Actualitate

Cel mai consistent strat de zăpadă, la Straja

Fiindcă a nins abundent toată noaptea, drumarii au aruncat pe DN 17, în Pasul Tihuţa, peste 80 de tone de antiderapant. Vezi care este nivelul stratului de zăpadă în judeţ!

Potrivit lui Vasile Curtean, şeful Districtului Piatra Fântânele din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, toată noaptea de miercuri spre joi a nins, aşa încât drumarii au fost obligaţi să arunce pe DN 17 în Pasul Tihuţa peste 80 de tone de antiderapant cu toate cele zece utilaje din dotare pentru a menţine carosabilul curat.

Joi dimineaţa, în jurul orei 7.00, ninsoarea a încetat, dar muntele a fost acoperit de ceaţă. Şoferii sunt sfătuiţi să adapteze viteza la condiţiile de drum şi să folosească luminile de ceaţă.

Potrivit Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Bistriţa-Năsăud, cel mai mult a nins la Domneşti, dar cel mai consistent strat de zăpadă, de 37 de centimetri, este la Straja, la baza Pasului Tihuţa. Peste 35 de centimetri are stratul la Romuli şi Valea Mare, 34 la Mureşenii Bârgăului, 32 la Colibiţa, 29 la Anieş şi 25 la Piatra Fântânele.

Potrivit SGA, în judeţ a sosit o avertizare de ninsoare şi vânt.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.