Actualitate

Ce veți putea face dacă factura la curent întârzie mai mult de trei luni

Cazurile în care furnizorii de energie electrică transmit facturile cu întârziere sunt des întâlnite. Pentru a evita situațiile în care consumatorii să fie nevoiți să plătească o sumă foarte mare o dată la câteva luni, atunci când primesc facturile, se va introduce posibilitatea plăților eșalonate.

Mai exact, dacă factura la curent întârzie mai mult de trei luni, clienții casnici vor avea posibilitatea să plătească în tranșe.

”Pentru furnizorii care nu au fost în măsură să trimită facturile la timp, este absolut anormal ca orice consumator final să primească factura după cinci luni sau şase luni şi să plătească întreaga sumă. Ca atare, am solicitat ca acea sumă să fie eşalonată, astfel încât cetăţenii să poată să îşi plătească factura. Dacă o factură întârzie cinci luni, ea poate să fie eşalonată pe cinci luni, de altfel mi se pare normal”, a declarat premierul Nicolae Ciucă. 

Ordonanța 119/2021, care aduce modificări privind plafonarea prețurilor la energie, a intrat în dezbaterea Camerei Deputaților.

Se vor introduce noi amendamente care vizează plafonarea prețurilor la 0,68 lei/kWh pentru categoriile de clienți vulnerabili: familii monoparentale, familii cu trei copii, bolnavi care depind de aparate medicale.

Spitalele, bisericile, întreprinderile mici, companiile de transport și cele de utilități, industria farmaceutică vor plăti 1 leu/kWh.

Prețurile pentru consumatorii casnici: sub 100 kWh/lună – 0,68 lei/kWh, între 100 kWh și 255 kWh/lună – 0,8 lei/kWh, peste 255 kWh până la 300 kWh/lună – 1,3 lei/kWh.

Tarifele vor intra în vigoare în 1 ianuarie 2023.

Din 2023, 80% din prețul energiei va fi plafonat, iar restul de 20% va fi lăsat la libera negociere pe piață.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS