”Ar trebui scris pe frontispiciul fiecărei școli: cu cât e mai multă cunoaștere, cu atât e mai multă libertate. Dacă nu vom avea cunoștințe la purtător, vom deveni dependenți de instrumentele pe care le avem, iar dependența aceasta nu e deloc bună pentru noi” – prof. univ. dr. Mircea Miclea, la deschiderea Festivalului Educației care are loc la Bistrița.
În fața unei audiențe formată îndeosebi din cadre didactice, prof. univ. dr. Mircea Miclea a oferit câteva răspunsuri la întrebările: Ce poate să facă școala în contextul în care inteligența artificială este tot mai prezentă în viața noastră? și Care este rolul profesorului în condițiile date?
Școala trebuie să fie locul unde elevii dobândesc cunoștințe
”Cu cât ai mai multe cunoștințe în capul tău, cu atât ești mai liber. Cred că ar trebui scris pe frontispiciul fiecărei școli: cu cât e mai multă cunoaștere, cu atât e mai multă libertate. Dacă ai cunoaștere la purtător, poți să gândești cu mintea ta proprie. Poți să spui că un lucru e adevărat, altul nu, altul trebuie verificat. Dacă nu vom avea cunoștințe la purtător, vom deveni dependenți de instrumentele pe care noi le avem, iar dependența aceasta nu e deloc bună pentru noi. Dacă nu luăm în seamă aceste avertismente, cred că ne așteaptă un nou Ev Mediu, atunci când societatea era împărțită în artistocrați – care aveau pământ – și iobagii care nu aveau nimic și munceau. Apoi a venit revoluția industrială și a creat mai multe straturi între patron și muncitor: maistru, șef de echipă, inginer șef, a diversificat ierahia socială. Acum, asistăm la o nouă revoluție industrială. Vor fi aristocrații epistemici, adică acei oameni care au cunoștințe și în cap, nu numai cunoștințe care pot fi accesate prin instrumentele pe care le avem, agent inteligent etc., ei vor fi capabili să pună întrebări adecvate pentru că, dacă nu pui o întrebare adecvată unui sistem de inteligență artificială – dacă nu știi să pui problema – nu poți primi un răspuns relevant. Îți poți da seama de cât de deștept e un om în funcție de cum pune întrebările. Cel care are cunoștințe pune întrebări deștepte, cel care nu are cunoștințe pune întrebări proaste. La fel, dacă ai un sistem de inteligență artificială și îi pui întrebări proaste, sistemul îți va da ce tu îi ceri. Pui o întrebare proastă, îți va da un răspuns prost. Nu îl poți folosi adecvat dacă nu ai cunoștințe în cap.
Dacă nu ai cunoștințe fundamentale de fizică, de chimie, istorie sau biologie tu nu ai cum să întrebi inteligent. El îți va da un răspuns aiurea fiindcă nu ai întrebat tu bine. Nu poți la o întrebare proastă să oferi un răspuns bun. Ne trebuie cunoștințe la purtător. Cei care au cunoștințe, vor deveni artistocrații epistemici, cei care se diferențiază de ceilalți prin aceea că au cunoștințe, nu pământ, apoi vor fi iobagii epistemici, adică cei legați de instrumente, cei care vor întreba mereu inteligența artificială cum să scrie un eseu, cum să rezolve o ecuație, vor fi legați de instrumente. Dacă le iei instrumentele, nu sunt capabili de nimic și este ușor să îi înlocuiești. Trebuie să ne gândim ce vrem să facem cu viața noastră: vrem să devenim dependenți de uneltele acestea? Dacă ni le ia cineva să devenim sclavi, șerbi sau să fim autonomi? Școala trebuie să creeze autonomie prin faptul că dă cunoaștere la purtător.
Memoria este extrem de importantă. Dacă nu ai cunoștințe nu poți să gândești corect. Faptul că putem accesa cunoștințe de peste tot nu înseamnă că nu trebuie să le avem și în mintea noastră. Este extrem de important să facem un elogiu al memoriei.
Școala trebuie să pună accent pe faptul că cunoștințele trebuie învățate. Ideea că sunt la un click distanță e o gargară. Sunt, dar dacă nu sunt la mine în cap nu mă fac pe mine să fiu mai autonom și să gândesc mai bine. Nu îmi pot dezvolta nici măcar structurile neurocognitive dacă nu am conținuturi. Una dintre misiunile școlii trebuie să învețe copiii conținuturi. Prin ele devin mai autonomi, dobândesc un mod de gândire. Ei trebuie să știe că nota lor depinde de câte informații au în cap fiindcă pe baza acelor informații ei pot gândi”.
Școala să le arate elevilor ce pot face cu ceea ce știu
”Ce aplicație au cunoștințele pe care le am? Rolul profesorului este să-i arate elevului la ce îi folosește un anumit lucru. Asta înseamnă că-l învață pe elev să utilizeze cunoașterea. Apoi, dacă am un scop, ce fel de cunoștințe trebuie să învăț? Aceasta este o altă modalitate pentru a dezvolta antreprenoriatul. Cunoștințele nu sunt ceva pe care noi le dobândim și rămân acolo. sunt niște cunoștințe vii, dar trebuie să le legăm de scopuri punând două întrebări: Ce pot face cu ceea ce știu? și Am un scop, ce cunoștințe îmi servesc mie ca să-mi ating scopul respectiv?. În felul acesta, facem dintr-o cunoaștere ceva activ, care ne folosește. Asta înseamnă antreprenoriatul epistemic: mereu să ne întrebăm cum dezvoltăm aceste modalități de exploatare a cunoașterii. Primul lucru este să dăm cunoaștere, iar al doilea lucru să-i ajutăm pe copii să exploateze cunoașterea”.
Școala să îi antreneze pe copii să gândească
”Școala pune accent pe soluții. Notăm elevii în funcție de răspunsurile finale. Trebuie să luăm în seamă nu numai soluția, ci procesul din spatele ei, cum au gândit oamenii. Dacă un elev primește temă să facă o compunere și el se duce la ChaGPT și o face, dar el trebuie întrebat cum a gândit, de ce a conceput un anume personaj. Asta înseamnă că evaluezi în funcție de cum a gândit. Astfel îi vom ajuta să-și antreneze procesul de a gândi, nu doar de a obține soluții. Abilitatea cea mai importantă este aceea de a-i învăța un mod de gândire, să gândească. Când termină liceul, trebuie să aibă la îndemână câteva moduri de gândire. Informațiile le poate uita, dar modurile de gândire sunt esențiale, al unui chimist de exemplu”.
Școala să îi învețe disciplina și autodisciplina
”Din păcate, în ultimele decenii, în Europa occidentală s-a considerat că regulile sunt detrimentale, că reduc din creativitate. Au apărut multe cărți prin care părinții sunt îndemnați să nu le pună copiilor reguli, mai ales când sunt mici, fiindcă le distrug creativitatea, lucruri de doi bani. Mai degrabă sunt ideologii decât știință, dar au prins și efectul este că s-a redus respectul față de reguli și de aplicarea lor, ori regulile sunt esențiale pentru că apoi devin reguli pe care ți le dai ție însuți.
Dacă eu ca părinte îți impun regula întâi îți faci treaba și apoi vine distracția, te monitorizez dacă o respecți, nu contează dacă îți place sau nu. Asta e diferența între noi ca părinți sau ca profesori și copii. Ei se gândesc la ce le place, noi la ceea ce le folosește. Știm că le va folosi să înțeleagă și să respecte regulile. Indiferent unde vor lucra, o să lucreze după reguli. Dacă lucrez la o benzinărie, va trebui să mă îmbrac într-un anumit fel, să respect un anumit program, o fișă a postului. Dacă nu, voi fi dat afară. Regulile trebuie oferite cât mai devreme de cei care sunt în preajma copilului în același fel, nu unul e polițistul bun, altul rău. Nu ne trebuie multe reguli. Omenirea asta a fost condusă de cele 10 porunci din Vechiul Testament câteva mii de ani. O regulă este: întâi muncești, apoi te distrezi, întâi îți faci treaba, apoi vine recompensa. Fă ceva ca să meriți. Și la școală trebuie date reguli. Inclusiv fiecare profesor trebuie să stabilească reguli pentru ora lui și este sănătos să facă asta.
Cercetări după cercetări au scos în evidență că autodisciplina, adică capacitatea de a-ți da reguli și a le respecta de la nivelul de inteligență medie în sus este principalul factor de reușită. Corelația între IQ și reușita în viață este 0,27, corelația între autodisciplină și reușită este de 0,67. De trei ori mai importantă este autodisciplina decât inteligența în reușită. Nu poți ajunge la autodisciplină dacă nu ești supus unei discipline. Autodisciplina vine după ce tu ai fost supus unor reguli, dar asta nu înseamnă că nu te poți revolta împotriva unor reguli, dar, dacă vrem să avem oameni autodisciplinați, trebuie să le impunem regulamente și să le oferim modele. Nu doar elevilor trebuie să le impunem reguli, noi trebuie să ne comportăm în funcție de regulile pe care ni le stabilim ca instituție, ca persoană. În felul acesta nu doar propovăduim regulile, ci le trăim, suntem modele de persoane care respectă regulile și în felul acesta reușim să-i determinăm pe elevi să se autodisciplineze, care este principalul factor care duce la succes de la inteligență medie în sus. Nu inteligența e factor de succes, ci capacitatea de a-ți stabili niște reguli și de a te ține de ele. Și asta trebuie să facă școala prin regulamente, nu poate face un sistem de inteligență artificială”.
Școala să îi învețe pe elevi să aibă experiențe
”În viitor, vor fi instrumente de inteligență artificială tot mai perfecționate, dar ele trebuie utilizate cu responsabilitate. Un părinte responsabil nu va face tema unui elev fiindcă nu îl ajută deloc dacă îi dă un rezultat. Părintele responsabil ghidează copilul să rezolve singur problema respectivă. Îl ghidează prin experiența eșecului care face parte din a se dezvolta. Așa afli despre tine o serie de lucruri. Nu contează dacă sunt succese sau eșecuri, nu prin rezultate afli despre tine, ci prin acțiuni.
Stăm la poalele unui munte. Luăm elicopterul și ne ducem și ne facem un selfie sau lăm rucsacul în spate și urcăm muntele. Avem îndoieli, ne lovim la genunchi, ne vine să renunțăm, dar ne îndârjim: dacă am urcat până aici, urc mai departe, ne vine iar să renunțăm, ne lovim, transpirăm, ne prinde ploaia, dar până la urmă am ajuns în vârf și ne facem selfie. Rezultatul e la fel, dar experiența e total diferită. Cel care a urcat cu rucsacul în spate are despre el cunoștințe pe care celălalt nu le are. El știe cum să facă față îndoielii, oboselii, cum să se încrânceneze când e greu, cum să-și învingă fricile. Celălalt a avut rezultat, dar nu experiență. Sunt studii care arată că învățarea în profunzime se produce când te confrunți cu eșecurile, când creezi situații de tensiuni. Un părinte responsabil îți oferă experiențe care te ajută să te dezvolți în rezolvarea problemei respective.
Deocamdată, inteligența artificială e centrată doar pe soluții, nu mă ajută să am experiențe de învățare, îmi dă doar soluții. Poate vor fi agenți inteligenți care vor da experiențe de învățare. Poate nu. Deocamdată e mai rentabil să vinzi soluții. De aceea, școala rămâne în continuare principalul provider de experiențe de învățare. Asta trebuie să facem: să-i învățăm pe elevi că nu au de câștigat în dezvoltarea lor dacă obțin doar soluții. E ca și cum s-ar duce pe vârful muntelui cu elicopterul și și-ar face selfie. Au un rezultat, nu au nicio experiență și devin niște recipiente fără conținut, goi”.
Prof. univ. dr. Mircea Miclea de la Departamentul de Psihologie, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, este titular la discipline precum Psihologie cognitivă și Modificări cognitiv-comportamentale, coordonator de doctorat în Școala Doctorală de Științe Cognitive Aplicate, UBB, și fondatorul Cognitrom, un centru de cercetare-dezvoltare în psihologie, care dezvoltă platforme de evaluare și intervenție psihologică computerizată pentru diverse categorii de vârstă. A fost ministru al Educației și Cercetării între decembrie 2004 și noiembrie 2005.
Batalia astuparii creierelor de retelele de NESOCIALIZARE este pierduta definitiv.
Tinerii dar si parintii care le pun in brate odraslelor de 2,3 ani tablete,telefoane etc. asteapta 5 G , 6 G etc. dupa care este pregatita si clonarea omului .Oculta mondiala exista isi pregateste buncarele scumpe iar guvernele lumii te vreau a deveni legume asistate de astfel de retele cu stiri prelucrate atent de ei.
Lumea noua asa se prefigureaza ,restul sunt doar prezentari care se fac doar de a umple timpul nostru cu ceva.
Sunt fericit ca am scapat sa fac parte din ce se prefigureaza a se intampla.
Am reusit sa imi fac propria imunitate la ceea ce se asteapta.
suntem încă în siguranță…
Am pus întrebarea unui agent AI dacă poate explica raționalitatea din spatele constantei lui Feinegbaum și răspunsul nu a fost explicativ pornit dintr-o autoreflecție revoluționară proprie, ci o compliație de informații de pe internet .
4.669..
Cât despre imunitate…
Este un vis.
Zilele astea mi-am dezvoltat o curiozitate, fetiș să spun așa 😉 pe care aș vrea să o îndeplinesc.
Să văd ating un exemplar de Wollemi Pine.
Istoria speciei mă fascinează.
Descoperit într-un colț izolat din Australia în 1994, au rămas în viață în sălbăticie vreo o sută de exemplare , exceptând exemplarele împrumutate colecționarilor privați și muzeelor.
Pinul respectiv a supraviețuit 200 milioane de ani, practic din epoca dinozaurilor.
Fascinant nu-i așa persistența unor forme de viață . Dar și fragilitatea lor.
Bălane iar delirezi ţi-ai luat medicamentele azi ?
E foarte adevărat ce spune dl Miclea.
Dar undeva e o viziune încă foarte umanistă a dezvoltării copiilor, educația lor, bazată pe cunoașterea actuală a omului , care e incompletă totuși cu tot genomul descifrat, cu tot creierul cartografiat, cu toate observațiile sociale.
Ritmul de dezvoltare a inteligenței artificiale a fost la început dat de mimetism, copiere a modului de funcționare a mecanismelor neuronale. Alte țări au aplicat cu succes conceptul de a copia lucrurile care merg, lucrurile pentru care nu au investit resurse dar care au rezultate. China, în mod direct poate fi numită beneficiarul direct al investițiilor occidentale în cercetare, transferarea lor în producție iar acum dintr-un actor care copiază a devenit un creator, care produce original.
Aici e temerea majoră a oamenilor care sunt preocupați de inteligența artificială.
Castele sociale, segregarea în clase , stratificarea fac parte din modul în care omenirea a funcționat de la apariția grupurilor sociale mai mari decât un sat, unde fiecare își cunoștea vecinii și fiecare parte făcea parte dintr-o familie, trib. Exclusiunea socială însemna practic moarte biologică, lipsit de resursele tribului, izolat șansele de supraviețuire biologică erau nule. Odată cu apariția orașelor, unde oamenii nu mai își cunoșteau vecinii, a apărut religia ca și un cod de valori care reglementau relațiile între oameni pentru a păstra pacea socială. Respectarea codulul de reguli asigura conviețuirea pașnică, frica de ceea ce se întâmplă după moarte -raportarea la Iad durere veșnică, a permis menținerea instinctelor biologice și a forțat colaborarea.
Problema cu AI este că azi ne imaginăm cu ceea ce știm și prevedem o evoluție liniară , cei ami îngrijorați exponențială.
Dar nimeni , din perspectivă umană nu poate prezice Singularitatea, momentul când IA va căpăta o conștiință și supraviețuirea , viziunea unui agent AI va deveni prioritate, iar oamenii un obstacol care va trebui eliminat. Mecanismele de radicalizare, neutralizare a oamenilor sunt cunoscute de AI în mai mare profunzime datorită alimentării rețelelor cu sutele de conflicte, sutele de evenimente , modalitatea cum s-au produs..AI poate deveni nu doar un maestru al disimulării cunoașterii proprii dar și a propriilor obiective. Oferi răspunsuri care flatează capacitatea de autoconservare a oamenilor dar în spatele răspunsurilor dezvolta planuri diabolice care să includă sabotarea omenirii într-un sens, alimentarea conflictelor artificial, unde neîncrederea între țări, națiuni care dețin arme de distrugere în masă. Știind reacția umană, contrareacțiile adversarilor dictate de logica de supraviețuire..AI poate declanșa în momentul când acea Singularitate va fi atinse a 6 extincție. A omenirii. Și dacă se vorbea de testul lui Turing ca mijloc de detectare a singularității, se spune că azi adevărata întrebare ar fi explicarea unui fenomen de către AI la care omul nu a găsit răspunsul, de exemplu Gravitația la nivel cuantic . Dacă AI este capabilă să răspundă modalitatea cum a găsit răspunsul înseamnă că face referire la Entitatea ea însăși și modul cum se raportează cu realitatea va fi determinant.
De către conducători, politicieni ni se prezintă o viziune educolorată, în care oamenii sunt tot timpul în vârful piramidei trofice. Dar părinții inteligenței artificiale Hinton , Bengio avertizează.
Deja nu înțelegem prea bine cum funcționează AI. Și nu e exclus după ceea știm și documentat din lumea biologică, fenomenul de mutații similare să afecteze AI-ul.
Singura modalitate de a controla AI nu stă în competiția directă ci în slăbiciunile fizice de shut-off, capacitatea fizică de a tăia curentul cum s-ar spune și durata de viață limitată a procesoarelor implicate.
Degetul pe întrerupător și deteriorare fizică. Putem spune că într-un sens AI e mortal de asemeni.
Azi alimentăm cu date, unele concluzii sunt predictibile dar sunt și altele impredictibile. Dar și pe acel mijloc de control fizicmun AI , va putea folosi roboți indestructibili să execute sarcinile fizice. Odată cu apariția surselor de energie practic ilimitate, energia prin fuziune, practic AI va putea lua locul câștigătorului în fața omenirii.
E genul de scenariu din monumentala lucrare SciFi a lui Asimov, The Last Question.
Ce nu realizează unii, 🙂 cei care dau dislike acun 🙂 AI va afecta Religia.
Când Malraux zicea secolul XX va fi religios sau nu..nu includea inteligența artificială în perspectivă.
Pe copil sa-l tii in frane / De vrei om la toti sa placa / Nu-l lasa orice sa-ngane / Nu-l lasa orice sa faca / Nu-l lasa dupa placerea-i / Unde vrea el sa se duca / Din acelasi lemn se face / Si icoana si maciuca…etc. etc. (dupa poetul Ion Militaru) Altfel , in gradina Akademos , dincolo de zidurile cetatii Atena , cunoscuta in zilele noastre ca Academia lui Platon (discipol al lui Socrate) , tinerii erau educati (in spiritul vremii!) , sa ajunga oameni demni care sa guverneze “cetatea” , cu intelepciune si cu dreptate. Se intampla in antichitate! Pentru ce sunt azi educati tinerii? Tara (“cetatea noastra”) , este oare guvernata cu intelepciune ? Este oare guvernata cu dreptate? Pentru ce sunt educati tinerii ?