Actualitate

Cei patru castani seculari din centrul Bistriței ar putea fi declarați arbori monumentali

”Vă propunem să vă exprimați opinia față de inițiativa de a declara cei patru castani din partea nord-vestică a Bisericii Evanghelice din Piața Centrală a municipiului Bistrița, ca arbori monumentali”. Este ideea lansată în spațiul public de Primăria Bistrița pe pagina ”Bistrița renunță la plastic”.

Iată și argumentele:

”Cei patru castani (Aesculus hippocastanum) situați în Piața Centrală, latura N-V a Bisericii Evanghelice, atrag atenția prin frumusețe, dimensiuni și vârstă. Istoria lor: de la începutul sec. XX, castanii au fost martorii principalelor evenimente legate de Biserica Evanghelică – simbolul orașului, au fost prezenți la toate sărbătorile organizate în Piața Centrală, adăpostind la umbra lor pe bistrițenii care veneau la slujbele religioase, au fost martorii momentului din 1932 când, din interes militar, clopotul cel mare al bisericii a fost înlocuit cu altul mai mic și au trăit alături de cetățenii burgului nostru atât vremuri de pace și prosperitate, cât și restriște. Castanii, veritabile candelabre în perioada de înflorire, știu povești despre edificiile istorice ale burgului, au nostalgii citadine, păstrează amintirea sărbătorilor și târgurilor de altă dată când orășenii germani, români, evrei și maghiari își etalau portul popular, cântecul și jocul. Prezența castanilor alături de Biserica Evanghelică dă Centrului Istoric al Bistriței originalitate indiscutabilă și creează o punte între măreția naturii și edificiul istoric”, se arată în postare.

https://www.facebook.com/Bistritarenuntalaplastic/posts/983423472103200

Castanul de o sută de ani din Piaţa Centrală a fost salvat în 2018 la sugestia preşedintelui Partidului Verde Bistriţa. După ce o creangă din acest copac semeţ s-a rupt, Marius Bălan a cerut administraţiei locale să intervină şi să salveze restul ramurilor, ceea ce s-a şi întâmplat.

Mai multe autorități publice au declarat, de-a lungul timpului, diverși copaci ”monumente ale naturii” și au stabilit prin hotărâri locale că proprietarii și administratorii terenurilor pe care sunt identificați arborii monument sunt obligați să realizeze măsurile de întreținere a acestora și că ”orice investiție asupra tulpinii, coroanei sau rădăcinilor arborilor declarați
monument al naturii se face cu Avizul Academiei Române – Subcomisia Monumente ale Naturii”.

De asemenea, au fost stabilite și perimetre de protecție a arborilor declarați monument al naturii suprafața din jurul arborelui considerată ca amprentă la sol a proiecției perpendiculare cu circumferința coroanei.

Pentru protecția și conservarea arborilor monument sau fost interzise: tăierea neautorizată; ruperea crengilor sau distrugerea scoarței trunchiului; distrugerea, prin orice mijloace, sau degradarea, scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari; ruperea florilor și recoltarea prematură a fructelor sau florilor; distrugerea, dislocarea și deteriorarea marcajelor și panourilor de informare a arborilor monument; fixarea pe arbori a anunțurilor de orice fel, a reclamelor firmelor sau plăcuțelor indicatoare; etc.

În cazul arborilor monument plantați pe spațiile verzi din domeniul public precum și a celor plantați în aliniamente în lungul bulevardelor și străzilor pe terenurile din zonele urbane și rurale, este interzisă intervenția cu tăieri în coroana acestora cu excepția lucrărilor de eliminare a ramurilor uscate sau a celor care afectează siguranța traficului pietonal și rutier a imobilelor aflate în apropiere precum și a celor de pe traseul rețelelor aeriene.

Reamintim că, în ciuda criticilor venite din societatea civilă, primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, consideră o prioritate proiectul de regenerare urbană a Centrului istoric al municipiului Bistrița.

Întrebat dacă municipalitatea va abandona proiectul controversat, Crețu a răspuns: ”Cum să abandonez? Avem proiectul de 17 milioane de lei pentru modernizarea Pieței Centrale”.

Proiectul aprobat în Consiliul Local Bistrița prevede amenajări pe 14.276 mp din Piața Centrală, restul suprafeței fiind inclusă în proiectul “Linia Verde” respectiv amenajată recent prin proiectul “Axa Artelor”.

Din 91 de arbori luați în calcul pentru această investiție vor rămâne 33, inclusiv castanii seculari, și se vor planta alți 16, vor fi două poziționări pentru scene, mobilier urban, două fântâni circulare și două cu jeturi, dar și un curs de apă, iluminat public și arhitectural, spații cu piatră naturală sau cu agregate compactate. Piața va fi adusă la același nivel de călcare, în sensul în care nu vor mai exista diferențe între partea rutieră și trotuare.

9 comentarii

  • Este o idee foarte buna. In fapt, este de bun simt sa respecti si sa ocrotesti arborii seculari. A continua cu planul de a taia jumatate din copacii din jurul primariei (din 91 vor fi 47), de a renunta la flori si la umbra pentru a pietrui (vezi ce bine sunt pietruite TItulescu si Sincai) si a instala fantani arteziene (vezi cea de pe pietonal sau superbetea de la sens) mi se pare de noaptea mintii.

  • După modelul Crețu & Neculae ne trezim cu niște struți în locul castanilor, care vor costa niște miliarde și poate că ne alegem și cu niște poze Struț & Neculae nu de alta dar ne-au obișnuit să ne arate cât de mult țin la acest oraș.

  • O idee buna. Ca si piatra, si arborii vorbesc. Stergeti vopseaua alba de pe turnul Bisericii, lasati castanii sa-si spuna povestea. Ocrotitii. Nu acoperiti cu piatra, pasii inaintasilor nostri. Doamne ajuta!

  • Multumesc foarte mult doamna CRISTIANA SABAU pt. acest articol si imaginile minunate din Piata Centrala. Chiar am o treaba serioasa cu acesti CASTANI si voi da eu un raspuns fata de raspunsul arogant al primarului OTC care se cramponeaza cu proiectul de distrugere a pietei exact ca si cu centura neocolitoare prin padurea CODRISOR. Bistrita renunta la plastic un slogan populist ineficient dar Cretu nu renunta la MINERALIZAREA pietei si la masacrul VERDE. O va face in schimb intr-un tarziu ca nu va avea de ales. Informez cititorii ca in prezent asteptam termenul de judecata la Curtea de Apel CLUJ unde dosarul insotit de 5.000 de semnaturi a cetatenilor care s-au opus proiectului ne va aduce un castig de cauza mult asteptat dupa aceasta PANDEMIE. Odata cu trecerea in alta etapa a vietii noastre ,speram mult ca si JUSTITIA va avea o altfel de abordare fata de MEDIUL AMBIANT si sanatatea urbana. Despre felul in care administratia inconstienta a ales hoteste acest proiect incalcand transparenta decizionala nu o sa mai amintesc acum. O sa le relatez astea cu lux de amanunte instantei de judecata de la CLUJ. Impreuna cu domnul FLORIN CHERJI presedintele B-ta Civica vom fi aparatorii a tot ce este VERDE in Piata Centrala. Fara avocati ca stim mai bine ce avem de spus ! In tot cazul voi fi cel mai fericit cetatean cand voi vedea o placa spre cinstirea CASTANILOR si voi fi extrem de linistit cand acest primar arogant va iesi in penzie !!!Lupta continua insa daca va fi nevoie cu ori care alt primar care nu va lasa DRUJBA jos si va face exces de zel si macel in lumea VREDE atat de necesara noua tuturor.

  • Trebuie sa revin si cu alta precizare. Primarul OTC dezinformeaza voit si smechereste cetatenii, si Instanta de judecata prin interpusii de la Primarie. Astfel el singur recunoaste in documentele trimise spre avizare la APM ca in Piata Centrala sunt 5021 mp spatii verzi. Se vede asta foarte bine la nivelul solului din turn si din avion.Se foloseste insa de faptul ca el personal a incalcat legea 24 si nu a inceput macar sa demareze CADASTRAREA VERDE a orasului desi legea il obliga sa o finalizeze in 2011. In ce an suntem ? Mai mult decat asta vom cere sumele cheltuite cu panselute , costul cositului ierbii, udatul florilor pe ultimii 5 ani din banii publici. Primarul este dispus cu non-salanta sa incalce legea 24 a spatiilor VERZI privind amenajarea de facto a acestui perimetru de zeci de ani. Se foloseste de un tertip stalinist invechit dar foarte actual prin care primariile le folosesc peste tot in tara pt a face disparute zeci de mii de mp de spatii verzi. Adica cu ajutorul cartii funciare a orasului nemodificata de prin 1913 cum este cazul Pietei Centrale unde figureaza curti, constructii, anexe. Exact ca pe vremea lui Ceausescu cand se demolau orasele . Modelul de grave practici il da Bucurestiul lui madam Firea . Insa acolo soc. civila condusa de NICUSOR DAN si DAN TRIFU de la ECO CIVICA sunt recordmeni mondiali si au castigat deja 169 procese cu Primariile de sector si cu cea Generala. Ei sunt amicii nostri si modelul ales in lupta noastra cu o administratie depasita, aroganta, obedienta la absolut toate capitolele. Va asigur ca in momentul in care VERZII vor accede in administratie toate aceste fenomene vor incetini pana la disparitia totala. Bistritenii au nevoie de aer curat nu de betoanele si bordurile impuse de OTC .

  • La cum arată săracul castan secular, în 10 ani n-o să mai fie nevoie de drujbe să-l dai jos. O simplă vijelie o să-și facă treaba spre paguba mașinilor parcate într-o anomalie de parcare care-i hăt în buricul centrului istoric cum numai în România vezi. Bine că nu fac parcare și în Biserica Evanghelică ca să fie complet peisajul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS