Actualitate

Ce spune poliţistul Marian Godină despre incidentul de pe Bulevardul Independenţei

Poliţistul braşovean Marian Godină, autorul a două cărţi „Flash-uri din sens opus” şi „În misiune cu Marian”, a comentat, sâmbătă, la Târgul de carte pentru copii şi adolescenţi de la Bistriţa incidentul petrecut în data de 14 iunie pe Bulevardul Independenţei din Bistriţa în care au fost implicaţi Nicoleta Constantinescu în calitate de pieton şi Jenor Beudean, şofer.

Chiar înainte să înceapă lansarea cărţii sale „De vorbă cu Marian”, poliţistul a spus că se bucură că se află în oraşul nostru, dar, după ce a văzut că s-a întâmplat în ultimele zile, a circulat cu atenţie.


Întrebat ce crede ca poliţist despre incidentul din trafic în care au fost implicaţi Nicoleta Constantinescu şi Jenor Beudean el a spus că a urmărit cazul doar pe Facebook.

„Din ce am apucat eu să citesc postarea soţului acelei femei, el vorbea despre civilizaţie şi povestea cum dumneaei, fiind speriată de o maşină, a lovit-o cu piciorul. Din acel moment, nu prea mai poţi vorbi de civilizaţie. Cred că şi femeia a reacţionat foarte urât, iar ce s-a întâmplat după aceea nu poate fi calificat în niciun fel. Clar, omul acela a greşit, dar şi doamna a reacţionat foarte greşit”, a spus Marian Godină.

Întrebat dacă apreciază cazul drept unul complicat, el a răspuns: „Nu mă pot pronunţa. Sunt convins că poliţiştii din Bistriţa, colegii mei, ştiu exact ce au de făcut. Probabil că e un caz în lucru la ei”.

Pe Facebook, Cezar Constantinescu, soţul Nicoletei Constantinescu, a scris un text în care, printre altele, se întreabă retoric: „Cum este posibil să se întâmple asa ceva în secolul 21, într-o ţară ce se vrea a fi modernă, membră a Uniunii Europene?”, însă omite să menţioneze că şi soţia s-a comportat necivilizat în această situaţie.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS