentariu pe timponline din 2016 .Nu am nici o obsesie cu persoana ta.Mă intrigă faptul că un om super educat ca tine face afirmații cu iz absolutist despre cei care nu îi impărtășesc opiniile.Speculații asupra unei persoane ,fără a avea certitudini poate face oricine fără să îsi asume certitudini.Dacă monarhia e o variantă bună sau nu ,va decide populația care va sprijini sau se va opune.Dacă majoritatea va vrea atunci cu siguranță se va infăptui.Nu poți impune o idee ,sau o doctrină cu forța și apoi sa fie adoptată de oameni.Numai comuniștii ,fasciștii și monarhii tirani absolutiști au făcut asta și rezultatul a fost dezastruos.Totuși e cam mult să îi numești la grămadă,pe cei care nu împărtășesc opțiunea pentru monarhie drept securiști și comuniști.Ai fi putut să observi că nu am avut de comentat despre Carol I care a fost un conducător de care țara avea nevoie la momentul acela.Despre ceilalti monarhi ai României sunt multe chestiuni controversate.,mai ales despre Carol II ale cărei acțiuni nesăbuite au dus la consecințe dezastruoase pentru țară și pentru Mihai care era un tânăr fără experiență fiind uneori manipulat dar ,cred ,bine intenționat și care nu a mai avut cum să repare dezastrul inițiat de Carol II.In rest.sănătate.